„Sint pregatite pentru viata tinerele fete?“ - acesta era titlul unui articol „combativ“, semnat de Ion Iliescu in revista „Femeia“ din martie 1968. Iliescu avea 38 de ani si era ministrul tineretului.

In revista „Femeia“ din 1968 Ion Iliescu semneaza un text in care tinerele tovarase erau asigurate de toata dragostea partidului. Fostul presedinte le sfatuia sa fie vigilente si sa constate din timp „elementele nesanatoase“ din randul tovaraselor de nadejde din cadrul „partidului si tarii noastre“.

Puritanismul stalinist

Comunismul, instalat cu pasi marunti in Romania, a fost puritan. Procesul sovietizarii a insemnat o schimbare totala a moravurilor si a imaginii femeii.

Revista „Femeia“ isi incepe aparit ia in martie 1946, sub patronajul Federatiei Democrate a Femeilor din Romania, o organizatie semicomunista in timpul guvernarii Groza. In primii doi ani ai aparitiei sale, revista mentine o balanta echitabila intre valorile burgheze si cele comuniste. Articolele despre cinemaul de la Hollywood, pozele cu vedetele internationale, urari de „La multi ani!“ pentru Regele Mihai, paginile dedicate modei pariziene, serialele despre primele experiente la urna de vot a femeilor, interviurile cu scriitorii vremii si rubrica de sexologie ii asigurau vanzarea intr-o Romanie postbelica deloc pudica.

„Cazaca calduroasa“

Alaturi de aceste pagini insa apar treptat reportaje despre eroinele sovietice si curajul nativ al femeii ruse in spatele frontului, despre filmele produse in URSS, ode inchinate mamei lui Lenin, pozele Anei Pauker, apologii ale pacii aduse de Armata Rosie si insertii despre colectia moscovita de haine de iarna numita „Cazaca calduroasa“.

Editorialul ce insoteste numarul special dedicat zilei de 8 Martie din anul 1947 anunta triumfator inceputul unei noi ere „de lupta“.

Partidul e in toate femeile

La doar cateva luni dupa alungarea Regelui Mihai, atat semnatarul articolului, cat si mare parte din redactie vor fi concediati. Incepand cu 1948, „Femeia“ intra sub administrarea Uniunii Femeilor Democrate din Romania, un organ atasat statului stalinist condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Integral in Evenimentul Zilei