În opinia liderului Partidului Național Liberal, Florin Cîțu, România trebuie să analizeze cu atenție situația companiilor cu acționariat rusesc. Acesta a subliniat că instituțiile avizate trebuie să vadă circuitul banilor, pentru ca statul să nu se trezească că ajutoarele date firmelor au ajuns în buzunarele unor persoane aflate pe lista de sancțiuni sau că au finanțat propagandă rusă.

Florin CituFoto: Guvernul Romaniei

„În ceea ce privește România, cred că am spus și ieri, este important să avem o analiză în detaliu, și aici este vorba despre spălarea banilor, de ANAF și de toate instituțiile statului, pentru a vedea acționariate, unde se duc banii. Sunt câteva companii care au acționariat rusesc, care au primit ajutor de stat, sper că s-au dus doar pe salarii, nu spre veniturile acționarilor. Din punctul meu de vedere, este o opinie personală, trebuie o analiză a tot ceea ce înseamnă investiții care vin din Rusia, astăzi, în România, pentru că trebuie să vedem unde se duc aceste investiții și ce finanțează. Finanțează propaganda rusă, astăzi, în România? Este nevoie ca toate instituțiile statului să-și facă treaba în acest moment”, a afirmat liderul liberalilor, vineri, într-o conferință de presă.

Întrebat dacă există informații cu privire la numărul de companii cu acționariat rusesc, Florin Cîțu a subliniat nevoia ca autoritățile și Guvernul să analizeze atent acest detaliu. Dacă nu, avertizează liderul liberal, am putea afla „puțin mai târziu că ajutoare de stat au ajuns în conturile unor ruși care sunt pe lista de sancțiuni sau că venituri, în România, merg spre a finanța propaganda rusă în România și a destabiliza situația din România și a crea confuzie. Este foarte important ca aceste lucruri să se facă și acum avem, clar, condițiile pentru a putea face acest lucru”.

Citește mai mult PeBloguri

Articol susținut de PeBloguri