​Istoricul Yuval Noah Harari, unul dintre cei mai bine vânduţi scriitori ai deceniului, a declarat întrun interviu acordat Ionelei Gavriliu pentru Observator, că el nu vede războiul ca fiind al Rusiei, ci al unei singure persoane, care și-a creat o realitate paralelă în propria-i minte.

​Yuval Noah HarariFoto: observator news

”Și dacă cei apropiați nu îl vor putea contrazice niciodată, pentru că așa se întâmplă deobicei în jurul dictatorilor, cel care va reacționa s-ar putea să fie poporul rus, care va realiza că nu are nimic de câștigat din distrugerea unei nații, ba chiar are totul de pierdut.”, spune Harari.

Acesta crede că este un conflict pentru viitor, pentru umanitate în întregime, pentru viitorul libertăţii şi al democraţiei, iar dacă agresiunea şi tirania sunt lăsate să câştige, va deschide un nou Ev Mediu pentru întreaga umanitate.

”Astea nu sunt doar nişte cuvinte mari şi poezie, trebuie să vă uitaţi mai întâi de toate la bugete, la bani. Înainte de război, bugetul european mediu pentru apărare era de doar 3%. Ceea ce e minunat, pentru că în marea parte a istoriei, regii şi împăraţii cheltuiau 50-70% pe armatele lor. Acum, în schimb, banii sunt folosiţi pentru sistemul educaţional, sistemul sanitar. Deodată, peste noapte, bugetul de apărare al ţărilor se dublează, se triplează. În plus, şansele noastre de a gestiona schimbările climatice, şansele noastre de a îmbunătăţi inteligenţa artificială se va evapora, pentru că banii şi atenţia de care e nevoie pentru a face faţă acestor probleme globale se duc în schimb pe lupte de război", a declarat Yuval Noah Harari la Observator.

Pericolul nuclear. "Miza este supravieţuirea umană"

Scriitorul atrage atenţia că supravieţuirea umană este în joc în aceste momente şi că Ucraina oferă un exemplu de curaj important în aceste momente.

"Ne aflăm sub un pericol al autocraţilor de pe întreg pământul. Dacă Putin reuşeşte, toţi ceilalţi autocraţi se vor gândi: "Hei! Poţi face asta! Poţi să începi să invadezi ţări, pur şi simplu, şi să îi cucereşti pe alţii". Vom începe să vedem din ce în ce mai multe lucruri de acest fel, iar apoi ne trezi cu arme nucleare.

Oamenii se gândesc că aceste pericole au rămas prin anii '60-'70, dar nu! Acest pericol este aici, este acum. Miza este supravieţuirea umană", a declarat Harari.

"Ucrainenii se luptă cu atât de mult curaj, ei oferă curaj întregii lumi. Europa face ceea ce n-ar fi crezut că va face vreodata. Ţări ca Finlanda, Suedia şi Germania trimit armament ucrainenilor. Toate companiile se distanţează de Rusia. Ucrainenii şi bravura lor insuflă curaj în fiecare dintre noi", a mai spus scriitorul.

Cum putem să ajutăm în acest război

Acesta este de părere că oricine poate să facă ceva în privinţa războiului din Ucraina, fără să fie un lider de stat.

"Să facă ceva, toată lumea poate face ceva. Chiar dacă nu eşti liderul unei ţări. Dacă ai o haină veche, o poţi dona. Ai acces la internet, poţi lua parte la această frământare online, la frământarea opiniei publice. Refugiaţii continuă să vină, tu îi poţi primi.

Foarte rar impun guvernele sancţiuni, deoarece le este teamă că vor afecta economia locală, iar cetăţenii îşi vor pierde încrederea în ei, iar oamenii din Guvern vor pierde voturile lor. Ridicaţi-vă vocile şi spuneţi-le guvernelor voastră că "Da, ştim că va fi dificil, dar suntem gata să suportăm aceste dificultăţi, pentru că înţelegem care este miza şi, dacă nu acţionăm curajos, dacă nu oprim asta, nu vă vom mai vota niciodată". Ca cetăţean individual sunt foarte multe lucruri pe care le poţi face", este de părere Harari.

Bunicul lui Harari este din Ucraina

Cu origini în Ucraina, Yuval Noah Harari spune că războiul nu reprezintă o chestiune personală, ci una umană.

"Bunicul meu este din Cernăuţi, care este aproape de frontiera cu România. Nu este o chestie de familie, este o chestie umană. Vezi distrugerea, foametea, oamenii care îşi părăsesc casele, oamenii care luptă pentru existenţa lor şi este ceva mişcător. Ăsta este motivul pentru care cred că această situaţie va schimba lumea în mai bine. Îi va face pe oameni să realizeze că în Vest am avut aceste culturi interne între dreapta, stânga, liberali, conservatori, iar acest război în Ucraina va trebui să pună sfârşitul războiului cultural din Vest. Pentru că Stânga şi Dreapta, liberalii şi conservatorii realizează că este un pericol mult mai mare împotriva căruia trebuie să stea împreună, uniţi", spune Harari.

„Rusia nu e URSS. E doar o benzinărie”

El vede o unitate în Vest și o Rusie slăbită, a cărei economie este construită doar pe petrol și gaze.

„Navigând de la CNN la Fox News, vom vedea că, în sfârșit, arată același lucru. Au găsit ceva comun împotriva căruia pot sta uniți. Și dacă Vestul se unește, Europa se unește. Atunci nu trebuie să le fie teamă de nimic. Rusia nu este Uniunea Sovietică. Este mult, mult mai slabă. Nu mai este nici măcar a 3-a cea maimare economie din lume. Economia Rusiei este mai mică decât a Italiei sau a Coreei de Sud. Economia Rusiei este de 1,6 trilioane de dolari pe an. Economia Europei este de 22-23 de trilioane de dolari pe an.

Rusia este doar o benzinărie cu arme nucleare. Tot regimul lui Putin este construit pe petrol și gaze. Atât. Și dacă prețurile la petrol vor coborî la 20 de dolari pe baril, s-a terminat. Vestul trebuie să se unească și să acționeze repede și să extragă resursele și cunoașterea științifică pentru a creea o revoluție energetică, pentru a pune capăt regimului lui Putin”, a explicat Harari (integral pe Observator)

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.