Rezultatele examenului de la final de gimnaziu arată din nou prăpastia rural - urban. Mihai Nedelcu, un băiat de 15 ani din satul Fierbinți-Târg, județul Ialomița - localitate făcută celebră de serialul de la ProTV - a luat 9.75 fără să treacă o oră pe la un profesor meditator. Acum vrea la liceu în București, potrivit „Școala 9”.

Examen Evaluare NationalaFoto: AGERPRES

La română a luat 9.70, iar la matematică, materia lui preferată, a obținut 9.80. Se aștepta la note mari, mărturisește adolescentul în vârstă de 15 ani, pentru că a muncit din greu tot anul, iar la matematică a exersat singur, acasă, în fiecare zi.

Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg a mai avut doi elevi care au luat note peste 9 la Evaluarea Națională. Șapte dintre ei se gândesc să plece, la rândul lor, la oraș. 17% dintre colegii lui Mihai nu au reușit să ia peste 5.

El a prioritizat matematica tocmai pentru că este materia lui preferată și că se poate baza pe logică pentru a o înțelege, mărturisește elevul, într-o conversație cu Școala 9.

„La română, cheia e să înțelegi dedesubturile, pentru că fiecare poveste are un tâlc, o povață, un mesaj. Și poezia mi s-a părut mai grea la început, trebuie să reușești să intri cumva în lumea autorului pentru a-i înțelege mesajul. Exersând, am văzut că pot să înțeleg și textul liric. Dar și aici, prin exercițiu, ca la matematică, dificultățile au început să dispară”, a explicat el.

La câteva zile distanță de stresul cauzat de cele două probe, Mihai se poate detașa și spune, sigur pe el, că subiecteleau fost ușoare. „Au fost accesibile pentru orice elev care a învățat materia. Dar și cei care nu s-au pregătit îndeajuns au putut să obțină o notă bună, peste 7. Pe de altă parte, fiindcă subiectele au fost ușoare, eu cred că profesorii corectori au fost mai severi și au respectat cu strictețe baremul tocmai ca să facă o diferențiere între elevi”, explică el.

(citește povestea lui Mihai Nedelcu pe Școala 9)