Cabinetul Tariceanu dezaproba cresterea natalitatii in zona saraca a societatii, iar acesta parere si-o exprima transant intr-un act oficial. Intr-un punct de vedere al Guvernului, care poarta semnatura primului ministru Calin Popescu Tariceanu, se spune clar ca Executivul nu este de acord cu cresterea alocatiilor pentru copii, deoarece ar putea duce la cresterea numarului de copii din familiile sarace. „Majorarea alocatiei de stat pentru copii la 200 de lei poate avea si efectul nedorit al cresterii numarului de copii in familiile sarace, care, astfel, vor trai numai din alocatii, fara sa mai doreasca includerea in masurile active pentru realizarea bunastarii familiale”, se arata in „punctul de vedere al Guvernului”. Initiativa apartine unui numar de 8 deputati ai PSD, cosemnatari sunt insa si cate un parlamentar al PC, PRM si UDMR.

Lasand la o parte evidenta tenta populista a propunerii legislative, raspunsul cabinetului ridica evidente semne de intrebare. In conditiile in care actualul Executiv s-a pozitionat declarativ ca sustinator al cresterii natalitatii, este greu de inteles un astfel de enunt, intr-un act oficial, din care se poate intelege contrariul. Asadar, cateva raspunsuri ale oficialilor ar fi putut clarifica situatia.

Integral in Gandul.