Trustul de Clădiri Metropolitane, una din companiile menținute în viață de Primăria Municipiului București pentru a finaliza câteva lucrări mari de infrastructură, a ajuns la datorii de peste 50 de milioane de lei și îl acuză indirect pe edilul Nicușor Dan că a contribuit la aducerea societății în pragul insolvenței.

Prima companie din ”holdingul” PMB, înființată în 2016 și moștenită de la Gabriela Firea, se află în stare de concordat preventiv, o procedură judiciară de prevenire a insolvenței, iar în decembrie și-a publicat Planul de Reorganizare. Potrivit documentului consultat de FANATIK, principala cauză a situației dezastruoase în care a ajuns societatea se datorează dependenței față de autoritatea publică și a întârzierii decontărilor din partea instituțiilor contractoare.