• Chantal Sebire nu a murit din cauza naturale, anunta BBC News. Autoritatile franceze au declarat ca Chantal Sebire, femeia desfigurata de cancer si gasita moarta la doua zile dupa ce instanta i-a respins cererea de eutanasiere, nu a murit din cauza naturale. Investigatia este in plina desfasurare si vor fi efectuate mai multe teste in ceea ce priveste moartea lui Chantal Sebire. Fosta profesoara de scoala, doamna Sebire suferea de o rara tumora maligna la nas si sinusuri, afectiune care i-a cauzat deformarea brutala a fetei si pierderea simturilor mirosului, gustului si vazului. Cazul sau a generat o dezbatere aprinsa in Franta privind adoptarea sau nu a legii care sa permita eutranasierea in cazurile exceptionale.
  • Fosta prima doamna a Frantei se recasatoreste, informeaza AFP. Cecilia Ciganer-Albeniz, ex-Sarkozy, se casatoreste duminica la New York cu milionarul Richard Attias, patronul firmei de publicitate Publicis Events Worldwide, pentru ea fiind cea de-a treia casatorie. Mariajul, tinut secret de viitorul cuplu, a facut obiectul a numeroase zvonuri si cei mai dibaci detectivi au fost lansati pentru a scoate la lumina detaliile. Casa de moda Versace a anuntat la 5 martie ca 'Cecilia Ciganer-Albeniz si Richard Attias au ales sa fie imbracati' de celebrul designer.
  • NASA a descoperit depozite de saruri pe Marte, ceea ce demonstreaza ca exista apa lichida in cantitati abundante, pe durate de timp mari, conditie necesara, dar nu suficienta, dezvoltarii vietii, scrie Stiinta.info. Descoperirea este foarte importanta deoarece depozite de saruri se formeaza numai in zone in care apa se gasea in trecut in stare lichida in cantitati foarte mari, pe durate de timp foarte mari, dar care s-a evaporat treptat.
  • Liberia a demarat primul recensamant dupa 24 de ani, noteaza Associated Press. Prima zi de recensamant, vineri, este declarata sarbatoare nationala, iar poporul liberian trebuie sa stea acasa pana duminica, cat va dura numaratoarea. Odata cu instalarea pacii dupa un razboi civil traumatizant, presedintele Liberiei, Ellen Johnson-Sirleaf, a declarat ca o statistica corecta si precisa va ajuta tara sa lupte cu subdezvoltarea si cu saracia larg raspandita.
  • Caz ciudat de sinucidere, anunta TimesOnline. Politia australiana ancheteaza daca un batran s-a sinucis cu ajutorul unui robot, pe care l-a programat sa-l impuste in cap. Se pare ca batranul de 81 de ani a construit robotul pe baza unor planuri de pe Internet. Cunoscutii afirma ca barbatul a recurs la suicid pentru ca familia ii cerea sa paraseasca locuinta si sa se mute la azil.
  • Doi jurnalisti au fost asasinati in Rusia, relateaza The New York Times. A fost asasinat directorul postului public de televiziune din Daghestan, fosta republica sovietica situata la sud de Rusia. Politia a comunicat ca Gadzhi Abashilov, 58 ani, a fost aruncat la pamant de o rafala de gloante, in capitala Makhachkala. Procurorul sef al Rusiei a declarat ca va conduce personal ancheta penala. Cu cateva ore mai inainte a fost gasit trupul altui jurnalist din Daghestan, in apartamentul sau moscovit.