Atacul lui Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, la adresa Emiliei Șercan a stârnit numeroase reacții în mediul online.

Marian GodinăFoto: Agerpres

Printre cei care s-a situat de partea Emiliei Șercan s-a numărat și polițistul Marian Godină. Limbajul acestuia la adresa lui Cioroianu a fost însă unul extrem de dur.

„La bibliotecă poate merge oricine, domnule Cioroianu, și să ceară orice carte, chiar și despre cauzele apariției hemoroizilor, fără teama că e posibil ca un dobitoc care lucrează vremelnic acolo, poate chiar ca director, va face public acest lucru. Iar când dobitocul face publică munca în desfășurare a unui jurnalist de investigație e cu atât mai grav, pentru că vulnerabilizează atât anceheta, cât mai ales persoana”, a scris Godină pe pagina sa de Facebook.

Cioroianu i-a replicat în același stil numindu-l „milițian de pripas”.

„Sunteți penibil. Din ce în ce mai penibil. Rog nu vă sinucideți, deși oglinda nu vă mintea, dimineața, dragă milițian de pripas”.

Schimbul dintre cei doi a continuat la fel de acid, Cioroianu ștergând o parte din comentarii apoi.

„Nu, amarâtule! Habar n-ai de Istorie. Pune mana pe carte, milițiene influensăr! Te faci de râs. Nici filmul Gladiatorul nu l-ai văzut? Sau iar dormeai în sală, de la prea multe semințe de floare scuipate pe jos?! Ăsta e semn de viață lungă, nu de OK! Inapoi la clasa a VII-a, influensăre! Pune mâna și citește, sau mă vei pune în situația de a-ți aminti eu cum e cu editatul cărților scrise de victime devenite tupeiști!”, a șarjat din nou directorul ibliotecii Naționale.