Fost la Farul, la Delta Tulcea și la loturile naționale de tineret, Iancu Papazicu a descoperit în tinerețe că poartă cu el anomalia rară numită „situs inversus totalis” - adică organele interne îi sunt așezate invers decât în mod obișnuit, scrie Gazeta Sporturilor.

Inimă sănătoasăFoto: Everst | Dreamstime.com

Dextrocardie cu situs inversus este o malformație regăsită doar la 0,01% din populație.

„La vremea respectivă, cazul meu era unul nou în România, nemaivăzut, nemaiauzit. Mi-amintesc, era o doamnă doctor, doamna Craiu, care nu-mi dădea viză că nu mă înțelegea.. Având situs inversus totalis (n.r. poziţionarea organelor interne invers, în oglindă), nu e numai inima pe dreapta, și ficatul e. Circuitul, practic, este invers. Fiind circuitul invers, lucrurile sunt în regulă. Anomalia este când ai doar inima pe dreapta și restul circuitului normal.”, explică Iancu Papazicu.

Acesta povestește prin ce a trecut ca să-și poată obțină viza medicală pentru a activa ca fotbalist profesionist fiind trimis, la vremea respectivă, la Spitalul Militar pentru analize suplimentare.

„Am făcut coronarografie, cateterism (n.r. angiografie coronariană). Țin minte că am întrebat, era un doctor foarte bun: „Domn' doctor, pot să joc? Mai pot să joc?”. Și mi-a zis: „Dă-i drumul, din partea mea poți să joci până la bătrânețe”, spune zâmbind fostul fotbalist, pentru Gazeta Sporturilor.

foto: Everst | Dreamstime.com