Plaja dintre Vama Veche si 2 Mai e inghitita de pamantul care se naruie zilnic pe tarmul marii. Casele construite pe faleze stau sa alunece la vale. Singura masura luata a fost instalarea unor panouri de avertizare, care insa nu pot opri alunecarile.

„In urma cu o saptamana s-a prabusit falia aceea, s-a dus in apa si, periodic, se erodeaza cam 2-3 metri“, declara primarul din Limanu, Iustin Udrea, si da neputincios din umeri. Primarul asteapta de doi ani sa-i fie finantat un proiect de consolidare a falezelor din 2 Mai si Vama Veche.

Valoarea proiectului facut de Aquaproiect Bucuresti: 200 de milioane de euro. „Am discutat la guvern si am primit promisiuni ca in 2009 cel mai tarziu vom primi finantarea si vom incepe lucrarile de consolidare la 2 Mai si Vama Veche. Sper sa nu fie prea tarziu“, declara primarul.

De consolidarea plajelor si a falezelor de pe litoral, considerate zone de interes national, raspunde guvernul - Directia Apelor Dobrogea Litoral (DADL). Directia, aflata in subordinea guvernului, are in derulare un proiect amplu de consolidare a falezelor, cu bani de la guvern. In total, e vorba de 49 milioane euro, bani care acopera doar taluzurile din Constanta, Eforie, Tuzla si Costinesti.

Integral in EvZ.