Un fotbalist al echipei Muresul Deva, Ioan Pisoiu, a fost atacat in somn de un sobolan in camera unui hotel din centrul Devei, unde formatia sa se afla in cantonament in vederea meciului cu FC Caracal, din etapa a XXV-a a Ligii a II-a. Jucatorul in varsta de 29 de ani a fost muscat de pleoapa stanga, sambata dimineata, in timp ce dormea intr-o camera de la etajul cinci al Hotelului Deva.

"Un sobolan s-a suit pe mine in pat si si-a infipt coltii in pleoapa mea. Eu dormeam. Nu pot sa explic ce am simtit si cum m-am trezit. De spaima am azvarlit sobolanul de pe mine si m-am cocotat in varful patului in timp ce din pleoapa imi tasnea sangele pe obraz. M-am speriat cumplit crezand ca am fost muscat de ochi, ca nu voi mai putea vedea cu ochiul stang. Era ora 05.30", a declarat fotbalistul, care impartea camera de hotel cu colegul sau Adrian Bud.

Ioan Pisoiu a fost dus de coechipierul sau la Spitalul Judetean de Urgenta din Deva, unde a primit ingrijiri medicale si i s-au facut injectii antitetanos. "Un tanar de 29 de ani a ajuns la unitatea de primire a urgentelor a Spitalului Judetean de Urgenta din Deva cu o rana pe pleoapa stanga provacata de un sobolan. I s-a facut toaleta si anatoxina antetetanica purificata (ATPA) pentru a se inlatura riscul sa faca tetanos.

Integral in Banateanul.