Pe o suprafata de peste 7.000 de metri patrati din parcul Herastrau se desfasoara un santier ilegal. Terenul se afla in ce a mai ramas din Baza Sportiva Herastrau si, chiar daca ar trebui sa fie domeniu public, este in proprietatea firmei SC Nik Import-Export SRL, detinatoarea supermarketurilor NIC. Surse apropiate celor implicati ne-au dezvaluit ca terenul ar putea fi pregatit pentru construirea unui hotel de 12 etaje. Deocamdata constructorii taie copacii si demoleaza fostul sediu al Clubului Sportiv Scolar nr. 1, aflat pe acea suprafata.

Terenul de 7.300 mp, aflat chiar pe malul lacului Herastrau, este inconjurat de un gard inalt de peste trei metri prin care nu se vede nimic. Nu este afisata nicio informatie despre santierul care este in curs. Motivul este ca nu exista aprobari pentru ce se intampla acolo. Inspectorii Primariei Capitalei au amendat SC Nik Import-Export SRL cu o suta de milioane de lei vechi pentru lucrari de desfiintare fara autorizatie. Mai mult, toata zona se afla in litigiu, motiv pentru care nu ar trebui sa se poata desfasura lucrari acolo. Totusi santierul continua. Chiar daca nu la parametri obisnuiti, in orele cand prin zona nu trece multa lume, se lucreaza cat mai in liniste, pentru a nu atrage atentia. La fata locului nu exista nimeni care sa poata sau sa vrea sa dea detalii despre ce planuri sunt pregatite pentru terenul care ar fi trebuit sa fie domeniu public. Sunt doar cativa paznici ascunsi dupa gard, care patruleaza din cand in cand si care raspund invariabil ca nu stiu nimic. Am reusit sa aruncam o privire inauntru si am vazut copacii scosi din radacini de utilajele care lucreaza. Indiferent ce se va construi, sunt slabe sanse ca cineva sa mai poata opri defrisarea terenului. Atat reprezentantii Primariei sectorului 1, cat si cei ai Primariei Capitalei confirma ca SC Nik Import-Export SRL a fost amendata si se jura ca nu au dat nici un fel de autorizatie pentru lucrari pe acel teren. Cu toate acestea, evidenta faptului ca santierul continua nu pare sa atraga masuri, in special din partea inspectorilor Primariei Capitalei, care au dat amenda, preluand astfel cazul.

Integral in Gardianul