Unul din cersetorii care-si fac veacul in galeria comerciala de la Carrefour Orhideea isi depunde la sfarsitul programului colecta la receptia unui hotel stralucitor. Dupa ce plateste taxa de protectie, batranul mai ramane in buzunar cu cativa lei, insa se scoate cu sacosica plina cu mancarea primita pomana de la clientii Carrefour.

Mafia cersetoriei si-a mutat afacerile la hypermarket. In galeria comerciala a Carrefour Orhideea, in dreptul bijuteriei Cellini, poate fi vazut in fiecare seara, intre orele 20.00 si 21.30, un batranel imbracat la costum, cu palarie si trenci crem, tinand in mana o cutie goala de medicamente. Clientii care „se simt” baga mana in buzunar si-i pun in palma intinsa bancnote mai mici sau mai mari, fiecare dupa puterea lui.

Posesorii de carduri bancare nu se lasa nici ei mai prejos. Opresc carucioarele, fosnesc prin sacosele pline si scot ba o portocala sau banana, ba o paine, un lapte ori o punga de cornflakes. Batranul le insfaca si le aduna intr-o plasa pe care-o tine pe standul unor agenti de asigurari. In jumatate de ora, cat m-am invartit in preajma lui, mosul a strans 70 de lei.

Cand se face 21.30, batranul isi ia bastonul si sacosa plina-ochi. Face cativa pasi, se intersecteaza cu doi malaci de la securitate, cu casca in urechi, care-i fac loc sa treaca si intorc capul dupa el, neputand sa-si strapneasca un oftat admirativ: „E plin. A strans recolta buna si-n seara asta”. In retragere, cersetorul trece pe la Airborne Café, La Mamma, Mc Donald's si KFC, unde se plimba printre mese, bagandu-le clientilor cutia de medicamente fix sub nas. Stanjeniti ca au fost prinsi de mosul sarac chiar cand muscau din copan, mesenii se scotocesc prin portofele si scot banu' imediat.

Integral in Gandul