Sorin Oprescu: Nu se poate, spun fariseii si golanii. Ei, eu le fut muma-n cur, m-apuc si sap alt metrou

Sorin Oprescu: …am fost pe la aia, pe la Asociatia Orbilor… le-a luat din curte, bai, frate, sa faca hoteluri, ma rog, si-o fi recuperat pe bune, dar ideea in sine… Si zic: aici, pe groapa asta, ce e? „Dom’le, ne ameteste ca ne baga centrul cultural…“ Atunci glumesc cu ei, le spun: „Mai, voi stiti bancul cu razatoarea? Un orb vine la bucatarie si pune mina pe o razatoare, o pipaie si zice: «Hic, cine a scris prostiile astea?»“. Cam asta e si cu promisiunile catre orbi. 

Reporter: Am venit sa va ascult minciunile. 

S.O.: Mai, in general eu nu prea mint, eu ce zic ca fac fac. E adevarat, in viata nu mi-au mers toate usor. Eu am mintit casnic. „N-am facut eu, mama, nu sint eu de vina.“ Dupa ce am luat-o pe coaja, am vazut ca e mult mai simplu sa scapi din clenciurile astea spunind adevarul. Ca era cea mai buna minciuna, pina la urma. Multora le place sa auda gogosi. Eu asta o numesc „limba de catifea“, stii… „limba de catifea“… multi se obisnuiesc cu asta, le face placere. Unii sint facuti sa linga pantoful, altii, nu. Asta nu m-a ajutat in viata. Dupa aia, s-a complicat viata, am invatat sa spun NU. Aveam 40 de ani cind am invatat asta. 

Rep.: Sa spui NU in chirurgie? 

S.O.: Pai, sigur ca da. Nu sint Iisus…

Fiu de general de Securitate

Rep.: Ca „baiat de apendicite“ puteati. 

S.O.: Bai, stii cum e asta? Din ’91, da? Aproape 18-20 de mii de operatii, dintre care vreo 11.000 sint operatii din alea grele si dificile. 

Rep.: Nu minteati gagicile? 

S.O.: De obicei, a fost invers. Ele ma lasau. Ce sa mint? „Du-te, ba, gata, nu mai, lasa-ma, m-am saturat, nu mai tine, nu mai merge.“ Pai, da-i normal, mai, la programul pe care-l aveam. Asta a fost viata mea, asta a fost viata, cum e viata fiecarui chirurg. Esti mina intiia, mina a doua, mina a treia s.a.m.d. Bun, dar incepi ca orice tinar, cu mina a cincea: dai mina cu bolnavul. 

Rep.: Puteati sa nu operati niciodata, ca fiu de sef de Securitate…

S.O.: Tata a fost ofiter de informatii. Sint mindru. Tata m-a invatat sa nu fur, sa nu pun mina. Nu mi-a fost rusine, n-am avut de ce sa imi fie rusine ca a fost general de Securitate. 

Rep.: Copilaria v-a fost minciuna. 

S.O.: Bai, nu aveam de ce. Aveam o disciplina sa nu vorbesc timpenii, sa nu plimb cucu’. El a plecat la misiune si ne-a intrebat: „Bai, ies miine la raport, ies si imi vad de treaba mea“. „Nu, tata, du-te!“ Sa spun ca am spalat chiloti, nu erau masini automate in anii aia, sa spun ca i-am spalat lui frati-miu, sa spun ca stiu sa calc mai al dracului decit oricare fata? 

Rep.: Lipsa tatalui. 

S.O.: Pai, cum dracu’ sa n-o simt? Am devenit eu autoritar. Tata avea o marota. Avea o dambla, nu se dezbraca, isi scotea doar haina de pe el, o lasa in sufragerie si se ducea la cosul de gunoi, apasa pedala, stringea cosul de gunoi, se ducea in curte, ducea gunoiul, spala pubela aia mica. Si m-am surprins, dupa o saptamina, ducindu-ma la bucatarie, apasind pedala, controlind.

Despre lichea si doctorat

Rep.: Sinteti o lichea. 

S.O.: Nu, nu sint. Si i-am urit intotdeauna. Caci erau la lichele… Nu, nu sint. 

Rep.: De ce v-ati falsificat dosarul de profesor? Ce va trebuia? 

S.O.: Sa discutam pe bune. In nici un dosar, in nici un dosar depus la autoritati, afara de ala al meu, nu erau alea. 

Rep.: Alea, ce? 

S.O.: Alea… xeroxurile alea timpite de care vorbesti. Greseala mea a fost ca am avut incredere in oameni. Am pus un servitor: fa-mi si mie dosarul. El mi-a facut dosarul. Eu mi-am facut autoevaluarea. In toate patru dosarele. Da? In toate patru. Semnate de mine, cu minuta mea. Si eu am punctat la autoevaluarea mea, asa se facea in 2000, am pus asterisc si am scris: lucrarea cutare, cutare, pizda ma-sii… atentie, nu am decit adeverinta de publicare.

Experienta cu ciinele

Rep.: Dar ce va trebuia profesor? 

S.O.: Pai, de ce sa nu-mi trebuiasca sa fiu profesor? Eu mi-am delegat functia mea, nimeni nu stie asta, ce sa fac… Sa strig cu trompeta: bai, sinteti niste cacati? La o parte, vin eu. Ii spun lui laba ala de ziarist. Coane, in momentul ala aveam 11 carti scrise. Nu-mi mai trebuia nimic.

Unele dintre ele sint de la virsta cind aveam 26 de ani, eram in clinica, la profesorul Mandache, Dumnezeu sa-l odihneasca. Eram… mina a cincea, dadeam mina cu bolnavul, ma tinea jos in laborator. In laborator, laborantul facea experienta pe ciini.

Lua ciinele, il masura, il cintarea, il aseza pe masa, il adormea, taia burta, mie mi-a venit rau, il trezea putin pe ciine si-i dadea una cu ciocanul peste labe, dar nu tare, sa singereze, si descria cum incep vasele sa bage singe prin vase. Si profesorul stii cind a vazut ca-s destept? Fugarea ala catelul ca nu putea sa-l cintareasca. La un moment dat m-am enervat, am prins catelul, m-am suit cu el pe cintar, m-am cintarit, am dat drumul la catel. Zice profesorul: „Dastept esti, mai, in pizda ma-tii“, dar asta dupa vreo trei sferturi de ora de fugarit catelul. Deci nu sint…