Exclus din viata publica, cazut in dizgratia partidului si a “marelui conducator”, poetul Adrian Paunescu ii trimitea in 1986 o naucitoare scrisoare lui Nicolae Ceausescu, pentru a-i lauda o “geniala” cuvantare. Scrisoarea - o oda inchinata „Mariei sale“ Nicolae Ceausescu - a fost redactata la aproape un an dupa interzicerea Cenaclului Flacara, in iunie 1985, cand cinci tineri au murit calcati in picioare pe Stadionul Petrolul din Ploiesti in timpul unui spectacol organizat de Paunescu.
Documentul - care se intinde pe patru pagini redactate la masina de scris - este datat „noaptea de 7 spre 8 februarie 1986“. Pretextul gasit de Paunescu pentru a-i scrie „iubitului tovaras“ a fost o cuvantare „extraordinara“ la Sedinta Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman din 6 februarie 1986. In acea cuvantare, Ceausescu punea anumite esecuri din „infaptuirea planului cincinal“ pe seama incompetentei unor persoane din conducerea partidului.
La scrisoare, Paunescu a atasat si o poezie, intitulata „Va multumesc - versuri de ecou la Cuvantarea tovarasului Nicolae Ceausescu din 6 februarie 1986“.
Actualul senator PSD sustine ca scrisoarea nu a avut scopuri ascunse si ca a fost o reactie „pozitiva la un fapt mai bun care se petrecuse“ si ca a dorit sa sublinieze „niste lucruri care trebuiau continuate pentru a se putea iesi din situatia dificila in care se gaseau diverse sectoare ale vietii publice“. Epistola lui Paunescu se incheie cu o urare adresata dictatorului: „Sa traiti, Maria Voastra!“.
Integral in Cotidianul.
1
1
