La finele discutiilor privitoare la relatiile transatlantice, la Berlin a avut loc un dialog intre ministrul federal de externe Steinmeier si fostul ministru de externe, actual consilier in probleme de securitate al SUA, Kissinger, cu Klaus-Dieter Frankenberger si Günther Nonnenmacher - din partea publicatiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, citeaza Rador.
Reporter: Domnule Kissinger, devine mai usoara cooperarea vestului cu Rusia dupa schimbul prezidential al lui Putin cu Medvedev?
Kissinger: Si cu Putin colaborarea a fost posibila.
Dar cred ca noua adminstratie are o noua personalitate si o noua structura a procesului de luare a deciziilor. Vom lua in calcul, in orice caz, si posibilitatea unei colaborari mai stranse cu Medvedev.
Reporter: In ce domenii se va putea colabora mai strans cu Rusia? In domeniul dezarmarii, poate?
Kissinger: Cred ca Rusia e pregatita sa discute despre dezarmare, cum e pregatita sa discute si despre Iran.
Ministrul de externe va poate confirma acest lucru. Noi trebuie sa punem totul, insa, intr-un cadru mai larg. In America, mi s-a sugerat sa ma implic serios in propunerea ruseasca de a construi impreuna un scut antiracheta in Azerbaidjan.
Steinmeier: Sa raspund pe scurt la intrebarea daca asteptam o schimbare in relatiile cu Rusia. Lumea este in cautarea unei noi ordini si ar trebui ca Rusia sa joace un rol in ea, astfel incat cautarea unei noi ordini sa nu genereze noi dezordini.
Avem nevoie de Rusia, daca in noua lume multipolara vrem sa rezolvam cu adevarat probleme globale. Noul presedinte rus si-a exprimat de mai multe ori dorinta de a moderniza Rusia. Aceasta modernizare este in primul rand o treaba a Rusiei. Dar uneori am impresia ca noi ne complacem in rolul de observatori si stam in asteptare. Subestimam posibilitatea noastra ca prin insasi atitudinea pe care o avem fata de Rusia sa putem influenta spatiul de joc al modernizarii si reformelor din aceasta tara.
Astfel de considerente stau in spatele ofertei mele pentru un parteneriat intru modernizare cu Rusia, care sa aiba in vedere de la modernizarea statului de drept pana la modernizarea furnizarii de energie. Vad, de asemenea, posibilitatea cooperarii cu Rusia si implicarea rusilor in politica dezarmarii. Iar aceasta reprezinta un punct nevralgic al ambelor parti, al candidatilor americani la presedintie si al noului presedinte rus.
De aceea, anul 2009, cand schimbul de presedinti s-a incheiat in amandoua tarile, ar putea sa fie un an al posibilitatilor.
Reporter: S-ar putea trata tema intrarii Ucrainei in NATO astfel incat sa nu se ajunga la o escaladare a relatiilor Rusiei cu vestul?
Steinmeier: Aveti dreptate, anul posibilitatilor nu ne scuteste de obligatia solutionarii unor situatii conflictuale.
Un conflict posibil in NATO intre unii parteneri europeni si Statele Unite ale Americii e reprezentat de problema intrarii in NATO a Ucrainei si a Georgiei. Am avut si am impresia ca decizia summitului NATO de la Bucuresti a fost subestimata. Desigur ca nu s-a facut un plan concret de intrare dar s-a deschis o perspectiva clara pentru ambele tari privind intrarea. Acum trebuie trecut mai departe si examinate problemele existente, cum ar fi cele din provincia georgiana Abhazia.
Aici Germania a prezentat propuneri concrete in calitate de coordonator al unui grup ONU de prietenie.
Reporter: Pentru rusi intrarea Ucrainei in NATO ar fi chiar mai dramatica decat intrarea Georgiei.
Kissinger: Tema Ucrainei este mai emotionala pentru Rusia deoarece o mare parte din istoria ruseasca este legata de teritoriul ucrainean.
Cred ca e important ca Ucraina sa aiba prima posibilitatea de a-si crea legaturi politice stranse cu Uniunea Europeana si cu America. Si asta se poate intampla fara deteriorarea relatilor noastre fundamentale cu Rusia.
Reporter: Fara Rusia nu putem regla nici conflictul nuclear cu Iranul. La mijlocul lui iunie, Javier Solana a facut oferta de negociere a celor cinci state cu drept de veto din Consiliul de Securitate al ONU si a Germaniei, la Teheran. Cu ce s-au soldat aceste eforturi diplomatice?
Steinmeier: Pentru moment, nimeni nu stie care e raspunsul Iranului. Exista indicii demne de luat in seama. Un indiciu este acela al negocierii deschise purtate de Javier Solana la Teheran. Solana a avut posibilitatea de a vorbi in presa despre acesta oferta si ea s-a putut comenta larg in tara.
Reporter: Daca modalitatile diplomatice nu vor da rezultatele dorite, ca Iranul sa renunte la a deveni o putere nucleara, se va recurge la interventia armata?
Kissinger: As vrea sa spun mai intai ceva ce tine de activitatea unui ministru de externe. Ma indoiesc intotdeauna ca sanctiunile minore sau recompensele minore pot asigura marile succese. Cred ca tema nucleara trebuie sa aiba parte de discutii ample privitoare la rolul Iranului si la atitudinea comuna fata de Iran.
Reporter: Asta inseamna ca poate fi vorba despre un dialog direct al Statelor Unite?
Kissinger: Da, cu participarea directa a Statelor Unite asupra unui punct precis.
Mai trebuie vorbit si despre cat timp ne-a mai ramas si care va fi pozitia noastra daca va interveni acel "punct fara intoarcere" din programul nuclear iranian. Avem nevoie de o pozitie comuna, ca negocierile sa nu fie fara succes. Avem nevoie de o pozitie comuna cuprinzatoare si noi americanii suntem gata sa contribuim la pregatirea ei. Daca negocierile esueaza, atunci noi avem o problema. Nimeni n-ar trebui sa vorbeasca in abstract despre o solutie militara. Doar despre sanctiuni cu adevarat serioase.
Reporter: Si Rusia se va afla in aceeasi barca?
Kissinger: Daca in cele din urma va fi clar ca Iranul e in fata posesiei armei nucleare, iar toate celelalte posibilitati ale noastre au fost epuizate, atunci Rusia va avea interesul sa colaboreze la solutionarea problemei.
/.../Pe cand inca aveam responsabilitati in stat, marea mea problema era: daca presedintele vine si imi spune ca s-au epuizat toate posibilitatile, ce facem, intervenim cu arme nucleare? Stiu ca am amenintat cu asta, dar daca e sa se treaca la fapte, sa stii ca intr-o singura zi pot disparea de pe fata pamantului milioane de oameni este o raspundere morala uriasa. Nu ne vom confrunta cu o asemenea situatie in conflictul dintre doua tari, pentru ambele riscul fiind la fel de mare.
Daca avem, insa, zece sau cincisprezece tari care nu doar cu noi se cearta ci si intre ele, atunci amenintarea nu mai functioneaza.
Steinmeier: Nu numai la descurajarea inarmarii nucleare a statelor inca neposesoare de astfel de arme va trebui sa ne gandim, ci si la dezarmarea nucleara mondiala propriu-zisa. Aceasta discutie s-a purtat in mod deschis in ultimele saptamani si luni.
Vor accepta, domnule Kissinger, marile puteri - fara de care nu se poate pasi pe acest drum - o astfel de initiativa?
Kissinger: In America ne-am exprimat in legatura cu asta patru politicieni cu problemle externe si de securitate: Sam Nunn, George Shultz, William Perry si eu, doi democrati si doi republicani. Noi ne-am preocupat toata viata de intarirea apararii tarii.
Eu sunt convins, domnule ministru, ca noi trebuie sa acceptam ideea dezarmarii. Pentru ca nu pare firesc ca tarile posesoare de arme nucleare sa interzica diseminarea lor in tarile neposesoare de arme nucleare.
Reporter: Cum se impaca dorinta dezarmarii cu constructia unui sistem de aparare anti-racheta?
Steinmeier: Problema poate fi inteleasa pe scurt astfel: nu discutam daca trebuie sau nu sa ne aparam inclusiv prin mijloace militare impotriva noilor amenintari la adresa securitatii noastre ci cum anume se pot apara in comun cei amenintati de noile pericole.
Reporter: Nici o alta tema de politica externa n-a stat in atentia presedintelui Bush mai mult decat Irakul. Cum va arata tara dupa cinci ani ? Si cum va fi judecata istoria lui Bush privitoare la Irak?
Kissinger: Eu am relatii prietenesti cu Bush, desi in 2000 l-am sprijinit pe senatorul McCain. Cred ca istoria il va judeca mai bine pe Bush decat prezentul.
/.../ Eu nu sunt atat de pesimist cu privire la o solutie politica pentru Irak. Cum il va judeca istoria pe Bush? El a inteles corect marile probleme ale timpului nostru. Dar la partea practica s-au comis unele greseli.
Reporter: Ce greseli?
Kissinger: Greseli.
Discutie condusa de Klaus-Dieter Frankenberger si Günther Nonnenmacher
