Cu aproape doua saptamani inainte de alegerile din Statele Unite, democratii americani au lansat un nou site pe internet intitulat McCainpedia. Realizat ca o replica la enciclopedia interactiva Wikipedia, partizanii lui Barack Obama inventariaza pe acest site 51 de minciuni ale contracandidatului John McCain, scrie Le Monde. Administratorii site-ului McCainpedia sustin ca republicanii prezinta date false cu privire la sustinatorii candidatului republican si critica mai multe decizii administrative luate de Sarah Palin in Alaska.

Un atentat in care a fost implicata o femeie kamikaze a facut 22 de morti si 33 de raniti la nord est de Bagdad. Tinta atacului a fost un angajat al politiei care tocmai fusese eliberat dintr-o inchisoare administrata de politia americana, informeaza AP.

Iranul continua sa blocheze investigatiile privind arsenalul sau nuclear, sustin oficiali ai Agentiei Internationale pentru Energie Atomica. Potrivit unui raport intocmit de agentie Iranul detine in acest moment 3.820 de centrifuge pentru imbogatirea uraniului, cu aproape 500 mai multe fata de datele detinute de inspectorii agentiei in luna mai, scrie Reuters. Oficialii de la Teheran au negat datele prezentate in raport sustinand ca singurul program nuclear pe care il dezvolta Iranul este de natura civila.

Potrivit unor informatii citate de Le Monde, Sarah Palin s-ar fi folosit de functia pe care o ocupa in fruntea administratiei statului Alaska pentru a favoriza cativa prieteni. Cotidianul francez scrie ca Palin ar fi atribuit postul de coordonator al directiei de agricultura unei prietene care lucra intr-o agentie imobiliara si care nu a prezentat o calificare pentru acest post, remunerat cu 95.000 de dolari pe an, invocand doar pasiunea pentru vaci dezvoltata inca din copilarie.

Joseph Scheungraber, un fost comandant al infanteriei germane in timpul celui de-al doilea razboi mondial este judecat de un tribunal din Munchen pentru crime de razboi. Scheungraber in varsta de 90 de ani este acuzat ca ar fi ucis 14 civili in Toscana pe data de 26 iunie 1944, relateaza BBC. Acesta a mai fost condamnat, in absenta la inchisoare pe viata de un tribunal italian.