Fondatorul Grupului „Divertis”, Toni Grecu, spune ca satira politica a fost inlocuita de prestatia alesilor poporului, realitatea depasind cu mult parodia comediantilor.
Inginer de profesie, dar cu un simt al umorului iesit din comun, Toni Grecu a smuls hohote de ras romanilor in momentele cele mai dificile ale ultimelor decenii – la sfarsitul dictaturii comuniste si in perioada tranzitiei. Iesit putin din „casa Divertis” pentru a vedea din afara ce a construit pana acum, Toni Grecu a vorbit „La masa Adevarului” despre starea actuala a societatii romanesti si a celor care ar trebui sa ne fie modele. Liderul de necontestat al grupului „Divertis” constata cu amaraciune ca ne paraziteaza o clasa de mitocani imbogatiti si ca politica autohtona a generat personaje cu exagerat de mult umor involuntar.
- Adevarul: Care este cea mai interesanta poveste pe care v-o amintiti din studentie?
- Toni Grecu: Sunt atatea de spus... Am avut toata paleta posibila si imposibila de cenzura.
- Nu au incercat comunistii sa va strecoare un securist in grup?
- Nu stiu, nu am fost la CNSAS. Cred ca nu, Doamne fereste! Am avut intentia sa ma duc la astia, sa depun o cerere si mi-a fost frica. Pentru ca eu am auzit un lucru: in 1984, imediat dupa ce am terminat facultatea, am fost repartizat la Bacau. Repartitia era pentru telefoanele din Bacau, dar de fapt erau telefoanele din Comanesti si am ajuns intr-un loc de nu pot sa va povestesc.
Nu m-am oprit din relatia cu colegii, am continuat sa fac spectacol, fugeam de la serviciu. Fiind stagiar, nu prea ne baga nimeni in seama. Stateam acolo intr-un birou si tin minte, ca eveniment „important”, ca au adus toata posta din Bacau la cules porumb. Eu purtam barba pe atunci si, cand m-am intors de la cules, aveam panusi prin barba. M-am barbierit si n-am mai purtat barba niciodata de atunci.
Era o foarte mare batjocura la adresa absolventilor de facultate sau la adresa oamenilor care au facut scoala. Eu va spun fara sa exagerez ca am facut scoala adevarata, am terminat cu medie mare, mi-am batut capul. Am scris in perioada aceea o sceneta care se chema „Acolo timpul se masoara in metri cubi”.
