Karl Marx, tot mai citit in Germania. Karl Marx s-a intors. Cel putin acesta este verdictul editorilor si librarilor din Germania, care declara ca lucrarile acestuia se vand ca painea calda in ultima perioada. Cresterea subita a popularitatii lui Marx a fost pusa bineinteles pe seama actualei crize economice. “Marx este din nou la moda,” a declarat Jorn Schutumpf, directorul editurii berlineze Karl-Dietz, care publica lucrarile lui Marx si Engels, in limba germana. Cea mai cautata lucrare este “Capitalul.” Potrivit lui Schutrumpf, cititorii sunt in general tineri intelectuali, care au inceput sa realizeze ca promisiunile de fericire ale neoliberalilor nu sunt adevarate, scrie The Guardian.

Guvernul britanic vrea sa infiinteze o baza de date care sa inregistreze toate convorbirile telefonice si emailurile din tara, cu scopul luptei impotriva terorismului si a reducerii ratei criminalitatii, a anuntat ministrul de Interne, Jacqui Smith. Aceasta baza de date ar contine numerele de telefon formate, site-urile web vizitate si adresele de email contactate de fiecare persoana din Marea Britanie. Politicienii din opozitie, insa, au criticat ideea unei asemenea baze de date, scrie USA Today.

Doi morti in conflictul de la granita dintre Cambodgia si Thailanda. Soldatii thailandezi si cambodgieni au luat parte, miercuri, la un schimb de focuri care a durat o ora. In aceasta confruntare si-au disputat un templu vechi de 900 de ani, care se afla la granita dintre cele doua tari. Potrivit ministrului de externe din Cambodgia, cel putin doi soldati cambodgieni au fost ucisi. Sute de soldati din ambele tabere au fost antrenati in astfel de confruntari la granita inca din luna iulie, de cand UNESCO a aprobat cererea Cambodgiei de a declara templul ca facand parte din Mostenirea Mondiala a Umanitatii, scrie The New York Times.

Natiunile bogate ar trebui sa plateasca miliarde pentru salvarea padurilor tropicale. Natiunile instarite ar trebui sa plateasca pana la 19 miliarde de lire sterline pe an unora dintre cele mai sarace tari ale lumii, pentru a salva padurile tropicale de pe teritoriul acestora din urma, potrivit unui raport realizat la cererea lui Gordon Brown. Aceasta suma ar finanta un plan prin care tarile tropicale ar fi rasplatite pentru conservarea rezervelor de carbon din ceea ce a mai rams din padurile lor. Castigurile ar merge la comunitatile locale. Raportul a consemnat faptul ca acest plan ar trebui sa fie finantat cu o suma anuala cuprinsa intre 17 si 33 de miliarde de dolari, pentru a impiedica distrugerea padurilor lumii, pana in anul 2020. Fondurile actuale destinate impiedicarii despaduririlor globale se ridica la 328 de milioane de lire sterline, scrie TimesOnline.

Un tribunal din Vietnam a condamnat un jurnalist la doi ani de inchisoare pentru ca a facut public un caz major de coruptie din cadrul Ministerului Transporturilor. Acest caz a atras numeroase critici din partea organizatiilor pentru drepturile omului din strainatate. Una dintre acestea a numit decizia tribunalului un gest de "razbunare" pe jurnalistii care abordeaza asemenea subiecte tabu, scrie BBC.

Armata americana dezvolta telepatia sintetica. Armata Statelor Unite lucreaza in prezent, impreuna cu oamenii de stiinta de la Universitatea California, la o noua tehnologie a viitorului, menita sa usureze cat mai mult procesul comunicatiilor. Cunoscuta sub denumirea de telepatia sintetica, procedeul se bazeaza pe citirea activitatii electrice din creier cu ajutorul unei electroencefalograme sau EEG. O tehnologie similara fost deja luata in considerare ca o modalitate de a controla jocurile video doar cu ajutorul gandurilor, scrie Descopera.