Barack Obama trece la ofensiva. Barack Obama intentioneaza sa respinga mai multe decizii controversate ale predecesorului sau George W. Bush. Printre acestea se numara decizia de a limita fondurile pentru cercetarile privind celulele suse, care a starnit protestele comunitatii stiintifice americane. De asemnea, Obama se pregateste sa revoce un decret prin care au fost autorizate forajele petroliere pe 145.000 hectare din Statul Utah aflate in proprietate publica, scrie AFP. Barak Obama va putea anula decretele prezidentiale emise de George W. Bush dupa 20 ianuarie 2009 cand va fi investit oficial in functia de presedinte.

Incaierare la Mormantul Sfant. Preoti ortodocsi greci si armeni s-au batut, duminica, in Biserica Sfantului Mormant din orasul Ierusalim, informeaza Euronews. Pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de interventia politiei israeliane pentru a-i separa pe beligeranti. Motivele izbucnirii conflictului sunt inca necunoscute. Se stie insa ca exista rivalitati vechi intre reprezentantii diverselor biserici crestine ce isi disputa controlul asupra Sfantului Mormant.

Noi proteste ale homosexualilor. Mii de oameni s-au adunat in Los Angeles, sambata, pentru a protesta fata de asa numita Propunere 8, un amendament la Constitutie care interzice statului sa recunoasca mariajul intre persoane de acelasi sex, transmite Reuters. Masura a contrazis o decizie a Curtii Supreme din Califonia din luna mai, potrivit careia refuzarea dreptului la casatorie pentru persoanele de acelasi sex reprezinta o incalcare a Constitutiei.

Victime colaterale in Afganistan. O ancheta condusa de o echipa mixta compusa din militari afgani si americani demonstreaza ca raidul aerian asupra satului Wech Bagtu s-a soldat cu moartea a 37 de civili, relateaza UPI.com. Incidentul, a fost criticat de presedintele afgan Hamid Karzai care a declarat ca din cauza victimelor colaterale prezenta militarilor americani in Irak devine din ce in ce mai putin populara.

Seful UBS renunta la 8 milioane de euro. Fostul director al bancii elvetiene UBS a anuntat duminica ca va returna institutiei, care se confrunta cu dificultati, un bonus de 12 milioane de franci elvetieni (aproximativ 8 milioane de euro), dupa ce ministrul de finante Hans-Rudolf Merz a cerut conducerii UBS sa returneze "bonusurile nemeritate", informeaza AFP.Peter Wuffli a detinut pozitia de director general al UBS pana in iulie 2007.