Obama va demisiona oficial din Senat duminica. Presedintele ales, Barack Obama, a declarat ca va demisiona din Senatul Statelor Unite duminica, ceea ce inseamna ca nu va participa la sedinta post-alegeri din saptamana ce urmeaza, intalnire ce va viza economia suferinda si criza din industria auto. Obama, care va deveni oficial presedinte din 20 ianuarie, a spus ca demisioneaza pentru a se putea concentra pe tranzitia spre Casa Alba. "A fost onoare si un privilegiu sa fiu in folosul oamenilor din Illinois in Senatul Statelor Unite", a afirmat Obama, care a fost in Senat 4 ani de zile, relateaza Reuters.

Gordon Brown: tarile puternic industrializate trebuie sa micsoreze taxele. Gordon Brown a facut un apel catre cele mai dezvoltate tari sa urmeze un program de micsorare a taxelor pentru ca economia mondiala sa nu aiba si mai mult de suferit. Premierul britanic va ajunge in acest weekend la New York pentru a participa la o intrunire, fara precedent, a conducatorilor celor mai puternice 20 de state din lume din punct de vedere economic. Primul ministru a declarat ca este nevoie de "stimulare financiara" atat pentru economia Marii Britanii, dar si pentru intreaga lume datorita cresterii rapide a ratei de somaj. Brown a propus un plan ce contine 4 puncte principale si spera ca va castiga suportul la summitul de maine pentru a putea trece prin cea mai grava criza economica din ultimii 90 de ani. "Luand masuri acum putem crea cu totii o economie mai puternica" a declarat Brown, informeaza The Guardian.

Democratii cauta suport pentru a salva industria auto. Democratii au lucrat la un proiect pentru a ajuta industria auto cu 25 de miliarde de dolari, insa nu se bucura de sprijinul republicanilor care nu sunt inca de acord cu acest plan. Chris Dodd, directorul Comitetului Financiar al Senatului american, un sustinator al planului democratilor, a declarat jurnalistilor ca nu stie nici un republican care sa sustina proiectul. Liderul republican, John Boehner, a afirmat ca utilizarea miliardelor de dolari necesari restabilizarii industriei auto, fara o reforma majora, nu ar fi corecta fata de platitorii de taxe si nici nu este justificata din punct de vedere economic, informeaza USAToday.

Primele imagini captate ale unor planete dinafara sistemului nostru solar. Astronomii sustin ca au obtinut primele imagini cu planete dinafara sistemului nostru solar. Acestea sunt poze a unui sistem solar cu o singura planeta si imagini preluate cu ajutorul camerelor cu infrarosu a unui sistem solar cu mai multe planete. Corpuri ceresti asemanatoare Pamantului ar putea exista in sisteme solare cu 3 planete insa nu sunt destul de clare pentru a fi fotografiate. Alta planeta nou descoperita orbiteaza in jurul unei stele numite Fomalhaut, vizibila cu ochiul liber, fiind a 18-a cea mai luminoasa stea de pe cer. Planetele, mult mai mari decat Jupiter (cel putin cele din sistemul solar cu 3 planete), ar putea schimba conceptia actuala a astronomilor despre termenul de "planeta", noteaza FoxNews.

Natiunile Unite au ramas fara ajutoare pentru Fasia Gaza. Natiunile Unite nu mai dispun de ajutoare ce constau in hrana pentru Fasia Gaza. John Ging a afirmat ca ajutoarele pentru 750.000 de locuitori din zona vor fi oprite cel putin pana sambata si a apreciat ca situatia economica din zona este "un dezastru". Israelul nu a permis convoaielor cu ajutoare sa strabata teritoriul sau, impiedicand astfel distribuirea alimentelor timp de o saptamana, dand vina pe atacuri cu rachete ale militantilor palestinieni, informeaza BBC.

"Super-soareci" care sunt imuni la cancer si imbatranesc de 2 ori mai greu. Daca acest lucru ar fi posibil la oameni atunci durata medie de viata ar ajunge la 120 de ani, sustin cercetatorii. Prima data expertii au modificat genetic soarecii pentru a rezista impotriva cancerului. In plus au modificat genetic cantitatea unei proteine din corp care intarzie imbatranirea celulelor. Studiul arata ca soarecii imbatranesc cu 40% mai greu decat cei care nu au fost modificati genetic, scrie The Telegraph.