Subiectele Zilei: Copiii supradotati risca sa ajunga infractori; Cat castiga o prostituata; Imprimeria Nationala a Frantei acuzata ca a mituit oficiali Romani; Bancile obligate sa-si spioneze clientii; Presa in pericol; Majorarea salariilor profesorilor ar putea fi acordata in doua transe

de Codrin Taut     HotNews.ro
Marţi, 27 ianuarie 2009, 1:31 Revista Presei | Subiectele Zilei


Subiectele Zilei
Foto: HotNews.ro
Uniunea Europeana acorda Romaniei subventii de aproximativ jumatate de miliard de euro anual, aceste fonduri fiind destinate agricultorilor. Chiar daca banii sunt virati statului roman in euro, acestia sunt platiti de institutiile romanesti fermierilor in lei, la cursul stabilit de Banca Centrala Europeana pentru ziua anterioara datei de 1 octombrie a anului anterior pentru care este acordat sprijinul. Deci banii pentru 2008 sunt platiti la cursul din septembrie 2007. In acest fel, statul castiga sume importante doar din faptul ca in ultima perioada leul s-a devalorizat foarte mult. Astfel, subventiile acordate pentru anul 2007, dar platite de statul roman abia in 2008, au fost acordate fermierilor in lei, la cursul de 3,34 lei/euro, asa cum a stabilit BCE, scrie Cotidianul.

Romanii care au, de mici, abilitati exceptionale risca sa ajunga adulti ratati sau infractori. Motivul: statul nu stie sau nu vrea sa le fructifice talentul. „Eu am gasit, intr-un sat, un copil de tigan. Nu stia sa scrie, nici sa citeasca, dar ii batea la sah pe toti din scoala. Am mai intalnit unul care abandonase scoala din cauza ca parintii nu aveau bani. Dar copilul acela avea un avans de opt ani fata de cei de varsta lui“, spune profesorul Florian Colceag, presedintele Asociatiei IRSCA Gifted Education (organizatie nonguvernamentala care se ocupa cu sprijinirea si promovarea copiilor supradotati). Un studiu realizat de Universitatea din Connecticut arata ca 50% dintre copiii foarte inteligenti fie ajung infractori, fie se rateaza social. Daca IQ-ul lor este de 200, nu-si gasesc un corespondent cu care sa comunice printre colegii cu IQ de cel mult 120. „Copiii foarte inteligenti au starnit intotdeauna invidia colegilor, asa ca foarte multi au probleme de adaptare sociala. Si asta e valabil si in Romania“, explica profesorul, scrie Evenimentul Zilei.

Justitia franceza suspecteaza Imprimeria Nationala din aceasta tara ca, la inceputul anilor 2000, ar fi platit comisioane in Romania, pentru a obtine un contract in valoare de 20 milioane de dolari, potrivit mai multor publicatii franceze. Este vorba despre contractul incheiat in 2003 cu Ministerul Finantelor din Romania pentru introducerea unui sistem informatic care sa eficientizeze activitatea in administratiile fiscale. Contractul s-a derulat prin Imprimeria romana, dar nu a fost respectat de francezi, motiv pentru care, incepand cu 2006, acestia au fost executati silit, dupa cum ne-a explicat Dan Docan, fostul director al Imprimeriei Nationale. Pana acum presa franceza nu a facut publice insa nici valoarea comisioanelor si nici numele oficialilor din Romania care le-ar fi primit. Cert este insa faptul ca atribuirea contractului s-a facut in 2003 prin ordonanta de urgenta emisa de guvernul condus de Adrian Nastase. In acea vreme, secretar general al Guvernului era Serban Mihailescu, zis "Miki spaga", implicat in numeroase scandaluri de coruptie. Intamplator sau nu, in perioada respectiva Mihailescu, actual deputat PSD, a fost decorat de ambasadorul Frantei la Bucuresti, Philippe Etienne, cu Ordinul National Legiunea de Onoare in grad de Ofiter, "pentru merite deosebite", afirma Romania Libera.

Daca esti o tanara sexy si ti-ai lasat moralitatea la amanet, poti face fata crizei financiare cu brio. Asa procedeaza, in Romania, circa 12.000 de femei. Si cum frumusetea este relativa, castigul difera. Prostituatele investesc si culeg un profit pe masura. Ca sa devii vanzatoare de placeri trebuie sa faci cativa pasi. Si aici vorbim de femeile care se imbogatesc rapid din cea mai veche meserie. In primul rand trebuie spus ca, desi pe strazile tarii e penurie de prostituate, internetul face ravagii. Lunar, o prostituata scoate din buzunar circa 1.000 de euro. Profitul insa este fantastic. Pretul pentru o ora cu o prostituata care se respecta si care a facut toate investitiile enumerate mai sus este de 70 de euro. Tanara are zilnic minimum doi clienti, iar in weekend, circa zece. Asta inseamna ca, lunar, femeia strange 5.200 de euro, profitul fiind de 4.200 de euro, informeaza Gardianul.

Angajatii bancilor se vor „infiltra” in viata privata a clientului, fiind obligati, potrivit literei f a articolului 16 din regulamentul BNR, sa stie „circumstantele personale” ale consumatorilor de servicii bancare si sa acorde atentie sporita informatiilor provenite de la terte parti in legatura cu clientii. Datele personale, cat si cele privind adresa mentionata in declaratiile facute, care nu se pot proba cu documentele necesare, se vor verifica chiar si prin observarea directa a domiciliilor, scrie Gardianul.

Cabinetul Boc vrea sa sparga in doua „Legea lui 50%“. Potrivit unor surse guvernamentale, salariile dascalilor vor fi majorate in ianuarie si octombrie, cu cate 17%. Majorarea de acum este data ca sigura, insa cea din toamna depinde de criza: se va aplica daca nu cade economia. Surse din partea sindicatelor Educatiei confirma ca in ultimele zile, neoficial, li s-a adresat aceasta propunere. Ministrul Educatiei, dna Ecaterina Andronescu, nici nu confirma, nici nu infirma aceste informatii, declarand in continuare ca a primit din partea ministrului Finantelor asigurari ca in proiectul de buget s-au cuprins solicitarile Ministerului Educatiei. In ceea ce priveste pensiile, ministrul Muncii a promis ieri ca punctul de pensie va ajunge 45% din salariul mediu pe economie din luna imediat urmatoare adoptarii Legii bugetului, scrie Gandul.

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, afirma ca bacalaureatul si tezele unice au ajuns sa fie examene nerelevante. Ecaterina Andronescu si-a stabilit prioritatile mandatului sau. Printre acestea se numara introducerea criteriilor de performanta in educatie, concomitent cu majorarea salariilor, scrie Adevarul.

Cainele lui Tiriac a mancat aproximativ 6 grame de cocaina Radu Eugen Nastase, presupusul furnizor de droguri al lui Ion Ion Tiriac, a fost audiat ieri de magistratii Curtii de Apel, in fata carora a declarat ca, la un moment dat, cainele lui Tiriac ar fi mancat drogurile destinate stapanului. Eugen Nastase a precizat ca persoana care lua drogurile de la el pentru a i le duce lui Ion Ion era Robert Mircea Sandu. Insa intr-o seara, dupa ce Robert Mircea Sandu a "livrat" peste gardul casei din Pipera a lui Ion Tiriac, intr-un pachet de tigari, 4-6 grame de cocaina, cainele a mancat pachetul. Acest fapt ar fi fost scos la iveala chiar de junior, care la 10 minute dupa livrarea nereusita a sunat din nou furnizorul, pentru a-i aduce alta doza. Desi martorul a sustinut ca niciodata nu s-a intalnit cu Tiriac junior, pentru a-i vinde droguri, stia ca el este destinatarul cocainei de la Robert Mircea Sandu. Nastase a precizat ca l-a vazut o singura data pe Ion Ion, in toaleta clubului Office, si in acel moment Alexandru Tiriac avea in mana un plic cu praf alb, afirma Curentul.

Criza financiara si tabloidizarea presei submineaza serios sansele de supravietuire a jurnalismului decent argumenteaza Alexandru Lazescu in  Criza, jurnalismul si jurnalistii. "Pentru ca ceea ce ne ofera, de pilda, televiziunile de stiri care nu fac decit sa plimbe obsesiv pe ecran personaje gen Codrin Stefanescu, Ion Ghise, Lavinia Sandru, Silviu Prigoana, Victor Ciorbea si altii ca ei care fara sa se priceapa la multe dintre subiectele in discutie isi dau nonsalant si de acum previzibil cu parerea despre orice, nu are de fapt nimic de a face cu ideea de jurnalism. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca multe dintre ziarele si televiziunile "cu firma" trateaza in cea mai mare parte lamentabil, intr-un registru primitiv populist, actuala criza economica sau subiecte externe, precum razboiul din Gaza sau inaugurarea mandatului lui Barack Obama. Ce ne asteapta in continuare? Sansele de supravietuire a jurnalismului decent sint mai plapinde ca oricind. Pe un teren oricum destul de infestat de nepricepere si interventionism patronal, principalii vectori media, afectati in mod evident de peisajul economic general, risca sa se comporte in si mai mare masura ca un soi de goarna caricaturala ale unor interese punctuale mai degraba, decit ca exponenti ai interesului public, asa cum pompos se autointituleaza la tot pasul". (Integral in Ziarul de Iasi).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8955 vizualizari

  • +4 (14 voturi)    
    RUSINE (Marţi, 27 ianuarie 2009, 1:47)

    adi [anonim]

    sa va fie rusine, hotnews si gardianul pentru ne-simtirea de care dati dovada, incurajand prostitutia cand si asa o ducem prost si oamenii sunt disperati ! "Vanaztoarea de placeri" cu "moralitatea la amanet" sa va "bucure" familiile voastre, poate asa imi explicati si mie de ce, copil fiind, mama si tata nu mai pot fi fericiti impreuna... si de ce trebuie sa imi vad unul din parinti de 2 ori pe an. Nu mai aveti nici un PIC de SIMTIRE ?? "profitul" si "banii", "clienti", "investitie" si "oferte" inseamna tot ? RUSINE RUSINE RUSINE
    • 0 (2 voturi)    
      Dpdv economic (Marţi, 27 ianuarie 2009, 10:42)

      Makelovenot WAR [anonim] i-a raspuns lui adi

      Sincer,

      unde exista cerere exista si oferta. La ora actuala este singura industrie nationala deoarece masinile sunt fabricate de francezi si americani, berea de americani si nemti, benzina de austrieci si rusi, rulmentii de turci, textilele conduse de italieni, telefonia de greci, englezi si francezi, frigiderele produse de turci si lista continua. In concluzie, daca vrem sa contribuim la dezvoltarea economiei nationale trebuie sa mergem macar o data in viata la o prostituata. Sunt bani care raman in economia nationala :) Problema pe care ar trebui sa o discutati este reglementarea ei si protejarea fetelor... si cum statul ar face bani frumosi din taxarea acestei industrii nationale. de asemenea, criminalitatea in aceasta zona ar fi limitata sau macar controlata. Iar pentru "adi" --- cine esti tu sa judeci pe altii ? Pe fete sau pe clienti ? Fiecare in viata este rezultatul alegerilor pe care le face ... iar faptul ca se practica o astfel de meserie ("banoasa") de foarte multe fete in Romania este lipsa oportunitatilor si saracia. Never say never ... o sa ajungi si tu la o prostituata :)
  • +6 (6 voturi)    
    :) (Marţi, 27 ianuarie 2009, 4:07)

    conscab [utilizator]

    "Pretul pentru o ora cu o prostituata <<care se respecta>>......"
    Am auzit-o si pe asta :))
  • -3 (7 voturi)    
    Maturizati-va (Marţi, 27 ianuarie 2009, 7:31)

    Iosif Stalin [anonim]

    Sexul si banii sunt lele mai importante chestii de pe pamant, casca ochii si lasa "principiile" false la o parte.
  • 0 (4 voturi)    
    Hai Chiu de-aci (Marţi, 27 ianuarie 2009, 10:14)

    IQ 200 [anonim]

    Cine are IQ 200 este fie o exceptie (adica de genul vreo doi trei insi intr-o tara ca Romania), fie personaj de film...

    Ah, da, daca iti "masori" IQ-ul cu teste de pe Internet care iti dau rezultate de la 150 in sus, chiar daca abia stii cum te cheama, ai sanse sa crezi ca il ai de 200. Dar daca ai ajuns sa crezi ca astefl de teste merita osteneala, probabil il ai de 85.
  • +5 (5 voturi)    
    praf in ochi (Marţi, 27 ianuarie 2009, 10:19)

    roman [anonim]

    cred ca sunteti rai 1 Bietul Ion Ion tiriac e nevinovat, in fapt cainele era cel care consuma drogurile.
    ce ti-e si cu rautatea asta !
  • -1 (3 voturi)    
    aaa (Marţi, 27 ianuarie 2009, 10:39)

    EmuS [anonim]

    daca gandesti cu altceva in afara de cap.... e ca tine...
    hai sa vedem....
    eu cand nu aveam bani... era cu mult mai fericit decat acum cand am...
    stii tu ca, cu bani poti sa-ti cumperi orice:
    - un pat, dar nu si somnul,
    - o casa, dar nu o familie
    - sisteme de securitate dar nu "pace"
    etc...etc...
    --> tot ce vrei.... dar tot nefericit o sa fi....

    iar despre sex....
    - Stii ca cele mai multe boli incurabile se transmit pe cale sexuala?
    - tu esti o victima a societatii moderne... care a ajuns sa promoveze mai mult valorile sexuale decat cele morale...( de ex... in majoritatea relamelor daca nu e ceva "stimulator" nu se vinde bine, campania antifumat, un film fara nici o scena firrbinte....etc) de aici rezulta o gramada de infractiuni, pedofili si tot felul de lucruri imorale... de ce? pentru ca omul ajunge sa nu-si mai folosesca capul la gandire... si se gandeste la placere... care totusi e trecatoare....
  • 0 (0 voturi)    
    calcul gresit (Marţi, 27 ianuarie 2009, 15:31)

    m [anonim]

    Un simplu calcul la 70 EUR / ora si luand o medie de o ora / client (sunt unii mai inceti si altii mai rapizi :) ne spune urmatorul fapt:
    Saptamana de lucru
    5 zile x 2 clienti (ore) * 3 saptamani = 2100 EUR Weekend 10 ore x 3 weekenduri = tot 2100 EUR Adica in total 4200.
    Din care scazi cheltuielile, autorii spuneau ~ 1000 Adica 3200 EUR pe final.

    Ca sa nu uitam ca si prostituatele au ciclu. Sau astea de pe internet n-au? Oricum, buna initiativa a ziarului Gandul. Romance, prostituati-va! Nu gasesc ghilimelele pe tastatura asta... si sunt prea scarbit ca sa le caut.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by