George Becali, Irinel Columbeanu, Ion Tiriac si Gheorghe Stefan zis Pinalty si-au inregistrat numele ca marca la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). Ei nu sunt singurii insa, multe dintre persoanele publice care activeaza in showbiz, sport sau mass-media regasindu-se in evidentele organizatiei. “Personalitatile mentionate isi inregistreaza ca blocaj numele pentru toate domeniile NISA (n.r. inregistrarea numelui ca marca presupune alegerea unui domeniu din aceasta clasificare, pentru care se doreste obtinerea protectiei), asigurandu-se astfel ca nu le va fi folosit numele pentru diverse produse fara acordul lor”, spune Violeta Bozocea, consilier al Agentiei de Proprietate Industriala Ariana. Un astfel de caz il reprezinta Gigi Becali, care si-a inregistrat numele la oficiu, in 45 de clase de marca. Astfel, Becali nu poate fi folosit in publicitate, divertisment, educatie, cultura, sport, alimentatie, instrumente muzicale, materiale de constructie, imbracaminte, incaltaminte, dantele si panglici, constructii, telecomunicatii si transporturi fara acordul omului de afaceri. Finantatorul Stelei si-a inregistrat numele in 2004, protejandu-l nu doar la nivelul Romaniei, ci si la nivel european si international. El spune ca de acte s-a ocupat o firma de avocatura si ca pentru inregistrare a platit 4.000-5.000 de euro. „Am crezut in numele asta, afirma Becali, si stiam ca va ajunge brand. Am darul previziunii si am stiut ca daca, la un moment dat, voi scoate orice produs cu numele meu, fie ca e ciocolata, fie ca sunt haine, se va vinde”, relateaza Gandul.

Manolescu vrea sa schimbe denumirea Uniunii Scriitorilor in Societatea Scriitorilor din Romania Propunerea presedintelui Uniunii Scriitorilor din Romania, Nicolae Manolescu, de a schimba denumirea forului pe care il conduce in Societatea Scriitorilor din Romania (SSR), starneste un val de argumente pro si contra din partea scriitorilor. Modificarea este prevazuta in proiectul de statut al institutiei, care va fi supus votului scriitorilor pe 17 iunie, intr-o conferinta la care va participa un "consiliu largit" al USR, format din peste 100 de scriitori, dupa cum a declarat Nicolae Manolescu, citat de Gandul.

Scurgere de informatii clasificate de la Ministerul de Interne Ministerul Internelorimbogateste oferta de vara a chestiilor misto si utile care pot fi downloadate de pe Internet. Daca pina acum gaseam filme, referate si tone de pornache, de ceva vreme incoace paleta s-a largit substantial cu o gramada de informatii clasificate ale Internelor, care zburda in libertate pe DC++. Evenimentul pica tocmai bine in anul in care Romania este evaluata de Uniunea Europeana in vederea aderarii la Spatiul Schengen. Informatiile au scapat de la Inspectoratul Judetean de Politie de Frontiera Calarasi si pot fi gasite in prezent pe hub-urile locale din Calarasi. Se pare ca o parte dintre acestea fac referire la Sistemul Integrat de Securizare al Frontierei, cel pe care trebuie sa-l aiba Romania daca vrea sa fie primita in Schengen, relateaza Academia Catavencu.

Francezii sunt gata sa construiasca a doua centrala nucleara din Romania, i-a transmis ieri presedintele Nicolas Sarkozy omologului sau, Traian Basescu. Acesta a propus „cooperarea Frantei, cunostintele sale si ale intreprinderilor sale“, in vederea ridicarii noului reactor in centrul tarii, a comunicat Palatul Elysee, dupa intalnirea de lucru a celor doi sefi de stat. La randul sau, Traian Basescu a confirmat ca Romania are in vedere folosirea unei „tehnologii europene“ pentru acest proiect, mentioneaza sursa citata. Secretarul de stat in Ministerul Economiei, Tudor Serban, a declarat inca de saptamana trecuta ca mari grupuri energetice: GDF Suez, Enel, E.On s.a. sunt interesate sa participe la construirea celui de-al doilea reactor in centrul tarii. El a mai precizat ca una dintre companii a pus conditia detinerii unei participatii de 35%, lucru acceptat de autoritati. La acel moment, Tudor Serban a refuzat sa nominalizeze investitorul. Noua centrala, pe care Bucurestiul doreste sa o puna in functiune pana in 2020, ar putea cuprinde doua sau trei reactoare, cu o capacitate totala de 3.000 de MW, relateaza Gardianul.

Reprezentantii Institutului National de Expertize Criminalistice, institutie unde a lucrat si Rodica Stanoiu, au trimis o adresa instantei, in care cer 60 de zile pentru finalizarea raportului de expertiza grafoscopica prin care sa se arate daca notele aduse de CNSAS sunt scrise de fostul ministru. Ca urmare, magistratii Curtii de Apel Bucuresti au amanat cu patru luni procesul in care Rodica Stanoiu contesta verdictul CNSAS privind colaborarea sa cu fosta Securitate, adica pana pe data de 15 septembrie. Fostul ministru al justitiei, Rodica Stanoiu, a semnat, in aprilie, la Curtea de Apel Bucuresti, notele informative pe care le contesta si care au fost puse la dosar de CNSAS, ea semnand si cele trei inscrisuri depuse pentru comparatie de la Institutul pentru Cercetari Juridice, actualul Institut National de Expertize Criminalistice. CNSAS a refuzat sa semneze inscrisurile de la ICJ. Toate documentele semnate in aprilie vor fi folosite pentru expertiza ceruta de instanta. Potrivit legii, inscrisurile care sunt supuse expertizei trebuie semnate de instanta, grefier, precum si de partile implicate in dosar. Un nou termen de judecata a fost stabilit pe 18 mai, cand trebuie sa fie adusa si expertiza dispusa de instanta, relateaza Gardianul.

Un barbat a fost „femeie” timp de 22 de ani, iar altul s-a trezit ca are de platit taxele unei masini pe care nu a cumparat-o, totul dintr-o incurcatura a cifrelor din codul numeric personal. Viorel Belibov este un cetatean din Republica Moldova care a locuit o vreme in Bucuresti, pe strada Garibaldi, nr. 4. Viorel Belibou este un potcovar din comuna ieseana Sinesti, iar singura sa calatorie in afara judetului a fost in tinerete, cand a facut 19 luni de armata la Mina Livezeni, Petrosani. Belibov si Belibou nu s-au vazut niciodata. Dar, in afara de numele aproape identice, i-a mai unit ceva: acelasi cod numeric personal (CNP), scrie EvZ.

54% dintre romani nu vor sa imparta blocul cu homosexualii Cresterea gradului de toleranta, de la an la an, fata de lesbiene, gay, bisexuali si transsexuali (LGBT) in Romania e nesemnificativa, aproape ca intra in marja de eroare a unui sondaj. O cercetare realizata in 2008, de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, arata ca romanii nu-i vor aproape pe cei cu orientari sexuale „anormale”. 74% dintre romani nu vor prieteni gay, iar 54% dintre ei nu vor sa fie vecini cu persoane care nu sunt heterosexuale. Nici la birou nu se impaca mai bine cu LGBT, 57% dintre concetatenii nostri declarand ca nu vor un astfel de coleg, informeaza EvZ.

Afaceri halucinante: fond de vanatoare la pretul unui iepure!Romania libera continua dezvaluirile despre afacerile paguboase pentru stat incheiate cu AGVPS. Filiala din Suceava a acestei asociatii a primit fonduri de vanatoare pentru care plateste mai putin de 100 de euro anual. Cazul de la Suceava nu este singular. AGVPSR detine aproximativ 75% din fondurile de vanatoare ale Romaniei pe care plateste, in majoritatea cazurilor, sume la fel de mici. Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Romania deruleaza afaceri halucinante pe seama statului. Beneficiind de o protectie la nivel inalt-asociatia a fost condusa multi ani de Adrian Nastase, iar acum de Mugur Isarescu, AGVPS si-a intins stapanirea peste cladiri, terenuri, bazine piscicole sau fonduri de vanatoare, bunuri care valoareaza milioane de euro si produc la randul lor venituri consistente. Nici o guvernare nu s-a incumetat pana acum sa sparga acest monopol si sa incheie alte contracte mai avantajoase pentru stat, cu toate ca de-a lungul anilor AGVPS a fost contestata – inclusiv in instanta – de alte asociatii cu profil asemanator.

Insula Serpilor, noul Las Vegas? Guvernul de la Kiev ar putea amplasa viitorul Las Vegas al Ucrainei in Insula serpilor, dupa ce, in urma cu o saptamana, Parlamentul a votat o lege prin care jocurile de noroc si cazinourile sunt interzise in afara unei zone special amenajate, noteaza cotidianul Segodnia. Ministrii cabinetului condus de Iulia Timosenko vor decide, in maximum trei luni, unde va fi amplasat viitorul Las Vegas al Ucrainei. Guvernul ucrainean are de ales intre Insula Serpilor, zona Cernobal sau stepa din Crimeea. Daca s-ar lua decizia plasarii cazinourilor pe Insula serpilor, iubitorii jocurilor de noroc ar fi nevoiti sa faca, din principalul port al Ucrainei, Odessa, pana la destinatie, aproximativ patru ore. Executivul este nevoit sa ia o astfel de decizie dupa ce Rada suprema de la Kiev a adoptat, la sfarsitul saptamanii trecute, o lege prin care jocurile de noroc si cazinourile nu vor putea fi amplasate decat in zone special amenajate pentru astfel de activitati. Parlamentarii sunt de parere ca Las Vegas-ul ucrainean ar trebui plasat intr-o zona "fara perspective", sa nu fie construit pe un teren care ar putea fi exploatat pentru agricultura si, de asemenea, sa se afle departe de marile orase, relateaza Romania Libera.

Dupa alegeri, prioritatile s-au schimbat Sorin Oprescu s-a bucurat sa inscrie Bucurestiul in Cartea Recordurilor si a anuntat ca vrea sa construiasca cea mai mare fantana din Europa, sa monteze banci cu apa, sa decoreze cimitirele cu verdeata exotica si sa monteze camere video in ele. Oprescu a mers in Consiliul General cu aceste proiecte, iar consilierii i le-au respins pe motiv ca erau inutile sau prea costisitoare pentru vremuri de criza. Cei 54 de alesi ai Capitalei au refuzat astfel cheltuirea a 8 milioane de euro pentru construirea celei mai mari fantani din Europa, una muzicala. Ea trebuia amplasata in parcul Herastrau si urma sa aiba patru brate de apa, jetul cel mai mare avand 60 de metri. Pe perdeaua de apa s-ar fi proiectat videosecvente din apropierea parcului. Costul fantanii a fost stabilit prin studiu de fezabilitate de SC Electroproiect SA, afirma Cotidianul.

Anticoruptia din Baia Mare se lasa cu moarte de om O serie de investigatii jurnalistice publicate timp de un an de saptamanalul maramuresean „Necenzurat”, despre coruptia de la varful Administratiei Finantelor Publice Baia Mare, au trezit in urma cu cateva saptamani curiozitatea DNA Cluj, care a deschis o ancheta, in faza actelor premergatoare, asupra unor posibile rambursari ilegale de TVA, in valoare de cateva milioane de euro. Cu doua saptamani in urma, mai precis pe 6 mai, adjunctul Administratiei, Mircea Radu Bancos, unul din cei vizati de ancheta DNA, s-a sinucis, aruncandu-se in fata unei locomotive in gara Baia Mare, conform sursei citate. Tocmai iesise de la DNA, de la audieri, scrie Cotidianul.

Printr-o simpla semnatura, inalti functionari publici au improprietarit, „din pix”, oameni de afaceri cu legaturi in lumea interlopa ilfoveana. Miza: 15,5 hectare de teren in extravilanul comunei Cernica, evaluate la circa 10 milioane de euro. Pamantul facea parte dintr-o suprafata de 300 de hectare de teren (evaluate la aproximativ 180 de milioane de euro), care, in urma unui protocol incheiat in 1993, intre Primaria Cernica si societatea comerciala Agricola Fundeni SA din judetul Calarasi, revenea primariei mentionate. Terenul era destinat, initial, pentru improprietarirea persoanelor carora comunistii le confiscasera pamanturile. Ulterior, autoritatile au decis pastrarea acestei suprafate de teren in rezerva comunei Cernica, urmand sa aiba drept destinatie constituirea izlazului comunal, scrie Adevarul.

Secretul lui Bachus pe Domeniile Statului E functionarul perfect: tip sters, imbracat regulamentar, dar fara sa atraga atentia. Nu a iesit niciodata in evidenta, nici macar cu declaratia sa de avere. Actul e „alb„: nu are nici casa, nici masina. La Domeniile Statului, Leonte lucreaza ca jurist in Serviciul de Control si primeste o leafa de 1.687 de lei pe luna. Merge in delegatii, in control la agentiile judetene si are, asa cum spune seful sau – Nicu Gheorghe – rezultate bune. Ultima delegatie a lui Leonte a fost una cumsecade. A fost in control la ADS Iasi. Vineri seara s-a intors cu trei saci si doua cutii. In sacii albastri, de plastic, erau carate documente. Cel putin asa zic sefii ADS. In cutii – vin alb de Cotnari, sase „rachete„ per bax. Documentele fusesera retinute de la Biroul de Renta Viagera Iasi, sticlele – de la Combinatul de Vinificatie din judet. Captura a ajuns, odata cu Leonte, vineri seara, in Gara de Nord, din Bucuresti. Actele biroului de stat au fost puse in portbagajul unui Matiz, iar vinul pe bancheta din spatele masinii, informeaza Adevarul.