Noul ambasador al SUA in Romania promite ca va combate coruptia. Mark Gitenstein, desemnat de Barack Obama pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Bucuresti, a promis ca va convinge Romånia sa investeasca pentru combaterea coruptiei si pentru transparenta. Obiectivul ambasadorului Gitenstein este sa creeze o ambianta atractiva pentru firmele americane din Romania. “Cheia pentru acest efort va fi sa conving Romania sa investeasca in resursele necesare pentru combaterea coruptiei, cresterea transparentei, reformarea controalelor fiscale si consolidarea unei justitii independente si a aparatului de reglementare”, a explicat Mark Gitenstein in fata Comisiei pentru relatii externe a Senatului SUA. El a promis ca va milita pentru crearea unui climat corect pentru activitatea firmelor americane din Romania, scrie Gardianul.

„Prima casa” este intr-un bloc vechi din Colentina. Programul guvernamental a demarat ieri, la sediul unei sucursale BRD, prima banca semnatara a conventiei cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM. Stefan si Laura Avram, in varsta de 28 si, respectiv, 26 de ani, sunt primii tineri care au luat un credit prin programul guvernamental „Prima casa”. Dupa ce s-au casatorit in luna septembrie a anului trecut, ei stateau intr-un apartament cu o chirie de 350 de euro pe luna. Dorind sa-si achizitioneze o locuinta, au depus un dosar de credit la BRD. Dupa ce programul guvernamental prin care statul garanteaza creditele ipotecare ale persoanelor care nu detin o locuinta in limita a 60.000 de euro a prins contur, consilierii bancii le-au recomandat tinerilor sa profite de el. Astfel, ei au devenit proprietarii unui apartament cu doua camere in cartierul bucurestean Colentina, care a costat 54.500 de euro, noteaza EvZ.

Bancher personal, solutia de criza a oamenilor bogati. Private bankingul, desi e un business nou pe piata noastra, a atras deja peste 100.000 de clienti cu salarii de mii de euro, sustin bancherii. Desi este un business relativ nou in Romania, private bankingul are deja multi adepti, adresandu-se in special persoanelor cu bani. In principiu, oameni de afaceri care-si permit un bancher personal pentru a le inmulti banii. La ora actuala, sunt peste 100.000 de clienti de acest gen, numarul lor crescand foarte mult pe timp de criza, noteaza EvZ.

Cum a reusit Seful Curtii Constitutionale sa lucreze 17 ore din 24. Presedintele Curtii Constitutionale, Ioan Vida, lucreaza in fiecare zi 17 ore din 24, in trei locuri din Bucuresti si Timisoara. Pe langa postul full time pe care-l detine, platit cu un salariu de peste 10.000 lei pe luna, Vida a reusit performanta de a incheia si un al doilea contract de munca, tot cu norma intreaga de opt ore pe zi, pe perioada nedeterminata, la o alta institutie de stat – Universitatea de Vest din Timisoara. Distanta dintre cele doua locuri de munca este de peste 500 de kilometri. Aceasta situatie a fost posibila dupa ce presedintele Curtii Constitutionale a dat in judecata universitatea pentru a primi si cel de-al doilea job full time si instantele i-au dat dreptate. Pe langa acestea, Ioan Vida este profesor asociat si la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti. La toate acestea se adauga si alte cursuri sustinute la alte universitati, noteaza Gandul.

Muzeul Literaturii, prada ignorantei: 80 de angajati pentru 7 vizitatori. Institutia bucuresteana are, in medie, sapte vizitatori pe zi, la un numar de circa 80 de angajati. Ministerul Culturii, Primaria Capitalei si conducerea Muzeului National al Literaturii Romane si-au luat mana de pe institutie, lasand-o sa se zbata in anonimat. Lucian Chisu, directorul interimar al MNLR, l-a inlocuit pe Radu Calin Cristea la conducerea muzeului. Noul manager ne-a declarat ca a aflat din „Adevarul“ care sunt problemele institutiei de care se va ocupa timp de 30 de zile. Acesta a organizat o sedinta cu sefii de departamente si le-a cerut rapoarte de activitate. „Muzeul a avut o vizibilitate cam mare in mass-media si, din pacate, numai despre cultura nu a fost vorba acolo“, a afirmat Lucian Chisu, scrie Adevarul.

Statul se intrece cu Blue Air pentru extinderea Baneasa. Fara a mai astepta ca operatorul low-cost Blue Air sa inceapa extinderea aerogarii, noua conducere a Aeroportului International Aurel Vlaicu (Baneasa) isi face propriul plan de dublare a terminalului de plecari. Aerogara, sufocata de numarul tot mai mare de pasageri, mult peste capacitatea pentru care a fost proiectata, se va extinde printr-un proiect propus de directorul general George Mihalcea. Pe de alta parte, nici Blue Air nu renunta la contractul de concesiune incheiat anul trecut cu aeroportul, insa lucrarile de constructie a terminalului propriu sunt intarziate din cauza unor avize care trebuie obtinute de la Primaria Sectorului 1, noteaza Gandul.

SRI il fila pe Necolaiciuc, iar familia lui Timofte facea afaceri cu el. In perioada in care Radu Timofte era la conducerea SRI, fratele acestuia, Ioan Bancila Timofte, facea afaceri cu Sinziana Rarita Necolaiciuc, sotia „hotului de la CFR“. Radu Timofte spune ca, in timpul mandatului sau, SRI il „monitoriza” pe directorul CFR Mihai Necolaiciuc, dar pentru fuga acestuia ar trebui sa raspunda Ministerul de Interne. Ioan Bancila Timofte (57 de ani), fratele fostului director al Serviciului Roman de Informatii, este de profesie maistru in constructii. In afaceri a intrat dupa 1991, cand a primit „cupoane“ la societatea Constructii Feroviare Moldova SA. Mai tarziu, in anii 2000, Ioan Bancila Timofte a cumparat, prin Rasdaq, cupoane la aceeasi societate, scrie Adevarul.

Costurile manualelor scolare ar putea fi suportate integral de parinti. Un proiect de regulament privind regimul manualelor alternative, publicat de Ministerul Educatiei, are in vedere eliminarea drepturilor de autor si trecerea cartilor si a materialelor scolare in regim de piata libera. Asociatiile de parinti si autoritatile locale vor suporta costurile. Pe site-ul Ministerului Educatiei a fost publicat si oferit spre dezbatere publica proiectul privind “Reorganizarea procesului de evaluare, elaborare si difuzare a manualelor scolare”. Textul documentului are in vedere, printre altele, diminuarea rolului editurilor in acest proces si acordarea intregii raspunderi autorilor de manuale, noteaza Gardianul.

Taberele scolare - cautate de copii, ignorate de autoritati. Taberele scolare, cu cele aproape 60.000 de locuri, nu doar cele tematice care se acorda gratuit, ci si cele cu caracter turistic, deci platite, ii determina pe multi parinti sa-si trimita copiii in vacanta in diverse zone ale tarii. Elevii inca descopera frumusetile de pe la noi, pentru excursiile in strainatate optand mult mai putini. Evident, este vorba si de tarif, pentru cele in strainatate costurile fiind considerabil mai mari, scrie Romania Libera.

"Nenea Boc-Boc" ridica un bloc in centrul Clujului. Firma sotiei liderului PDL Cluj, Daniel Buda, construieste in centrul orasului o cladire de birouri cu parter si sase etaje. Vecinii sustin ca sunt terorizati de constructori, bucati de materiale de constructie cazand repetat pe acoperisurile lor. Deputatul promite ca acoperisurile vor fi reparate, noteaza Romania Libera.