Declaratiile de avere ale Placintei sint (cu) varza. In timp ce eu scriam acest text, Sorina Luminita Placinta depunea deja juramintul. Nu stiu ce faceau domnii de la Agentia Nationala de Integritate (ANI), dar ii anuntam pe aceasta cale ca-si pot pregati deja bancul de lucru. Booon. Doamna senator Placinta, deci, este un reputat demnitar de Vrancea, aflat la primul mandat, inginer chimisto-textilist si absolvent de drept la a 1,5-a tinerete (pe la 40 de ani); s-a facut remarcata pina acum prin cele 0 (zero) initiative legislative. Si prin nenumaratele biznisuri si afaceri de milioarde pe care le desfasoara in Focsani, alaturi de sot, Ernest Stefan Georg Sobota, cetatean suedez, scrie Academia Catavencu.

Potra, masinaria de razboi. Fost ofiter in Legiunea Straina franceza (Legion Etrangere), romanul Horatiu Potra este unul dintre cei mai respectati profesionisti din Franta si de pe continentul african, in domeniul tehnicilor militare si de securitate. In varsta de 39 de ani, el a instruit, deopotriva, militari guvernamentali si trupe rebele in Africa, a condus dispozitvul de securitate al emirului din Qatar si este specializat in operatiuni contrainformative. In Romania, Potra a infiintat prima asociatie a veteranilor romani care au activat in Legiunea Straina. El este, de fapt, presedintele-fondator al Asociatiei RALF-ROLE (Romanii care au Activat in Legiunea Franceza - Roumanie Legion Etrangere), scrie EvZ.

Investitorul Boc baga 125 milioane euro in buzunarele constructorilor la Cluj. In an de criza, Primaria Cluj se ambitioneaza sa demareze constructia celei mai mari Sali Polivalente din Romania, cu 7.000 de locuri, care depaseste ca si capacitate Polivalenta din Bucuresti. Bazele investitiei au fost puse inca de la jumatatea anului trecut, cand prin Hotararea Consiliului Judetean Cluj din 30 iulie 2008 s-a aprobat inceperea demersurilor pentru asocierea CJ Cluj cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca „in scopul realizarii unui stadion la standarde internationale pe amplasamentul actualului Stadion Ion Moina din municipiul Cluj-Napoca (...) si includerea in complexul sportiv a unei Sali Polivalente”. Sala Polivalenta si stadionul vor face parte dintr-un complex sportiv, care va mai include un turn de servicii, de 20 de etaje, a carei investitie se ridica la 143 milioane lei (34 milioane euro), urcand valoarea totala a complexului la circa 125 milioane euro, scrie Gandul.

Episcopia Giurgiului are manastire cu piscina si Hummer. 750.000 de euro este pretul platit de Episcopia Giurgiului pentru vila unui vames. Afacerea a fost perfectata in urma cu trei ani, iar pretul imobilului a fost umflat de trei ori. Vila s-a transformat intr-o manastire de lux unde-si fac veacul patru maicute. Ulterior, tot aici si-a stabilit resedinta si Preasfintitul Ambrozie. Pentru ca nimic nu e prea scump atunci cand e vorba de confortul acestuia, in curtea manastirii au fost aduse si trei caprioare. Reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane spun ca imobilul a fost cumparat cu acordul adunarii eparhiale a episcopiei Giurgiului intr-un mod cat se poate de legal. Banii pentru manastirea din vila sunt fondurile proprii ale episcopiei, care reprezinta vanzari de lumanari sau donatii ale credinciosilor, scrie Cotidianul.

Rachitele, un Cornu pentru premierul Boc? Consiliul Judetean (CJ) Cluj cofinanteaza construirea unui drum turistic in Muntii Apuseni. Intamplator sau nu, drumul cu pricina va trece si prin satul natal al premierului Emil Boc: Rachitele. Lucrarile au fost inaugurate de finul premierului, presedintele CJ Cluj, Alin Tise. Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a inaugurat lucrarile la drumul turistic Rachitele - Prislop - Ic Ponor. Inaugurarea lucrarilor a avut loc chiar in Rachitele, localitatea natala a nasului lui Alin Tise, premierul Emil Boc, scrie Romania libera.

„Schema Necolaiciuc“: bani europeni pentru Bucsaru. Pe numele fostului director al Cailor Ferate Romane a fost cerut un nou mandat de arestare, in urma unor afaceri uluitoare care au devalizat compania. In ultima parte a mandatului de la CFR, Mihai Necolaiciuc a dat unele dintre cele mai mari tunuri: a cumparat echipamente de alpinisti pentru ceferisti. Mihai Necolaiciuc, „Hotul de la CFR“, a tocat 6 milioane de dolari veniti ca ajutor de la Banca Europeana pentru ca Romania sa-si repare infrastructura afectata de inundatii. Banii au fost cheltuiti, insa pe lipici, obiecte sanitare sau indigo violet. Iar printre beneficiarii „ajutorului“ venit de la Banca Europeana se numara si firmele miliardarului Dumitru Bucsaru, scrie Adevarul.

Cum a luat un ministru al Agriculturii spaga 100.000 USD prin notariat. In primul mandat al lui Ilie Sarbu la Agricultura, doi privati s-au imbogatit dupa ce au cumparat foste IAS-uri si au primit in concesiune fonduri de vinatoare, la preturi mult subevaluate. Partenerul de smen al lui Sarbu a fost ex-seful Agentiei Domeniilor Statului (ADS), Corneliu Popa. Ca sa-i "convinga" pe Sarbu si Popa, cei doi privati au platit o spaga de 285.000 de euro. Camuflata in cumpararea, apoi vinzarea unei vile care-i apartinea lui Sarbu. Acum, ministrul se afla la al doilea mandat si afacerea este anchetata de DNA, scrie Academia Catavencu.

Basescu si-a extras fiica din "murdaria" Ridzi. Traian Basescu a pus tot scandalul Ridzi pe seama unei intelegeri murdare intre politica si presa, definind intreaga poveste ca o grava criza morala. “Multi ministri au trecut pe aici in mandatul meu, dar acum este rezultatul unei crize morale. Este cea mai urata motivatie a vreunei remanieri. Cazul Ridzi este doar varful aisbergului. Optiunea mea a fost remanierea imediata”, a spus Traian Basescu. Presedintele a dezvaluit de asemenea ca ar fi intervenit personal pentru a-si scoate fiica din aceasta capcana politico-mediatica: “Pe 29 mai cand am aflat ca trusturile de presa au luat decizia eroica oricate spoturi ar da partidele aflate in campanie i-am rugat pe cei responsabili de campania fiicei mele sa opreasca orice clip electoral. Acest tip de intelegeri trebuie sa inceteze, scrie Cotidianul.

Consilierii fac cadouri de zeci de milioane de euro. O noua sedinta de consiliu cu scandal se pregateste astazi la Primaria Capitalei. Pe ordinea de zi figureaza, ca de obicei, numeroase Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) cu derogari mari de la reglementarile urbanistice in vigoare. Cea mai flagranta diferenta intre lege si PUZ este reprezentata de planul urbanistic de pe Bd. Poligrafiei 49- 51, unde o firma privata vrea sa construiasca un mastodont de nu mai putin de 30 de etaje, aducand proprietarului un beneficu de aproximativ 70 milioane euro, scrie Romania libera.