In urma Razboiului de Independenta, relatiile statului roman cu fostul aliat, Rusia, se deteriorasera, dupa ce vecinul din est ocupase judetele Cahul, Ismail si Bolgrad, desi la inceputul conflictului cu turcii se angajase sa respecte integritatea statului roman. Astfel, studiile referitoare la fortificarea Bucurestiului, intrerupte pe durata razboiului, au fost reluate din initiativa regelui Carol I.
In 1882, este numita o comisie condusa de generalul Gheorghe Manu, cu scopul de a alcatui un proiect de fortificare a tarii, inclusiv a Capitalei. Insa „lipsa de experienta a ofiterilor romani in domeniu i-a determinat pe regele Carol I si pe sfetnicii sai militari sa apeleze si la consilierea unor specialisti straini”, noteaza Cornel si Ioan Scafes, in cartea lor, „Cetatea Bucuresti”. Ca atare, in acelasi an este chemat in tara generalul-locotenent Henri Alexis Brialmont, un inginer militar belgian ce era, la acea vreme, o autoritate in domeniul fortificatiilor, autor al celor de la Anvers si Liège.
Regele i-a cerut sa elaboreze o strategie pentru fortificarea Romaniei, iar Brialmont a calatorit imprejurul Capitalei si a proiectat viitoarele forturi si baterii. Lucrarea a debutat in 1884. Primele construite au fost forturile Chitila, Otopeni, Mogosoaia si Jilava. In prezent, dupa aproape 125 de ani, fortul de la Otopeni, aflat intr-o unitate militara, e inghitit de vegetatia care a crescut in voie peste el.
0
7
