Fiul ministrului tineretului este reverend in Prima Bisterica Ateista, in timp ce mama sa sfinteste biserici ortodoxe. EXPLICATIE FOTO: Instantaneu din decembrie 2008 , cand Sorina Placinta a sfintit biserica pe care o ctitorise, pe fosta platforma industriala din Sudul Focsaniului, in prezenta P. S. Epifanie Norocel, episcopul Buzaului si Vrancei, si protopopului Nicolae Cobzaru. Hramul bisericii este „Sf. Andrei”, dupa numele fiului ministrului. Fiul din prima casatorie al proaspatului ministru al Tineretului si Sportului, Sorina Placinta activeaza intr-una dintre cele mai dezvoltate organizatii laice din lume, Prima Biserica Ateista. Andrei Placinta, a devenit reverent in luna aprilie 2008 si are dreptul sa organizeze si sa participe la slujbe in zona localitatii elvetiene Montreux, unde de altfel isi are si resedinta din tara cantoanelor familia celui mai nou ministru din cabinetul Boc. In incercarea noastra de a vorbi cu ministrul tineretului si sportului, acesta nu a putut fi contactata pana la inchiderea editiei, scrie Gardianul.

Scandalul „Spiru Haret” clatina scaunul Ecaterinei Andronescu. Scandalul diplomelor ilegale de la Universitatea „Spiru Haret” (USH) ar putea sa o coste fotoliul de ministru pe Ecaterina Andronescu. Surse social-democrate au anuntat, ieri, ca PSD i-ar putea retrage acesteia sprijinul politic, o decizie urmand sa fie luata, luni, de conducerea partidului. De altfel, ieri, Mircea Geoana a declarat ca ministrul educatiei este asteptat sa dea explicatii deoarece nu s-a consultat cu PSD in privinta ordonantei pe care vrea sa o promoveze in cazul „Spiru”. Ecaterina Andronescu se considera insa nevinovata, sustinand ca doar „a vorbit” despre actul normativ si ca nu l-a promovat in guvern, noteaza EvZ.

Controversatul chestor Andras, sef peste duty-free-urile de la granita cu Serbia. Uns cu sprijin politic masiv, atat de la PD-L cat si de la PSD, Dorel Andras revine in Timis, in ciuda scandalurilor in care a fost implicat. Dupa un indelung razboi de culise si in urma unei serii de „artificii” procedurale, chestorul Dorel Andras este, din aceasta saptamana, noul sef al Politiei de Frontiera Timis. Functia a fost una dintre cele mai disputate avand in vedere ca este una din parghiile prin care se controleaza traficul cu tigari provenite de la duty-free-urile aflate la granita cu Serbia. Anuntul a fost facut, oficial, la sedinta de bilant cand fostul inspector-sef, comisarul-sef Aristotel Baraitaru, a aflat ca a fost „relocat” la DGA Bucuresti. Cu numai o luna inainte de aceasta numire, Andras a fost „uns” seful Serviciului supraveghere a frontierei din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, dupa ce postul de coordonator al structurilor SIIPI din vestul tarii a fost desfiintat, scrie Gandul.

Presa a pus iar mana pe raportul pe justitie al Comisiei Europene. Prea putine progrese pentru Romania si Bulgaria. In ciuda masurilor suplimentare de a se impiedica scurgerea de informatii din Comisia Europeana, raportul pe justitie care urmeaza sa fie prezentat miercurea viitoare a ajuns in mainile jurnalistilor cu o zi inainte ca el sa ajunga chiar si la comisari, care trebuie sa il analizeze. Potrivit acestui raport, executivul Uniunii Europene nu ar fi constatat progrese considerabile in reforma justitiei din Romania si Bulgaria. Astfel, incercarile Romaniei de a imbunatati justitia romaneasca sunt considerate mult prea timide, dat fiind ca nici in domeniul combaterii coruptiei nu s-au inregistrat rezultate importante. In chestiunea mecanismului de cooperare si verificare, exista anumite impotriviri. Mai multe tari membre, printre care Marea Britanie, Germania si Austria, nu sunt de acord cu scoaterea Romaniei de sub monitorizare. De asemenea, Bucurestiul va fi criticat si in raportul de anul acesta pentru blocarea anchetelor penale, dar si pentru lentoarea cu care se deruleaza procesele pe cazuri de coruptie, noteaza Gardianul.

Mussolini: Copilul ajuns la noi e al nostru. Parlamentarul italian Alessandra Mussolini a venit ieri in Romania pentru a convinge autoritatile sa le permita italienilor sa infieze copii romani. Acestea spun „pas”. „Cand un minor intra in Italia e ca si cum ar fi copilul nostru. Trebuie sa aiba dreptul la identitate”, a declarat ieri, cu zambetul pe buze, Alessandra Mussolini, presedintele Comisiei pentru problemele copilului din parlamentul italian. Numai ca „identitatea” la care se gandeste Mussolini e una italiana, chiar daca micutul este roman, noteaza EvZ.

Angajati, la pachet cu parcari. Dupa discutii aprinse, purtate la ore tarzii, in noaptea de joi spre vineri, edilul-sef al Capitalei, Sorin Oprescu, a castigat prima batalie in „razboiul” cu firma Dalli - care a detinut, in ultimii 14 ani, monopolul pe piata parcarilor bucurestene. Ieri, la primele ore ale diminetii, municipalitatea a preluat cele aproximativ 3.000 de locuri de parcare detinute de Dalli. „Am cedat, intrucat nu doream ca starea conflictuala - care afecteaza cetatenii Bucurestiului -, sa continue”, a anuntat, ieri, conducerea societatii, care s-a razgandit insa cateva ore mai tarziu, dupa ce Oprescu s-a infiintat, triumfator, in Piata Alba-Iulia, pentru a face receptia „parcarilor”, scrie EvZ.

A absolvit de zece ori „Spiru Haret“. Bacauanul Ioan Hanganu (65 ani) si-a petrecut ultimii sapte ani ca student al universitatii particulare, cheltuind 200.000 de lei. Barbatul a devenit licentiat in Drept, Studii Economice, Psihologie, Sociologie, Comunicare, Relatii Internationale, Jurnalism, Istorie, Afaceri Internationale si Geografie. Ioan Hanganu spune ca de mic era pasionat de materiile si specializarile neobisnuite. La 16 ani, cu o dispensa semnata de parinti, a inceput cursuri de pilotaj la Aeroclubul Sportiv din Bacau. „Mi-am luat brevet in pilotajul aeronautic clasa C, adica puteam pilota planoare, scrie Adevarul.

Elevii romani, fruntasi la bacalaureat in Italia. In principalele scoli din Torino si Brescia, toti elevii romani au luat nota de trecere la examenul de bacalaureat. Italienii au avut ceva probleme, pentru ca 3% din cei care au dat examenele nu le-au promovat. In Torino, 15.000 de persoane au sustinut bacalaureatul anul acesta, dintre care peste 50 sunt romani care au invatat la principalele licee si scoli profesionale din localitate, scrie Adevarul.