EvZ: Imperiul „Spiru Haret”, la un pas de desfiintare

de Andreea Archip     Evenimentul Zilei
Joi, 17 septembrie 2009, 2:40 Revista Presei | Subiectele Zilei

Inscrierile continua
Foto: Evenimentul Zilei
Vara tumultoasa, in care „contrele” intre reprezentantii ministerului si cei ai USH nu au incetat, pare sa fi trecut prea usor pentru mai-marii universitatii, care isi continua activitatea nestingheriti, la fel ca inaintea declansarii „razboiului” cu ministrul Ecaterina Andronescu.

Pusa in fata „sfidarii” aratate de conducerea USH, Andronescu nu lasa nici ea garda jos si sustine, sus si tare, ca „nu se joaca” cand vine vorba despre aceasta „institutie cu probleme”. „Noi mai avem o solutie: putem pregati un proiect legislativ prin care sa desfiintam universitatea. Dupa cum se stie, noi avem un proiect legislativ cu valoare de lege prin care se desfiinteaza orice specializare la distanta, iar daca acestia nu inteleg sa respecte legea, o sa promovam masura legislativa de desfiintare. Nu ne jucam cu asa ceva”, spune ferm ministrul.

Ecaterina Andronescu are si antecedente in acest sens. In primul sau mandat, mai exact in 2002, a promovat un ordin de ministru prin care a desfiintat nici mai mult, nici mai putin decat 33 de universitati - „fabrici de diplome”.

Integral in Evenimentul Zilei


Citeste mai multe despre   



















3648 vizualizari

  • -8 (22 voturi)    
    Nu imi vine sa cred (Joi, 17 septembrie 2009, 4:16)

    Nicu USA [anonim]

    Nu imi vine sa cred ca o asemenea persoana este ministrul educatiei. Ce e asta????..... „Noi mai avem o solutie: putem pregati un proiect legislativ prin care sa desfiintam universitatea. Dupa cum se stie, noi avem un proiect legislativ cu valoare de lege prin care se desfiinteaza orice specializare la distanta, iar daca acestia nu inteleg sa respecte legea, o sa promovam masura legislativa de desfiintare. Nu ne jucam cu asa ceva”, .......?????? Asta e declaratie de ministru? Nu imi vine sa cred ca inca in romania se pune problema in acest fel. Doamna Ministru ... unde va credeti? Va simtiti in Cuba, sau in Corea de Nord? Eu daca as fi in locul conducerii Spiru Haret as da Ministrul in judecata pentru firmatiile facute. Nu am inteles bine... ea face ce lege vrea ea? Oare asa e in romania? Fiecare isi face legea in functie de dorinte?... Socant...
    • +6 (12 voturi)    
      Din contra, foarte bine le face! (Joi, 17 septembrie 2009, 5:15)

      alex [anonim] i-a raspuns lui Nicu USA

      In primul rand in Cuba sau Coreea (sic!) nu exista universitati particulare cu diplome din astea facute pe banda.

      Foarte bine procedeaza doamna ministru, sa fie desfiintati daca nu respecta regulamentele ministerului si legislatia in vigoare! Astfel de "specializari" nu fac decat sa adanceasca in Europa proasta credibilitate a institutiilor de invatamant din Romania.
      • +1 (1 vot)    
        invatamant (Joi, 17 septembrie 2009, 16:24)

        mos ion roata [utilizator] i-a raspuns lui alex

        Coana Mitza garantata de vanghelie ar trebui sa-si cunosca competentele,acelea de a pune invatamantul pe baze legale nu sa desfiinteze universitati.Nu am incredere in calitatea invatamantului din SH dar asta nu inseamna ca trebuie desfiintat,dimpotriva trebie luate masuri pentru intrare in legalitate.
    • +4 (8 voturi)    
      socant (Joi, 17 septembrie 2009, 7:40)

      xxxy [anonim] i-a raspuns lui Nicu USA

      nici mie nu-mi vine sa cred cat de prost esti tu!!! Dar nu-i mirare, doar esti student la spiru!!!
      • -1 (5 voturi)    
        nu ca zic dar, ce a facut ministrul educatiei (Joi, 17 septembrie 2009, 9:31)

        visio [anonim] i-a raspuns lui xxxy

        cu marirea aceea de 50% promis profesorilor? aaa, sa ne gandim.....NIMIC; sa iti dau un exemplu de prostie scolarizata pe vremea lui Ceausescu: Geoana, Vanghelie...astia nu te deranjeaza? bag seama ca nu, ca nu au invatat la USH; pai ce sa iti doresc decat ignoranta placuta in continuare si sper sa nu poti face copii...stim noi de ce....
    • +5 (7 voturi)    
      Socanta e pozitia ta (Joi, 17 septembrie 2009, 8:27)

      Adonis [anonim] i-a raspuns lui Nicu USA

      Citeste articolul mai bine ca s avezi ca se inchide pt ca la specializarile ne-acreditate se fac inca inscrieri... DOH.... Da nah, ti eiti trebe ochelari sa vezi asta. Predai acolo?
    • +6 (8 voturi)    
      Degradare totala (Joi, 17 septembrie 2009, 8:37)

      G [anonim] i-a raspuns lui Nicu USA

      Tu in ce tara te crezi?

      Cat crezi ca mai e pana se ajunge sa mergi dimineata si sa iti iei chifle si diploma de la Spiru de la brutaria din colt?

      Tu nu vezi ca toti idiotii au ajuns sa aiba diplome si mai nou si doctorate de la universitati de cacao?

      Cat vrei sa mai continue degradarea?
    • 0 (0 voturi)    
      NUUU (Joi, 17 septembrie 2009, 8:39)

      sabo [utilizator] i-a raspuns lui Nicu USA

      ziceti dvs?
    • +6 (8 voturi)    
      pentru nicuUSA (Joi, 17 septembrie 2009, 8:48)

      catalinROU [anonim] i-a raspuns lui Nicu USA

      nu mai fi asa oripilat..eu sunt in cadrul acestei facultati si stiu ce deszstru e acolo...legal trebuie desfiintata daca nesocotesc orice legi....tu daca dai in USA cu masina peste cineva si ti se ia permisul te mai urci la volan?
    • -2 (2 voturi)    
      ai dreptate... (Joi, 17 septembrie 2009, 8:48)

      Vazilache [anonim] i-a raspuns lui Nicu USA

      ...dar din pacate cei de la USH sunt dintr-o speta si mai joasa.
    • 0 (2 voturi)    
      mai Nicule (Joi, 17 septembrie 2009, 8:52)

      Andrei [anonim] i-a raspuns lui Nicu USA

      mai intai documenteaza-te.. esti in SUA nu cunosti povestea, asa ca stai acasa si croseteaza.
      o zi buna
    • -3 (5 voturi)    
      scroafa (Joi, 17 septembrie 2009, 8:54)

      Oblio [anonim] i-a raspuns lui Nicu USA

      Mie imi vine sa cred! Iar colegii ei, Boc si Basescu, tremura in fata ei, patronand ilegalitatea emiterii unei hotarari de guvern pentru anularea ID la USH, singurul ID care are logistica necesara.
      Sa nu uitam ca o gasca de intelectuali frustrati, de relatia lor cu Bondrea, fac galerie acestei aberatii...Cum sa te indoiesti ca la USH se fac ilegalitati cand pana si Plesu spune asta! Si Liiceanu! Si alte foste slugi ale lui Bondrea!
      Din pacate, greva magistratilor o ajuta pe ilegalista!

      In schimb, cele cateva sute de studenti USH sunt adormite; vegeteaza! Lipsa lor de valoare se vede din incapacitatea lor de a opune un protest coerent si hotarat!
    • +2 (2 voturi)    
      asa ca hai sa facem diplome.... (Joi, 17 septembrie 2009, 9:58)

      oare?! [anonim] i-a raspuns lui Nicu USA

      Da ei, cand ignora orice legi din statul asta se cred cumva in gradina lor? pai atunci diplomele sa fie valabile doar in gradina lor.... cum esta posibil sa dai diplome asa pe banda rulanta... in Romania de astazi doar cine nu vrea nu face facultate. Intr-adevar problema nu este doar la cele particulare, dar trebuie sa se incepa cu ceva. Daca lege nu face nimic in statul asta de rahat macar sa faca un ministru, a nu se intelege ca o apar pe Andronescu dar imi pare ca macar vrea sa faca ceva, o sa vedem daca e bine ce vrea sa faca. Oricum trebui redus numarul de diplome....
  • -3 (7 voturi)    
    ca fost rector la o universtate de stat (Joi, 17 septembrie 2009, 6:39)

    ion [anonim]

    Ca fost rector la o universtate de stat Androneasca stie ca batalia intre universitatile de stat si cele private trebuie sprijinita. Si universitatile de stat sug bani de la elevi la fel ca cele private iar diplomele se fabrica la fel si la stat si la privat.
    Doar ca universitatile de stat pozeaza in inocenta si in plus au sustinerea puternica a Androneascai care de cate ori vine la putere, mai curata un pic tabara adversa... aparent pentru binele Romaniei....
    • +1 (1 vot)    
      ... (Joi, 17 septembrie 2009, 9:35)

      Gigi Maybachistu' Studios [anonim] i-a raspuns lui ion

      E o oarece diferență între stat și privat: facultățile de stat cer mai mulți bani, au baza materială de trei parale datorită ultimilor 20 de ani în care li s-a alocat cel mult praful de pe tobă și în general se conduc după principiul ”vrea diplomă de la stat, să tacă și sa înghită”. Singura metodă corectă de tratament ar fi evaluarea anuală a fiecărei universități, de stat sau privată, după caz, și atribuirea unui punctaj, care să fie publicat în presă pentru ca un viitor student să știe ce să aleagă. Și asta nu se va întâmpla niciodată, datorită diferenței ”între stat și privat” de care am vorbit mai sus, fiindcă universitățile private mari (Dimitrie Cantemir, Nicolae Titulescu, Univ. Româno-Americană, Titu Maiorescu etc) vor lua testul fără niciun efort, în timp ca majoritatea universităților de stat l-ar pica în mod rușinos, așa cum au picat și întreprinderile de stat cu toate manevrele unor guverne binecunoscute din trecut :))))
  • +4 (4 voturi)    
    ar fi cel mai bine (Joi, 17 septembrie 2009, 8:01)

    cornelius [anonim]

    sa fie desfiintata ,luat tot ce se poate lua de la fabricantii de diplome care apar sub mantie de academicieni scortosi , ei fiind de fapt niste escroci.
    Doar ca este prea tarziu , tara e plina de masteranzi iar un tanar cu diploma muncita ,care vrea sa se angajeze la o firma se trezeste concurand cu cei care stiu sa faca doar CV-uri bune , cu diplomele luate in timp ce ei erau la Bamboo.
    • 0 (0 voturi)    
      te referi la vrun domeniu anume? (Joi, 17 septembrie 2009, 10:18)

      alin [anonim] i-a raspuns lui cornelius

      nu pot sa spun daca asa este in orice domeniu dar iti ca in informatica/programare nu este chiar asa, poti sa ai 10 masteruri ca nu te angajeaza nimeni pe alea 10 masteruri, tot vrea sa vada ce cunostinte ai si cel cu diploma muncita o sa iasa in evidenta fata de ceilalti
  • -2 (4 voturi)    
    ministra (Joi, 17 septembrie 2009, 8:03)

    Sela [anonim]

    Nu ministerul trebuie dat in judecata ci chiar pe doamna ministru Ecaterina A.
    Fiecare face ce vrea in tara asta?
    "Orizontul" tinerilor vreti sa il mentineti tot ca si in comunism doamna ministru?
    Parca asti fi un dictator comunist !!!
    • +1 (3 voturi)    
      si preferi... (Joi, 17 septembrie 2009, 9:27)

      laurentiu [anonim] i-a raspuns lui Sela

      ca Orizontul tinerilor sa fie influentat de noua generatie de intelectuali Spiru, gen Ioana Visan?

      Eu stiu ca unii oameni au abilitati gen Napoleon, dar sa faci si facultate in Bucuresti, si felatii prin Italia....asta da Geniu!!!
  • +3 (3 voturi)    
    foarte bine, (Joi, 17 septembrie 2009, 8:11)

    Sica [anonim]

    este necesar ca in aceasta tara respectarea legii sa se impuna chiar cu forta asa cum de altfel se intampla in toate tarile. Pentru fraude deobicei se face inchisoare asa ca nu vad care este problema?
  • +1 (1 vot)    
    Sper sa fie de folos aceasta masura (Joi, 17 septembrie 2009, 9:40)

    enter [utilizator]

    Toata lumea stie ca avem o patrie de ingineri, doctori si masteri, si am cam ramas fara 'muncitori'. In stanga si-n dreapta auzim cum ca 'uite dom'le, saracu' copil, nu are unde sa se angajeze', dar nu si-a pus nimeni din ministerul invatamantului problema necesarului de ingineri si doctori. Si uite asa, in loc sa apara copmetitivitate intre studenti pentru ocuparea unui loc la universitate (loc care ii ofera la final un statut), e posibil pentru oricine sa dobandeasca o titulatura care e posibil sa nu-i foloseasca la nimic. Eu unul prefer sa vad 7 studenti pe un loc la admitere, in loc sa vad 1 candidat atras de 7 universitati la care predau aceiasi profesori, in felul asta o sa se mai ridice un pic calitatea invatamantului.
    • -2 (2 voturi)    
      Alooooo... (Joi, 17 septembrie 2009, 10:49)

      Kata [anonim] i-a raspuns lui enter

      Astazi, absolvirea unei facultati nu-ti mai ofera nici un "statut social" dupa cum isi dadea cu parerea cineva mai devreme. Si e foarte bine sa fie asa. Numai pe vremea comunistilor te duceai la facultate doar cu buletinul in mana (asa a fost, cercetati daca nu credeti) si apoi erai instalat mare sef, mai ales daca aveai "origini sanatoase" (adica daca proveneai din clasa muncitoare). Unde a dus aceasta politica puteti vedea si singuri. Sistemul de promovare a valorilor a fost grav afectat, lucru care continua si astazi. Nu inteleg de ce sunt indignati unii care au absolvit la stat. Inca mai cred ca pentru acest lucru trebuie sa devina sefi automat? Promovarea pe scara sociala ar trebui facuta pe baza competentei dovedite in activitatea desfasurata. Diplomele ar trebui sa fie doar un filtru care sa impiedice un oarecare sa se apuce de oarece. In rest, daca vrei sa prestezi undeva ar trebui sa dai un test adevarat pentru a demonstra ca poti indeplini cu succes ceea ce prevede fisa postului. Acest lucru se intampla deja in mediul privat. Dar noi vrem la stat, nu la privat pentru ca acolo exista concurenta si altii ar putea sa fie mai buni decat noi... Acolo nu esti sef pe viata.... Ce-i pasa angajatorului unde ai absolvit? Totdeauna, lichele au fost, sunt si vor fi. Cel ce e pasionat cu adevarat de un domeniu va deveni un profesionist adevarat indiferent unde va absolvi. Restul vor fi doar mercenari (stiti ce sunt mercenarii) mai mult sau mai putin pregatiti. Asadar nu va mai indignati proletar pe forumuri. Problema e ca toti vor sa fie bugetari inamovibili si acest lucru nu e posibil. Astazi daca vrei sa ajungi sef trebuie sa lingi politicul, care culmea a ajuns acolo datorita noua astora care ne indignam pe aici. S-a gandit cineva sau poate a actionat cineva cumva sa schimbe aceasta stare de lucruri? Nu... ca noi visam sa devenim bugetarii sa lingem si noi ceva... JALNIC.
      • +1 (1 vot)    
        esti pe dinafara... (Joi, 17 septembrie 2009, 11:47)

        luci [anonim] i-a raspuns lui Kata

        sau prea mic (in gandire)...
        pe vremea comunistilor era o concurenta acerba sa intri la facultate, 5-6-7-8 pe loc, se dadea examen...
        cu buletinul in mana cum zici tu, in afara de faptul ca asa se procedeaza acum, pe vremea comunistilor doar la stefan gheorghiu poate se proceda asa, dar nu scotea specialisti...
        in privinta selectiei de care spui tu, esti iar pe dinafara... nici la privat nu este o asa mare selectie, orice serviciu trebuind intors...
        cum spunea cineva mai devreme, in IT trebuie sa stii ceva ca sa te angajezi, nu-l contrazic, dar sunt multi care nu sunt specialisti IT si, daca au patalamaua la mana si ceva bani, relatii, rude, etc., se pot angaja lejer oriunde, chiar daca munca lor trebuie facuta de altcineva...
        acum este adevarat ca oameni din astia ies si de la fac private si de la stat, dar ca SH, care sfideaza orice limite, n-am mai intalnit...si, cea mai buna solutie, este desfiintarea...
        de altfel, invatamantul ID cred ca este o mare gogomaneala, indiferent unde il faci...
        cine nu crede, atunci sa se introduca examenele obligatorii ca cei de la zi, fara teste grila si, la licenta sa se faca comisii mixte de la privat si stat pentru sustinerea examenelor...
      • 0 (0 voturi)    
        cu cateva aspecte sunt de acord: (Vineri, 18 septembrie 2009, 13:12)

        enter [utilizator] i-a raspuns lui Kata

        Diplomele ar trebui sa fie doar un filtru care sa impiedice un oarecare sa se apuce de oarece, indiferent ca sunt de la o universitate de stat sau privata.

        Insa... daca vrei sa prestezi undeva, ar trebui sa fie suficienta diploma, ca de aia o ai, sa ateste ca esti in stare sa indeplinesti cu succes ceea ce ai absolvit. Ori in invatamantul superior actual... e prea simplu sa obtii o licenta, si in foarte multe cazuri licenta nu are nici o legatura cu capacitatile reale ale "licentiatului".
  • +2 (2 voturi)    
    TRZITI-VA. Va certati degeaba (Joi, 17 septembrie 2009, 9:56)

    Lavinius [anonim]

    Cel mai bine ar fii sa fim realisti. Chiar daca este vorba de Spiru chiar daca este vorba de Universitati de stat , TOATE SUNT JALNICE. Daca e cineva aici care a facut o facultate de stat si nu a avut colegi care cumparau examene si ii intalnea doar la examene are tot dreptul sa arunce cu vorbe. Partea buna este ca in majoritatea tarilor exista invatamant privat dar la noi din pacate invatamantul de stat este mult inferior in ce priveste dotarea tehnica, nr de sali, curatenie s.a.m.d. Concluzia mea ar fi urmatoarea: cine doreste sa invete o poate face linistit, cine nu poate trece prin orice facultate din Romania daca dispune de resurse materiale. Cat despre incompetenta la locul de munca .. asta tine de angajator si standardele sale. Oricum din toata materia din planul de invatamant romanesc ce se invata in facultati se aplica foarte putin in practica . In teorii suntem foarte bine pregatiti dar din pacate nu stim sa facem practic mai nimic la standard.
    • 0 (0 voturi)    
      Daca vrei, poti! (Vineri, 18 septembrie 2009, 13:21)

      enter [utilizator] i-a raspuns lui Lavinius

      Asa e, daca vrei sa inveti ceva, inveti, oriunde ai studia, chiar daca programele de invatamant contin foarte mult balast.
      Incompetenta la locul de munca va mai dura mult si bine, atat la stat cat si la privat, pentru ca:
      - patronii/directorii angajeaza prea rar manageri de resurse umane
      - daca exista manageri de resurse umane, in foarte mute cazuri sunt din alte motive decat cele de competenta (o pila la o institutie de stat, poate?, rezolvarea mai simpla a unei inspectii). Competentele managerilor adesea sunt mai greu evaluabile.
      - neexistant un management real al resurselor umane, nu se pot angaja decat intamplator persoanele potrivite profesional in tot restul organizatiei.
  • 0 (2 voturi)    
    Ministra ... (Joi, 17 septembrie 2009, 10:06)

    alin [anonim]

    eu cred ca ministra asta actioneaza doar din orgoliu acum, mi se pare o prostie sa vii acum sa spui ca desfiintezi facultatea cand se stia ca functioneaza in acest mod de atata timp, trebuia desfiintata dupa primul an cand sa vazut ca are problemele astea, acum deja au absolvit atatia studenti care au platit aceste cursuri.
    legea asta o sa ii protejeze pe cei care vor sa se inscrie de acum inainte, dar pe cei care au terminat deja ii defavorizeaza, ca raman si fara bani si fara diplome.
  • -2 (2 voturi)    
    Sincer (Joi, 17 septembrie 2009, 10:30)

    Gigi [anonim]

    Sincer va spun ca aceasta miscare a doamnei ministru dovedeste o dorinta de nesupunere a domnului Bondrea cu privire la plata cotizatilor de partid. Normal suntem in an electoral. Sa imi spuna si mie cine a sesizat ministerul ? nu vede ti ca este doar un joc politic mama ii spune copilului da mi jucaria si copilul spune NU asa ca copilului i se da bataita pana se face cuminte si da banii unde trebuie . Doamna Ecaterina Andronescu, va pot definii intr-un singur cuvant : MARIONETA.

    Va multumesc
  • 0 (0 voturi)    
    celor ce (Joi, 17 septembrie 2009, 10:54)

    visio [anonim]

    folosesc "cratima" pt a comenta posturile mele, am rugamintea sa si argumenteze; nu de alta dar exista posibilitatea sa cred ca sunt platiti de psd sa scrie pe un portal sau altul; ori, intentia mea nu este sa ma cert cu "maimutele" ci sa aducem argumente solide pt elucidarea misterului; in incheiere va aduc aminte ca traim intr-o democratie, cu bunele si cu relele ei; perfectiunea nu exista dar sa nu ne prefacem ca nu iubim "trandafirii" ca nu ne crede nimeni, ok? majoritatea covarsitoare a ministrilor actuali, a directorilor din importante institutii de Stat au absolvit facultati de stat; vedem in nivelul de trai cat de bine au invatat si cum si-au luat examenle de licenta...
  • 0 (0 voturi)    
    propaganda (Joi, 17 septembrie 2009, 11:13)

    Andrei [anonim]

    Nu mai puneti urechile la atata propaganda. Cat timp mec pierde procesele ca nu sunt legale si hotararile lor le sunt anulate e logic sa mearga mai departe, nimeni nu e mai presus de lege :)
  • -1 (1 vot)    
    ID la Univ.Bucuresti (Joi, 17 septembrie 2009, 13:50)

    larisa [anonim]

    De ce ID la stat ramane?Pt.ca asa vrea abramburica?A fost in comisia pt invatamnt aceasta ,,doamna,,.Ce a facut ,in timp in mod concret?De ce nu comenteaza de spagile si de dezastrul din invatamnatul de stat bazat pe copiat ,spaga si prostitutie,pt.ca acesta inghite bani publici ,nu invatamantul privat.Tar a de prosti.Numai in Romania ,,prostimea ,,arunca cu pietre in invatamantul privat ,in care cel care se inscrie o face pe banii lui ,nu pe banii statului si mai ales cei de la ID ,sunt oameni deja integrati in munca si nu ,,habarnisti,, de la facultatile de stat c are in procent de 80 % sunt incapabili sa obtina un loc de munca in sistemul privat.D-na Ministru este un om incapabil sa se adapteze .S-a cantonat in mentalitatea invechita,prafuita prin care vede doar modul de a invata (copia,mitui),comunist.Tuturor frustaratilor,incapabili sa inteleaga ca o diploma de la stat nu te mai impune pe piata muncii ,le doresc sa-si deschida mintea si sa inteleaga ca a trecut vremea cand o diploma era suficienta sa te aseze pe un ,,scaun caldut,,.Toti care va bucurati ca sa ,,crape capra vecinului ,, sunteti penibili.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă