Aproape 25 de milioane de lei vechi pe zi! Este castigul minim al unui iesean care vinde tigari din Republica Moldova si Ucraina. Traficul cu tigari a inflorit in Iasi dupa ce statul roman a majorat accizele la tutun. La colt de strada, pachetul de tigarete se vinde la jumatate din pretul aceluiasi pachet cu timbru de Romania. Probleme mari sunt si la frontiera de est a Romaniei. S-a ajuns ca practic in fiecare zi, politistii de frontiera sa confiste mii de pachete de tigari, relateaza RFI Romania.

"Tigari, tigari, tigari", isi imbie potentialii clienti un barbat plinut, cu miinile in buzunare, plasat strategic in Piata Spiridon din Iasi.

Si barbatul nu duce lipsa de clienti.

"Cumpar la negru, de la traficanti, de la ucraineni, de la moldoveni, preturile sunt la jumatate de pret. Stii exact unde ii gasesti si exact ce vand. Unii sunt mai tupeisti, stau cu tigarile la vedere…daca esti fumator, ii gasesti. Te duci exact la oamenii la care ai fost si ieri", explica o cumparatoare fidela a acestor produse. In Piata din Hala Centrala, doi barbati si doua femei cu mainile in buzunare vand tigari. Cartierul Tatarasi. Cei doi comercianti ilegali de tigari sunt demult de-ai casei pentru fumatorii strimtorati la buzunar. Pretul e la "juma fata de stat", cum imi spune unul dintre barbati. Insa, adauga: "pentru comenzi mari se practica reduceri". Clientul poate comanda si o anumita marca de tigari. Raspunsul vine simplu: "intr-o saptamana vine sigur numai sa fiti om serios la plata si sa veniti cand ne intelegem".

Si tonetarii intre gheretele carora se adapostesc vinzatorii de tigari la negru stiu programul: "acu baietii is la o cafea. Au trecut comunitarii, (nr. politistii comunitari) a fost razie dar intr-o ora revin baietii".

Comerciantii nu au mai mult de cinci - sase pachete asupra lor. Baxurile stau la adapost de politisti intr-o masina in apropiere si mai exista si un caraus: prin cateva semne cu mana stie ce si cat trebuie sa aduca la strada. Politia ii vaneaza. Intr-o singura zi la un control de rutina au gasit un traficant. Cifra de vanzari pentru opt ore: peste 2.100 de lei, spune purtatorul de cuvant al Politiei, Virginia Pralea. Reprezentanta politiei spune ca traficantii au locuri speciale: piete, scoli, spitale. Si, continua Virginia Pralea, fenomenul a luat amploare la sfarsitul anului trecut.

"In 2009 au fost confiscate aproximativ 200 de mii pachete de de tigari in valoare de 800 de mii de lei".

Surse din politie spun insa ca si sanctiunile mici incurajeaza comertul cu tigari din Republica Moldova si Ucraina.

Un telefon si comanda vine la birou

Pentru clientii deosebiti, comertul se face prin intermediul unei carti de vizita.

Nimeni nu poate estima cate tigari se vand la negru in Iasi. Cate tranziteaza Iasul, frontiera Romaniei cu Republica Moldova. Insa in fiecare zi, politistii de frontiera confisca mii de pachete de tigari ascunse in cele mai banale sau neobisnuite locuri. Si se adauga traficul pe frontiera verde. Cea mai banala metoda: tigarile trecute cu funia peste Prut.