Cat le trebuie politistilor olteni sa se prinda ca au filmat un omor. Zona in care un batran a fost batut pana la moarte pentru ca traversa prea incet era monitorizata video de camere instalate chiar sub indrumarea Politiei Rutiere, anul trecut. Politistilor din Craiova le-au trebuit sase zile pentru a-si da seama ca strada pe care s-a comis o infractiune deosebit de grava era monitorizata video chiar la propunerea Politiei Rutiere, lucru care ii poate ajuta in ancheta. Este vorba de zona in care, vinerea trecuta, un batran a fost batut de un sofer pentru ca traversa prea incet - la scurt timp dupa agresiune victima decedand. Interesant este ca, inca de luni, procurorii se gandisera la eventuale probe video, dar nu si-au putut imaginat ca acestea sunt chiar in posesia Politiei si administratiei locale, carora nu le da prin gand sa le puna la dispozitia Parchetului, scrie Gandul.

Suceveanul care il studiaza pe Socrate in Statele Unite. Costica Bradatan a fost preparator la Universitatea din Bucuresti, doctor in filosofie in Marea Britanie, e lector la o universitate din SUA si se pregateste sa predea in India. Filosoful Costica Bradatan (39 de ani), originar din Suceava, se afla de un deceniu intr-o permanenta transhumanta intre diverse universitati din intreaga lume. Este lector la Universitatea Texas Tech din Statele Unite, iar in prezent lucreaza la un proiect de cercetare in cadrul Universitatii din Wisconsin, o carte despre filosofii martiri (Socrate, Giordano Bruno, Jan Patocka). Urmeaza sa predea in India, scrie EvZ.ro

Masacrul de la Sibiu, diversiunea perfecta. La 22 decembrie 1989, Armata, provocata de tragatori misteriosi, a mitraliat sediile Militiei si Securitatii. 43 de oameni si-au pierdut atunci vietile: 5 militari, 25 de cadre din Ministerul de Interne si 13 civili. „Adevarul“ va prezinta istoria unei dupa‑amieze de cosmar. Sibiul este, fara indoiala, unul dintre cele mai importante orase de pe harta Revolutiei. Un oras unde, in ultimele zile ale lui decembrie 1989, nimeni nu mai era sigur de nimic si nimeni nu avea incredere in nimeni.

Camatarii din Tandarei au cumparat 168 de copii. Traficantii imprumutau bani oamenilor sarmani, iar cei care nu puteau achita datoriile isi cedau copiii pentru a fi exploatati ca cersetori pe strazile din Londra. Peste 200 de jandarmi si politisti au blocat ieri orasul Tandarei. Dintre cei 17 traficanti retinuti, 6 sunt liderii retelei. Toti au palate si masini de lux cu numere englezesti. Reteaua de traficanti era monitorizata de anchetatori inca din anul 2004. Anchetatorii au descoperit ca 168 de minori, cu varste cuprinse intre 5 si 12 ani, au fost trimisi peste granita cu acordul parintilor. Majoritatea copiilor exploatati erau racolati din Strachina, un cartier de la periferia orasului Tandarei (judetul Ialomita), unde traieste o comunitate saraca de rromi, scrie Adevarul.

Un nou conflict in trafic la Craiova: doua persoane au ajuns la spital. O femeie si un adolescent in varsta de 14 ani din Craiova au ajuns, joi seara, la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, dupa ce au fost loviti de un autoturism al carui sofer incerca sa plece dupa ce fusese implicat intr-un conflict cu un alt conducator auto, transmite NewsIn. Incidentul a avut loc in cartierul Romanesti, scrie Romania Libera.

Vitezomanii, vanati in patru judete. Drumurile care „au ucis” de Paste vor fi impanzite azi de radare. Toate drumurile nationale care tranziteaza judetele Buzau, Calarasi, Dolj si Satu Mare, dar si Autostrada Soarelui (pe raza judetului Calarasi) vor fi impanzite astazi de radare, asezate „in cascada” si menite sa le vina de hac soferilor obisnuiti sa calce peste limita pedala de acceleratie. Asta, in cadrul unei ample actiuni organizate de Directia Politiei Rutiere (DPR), sub deviza „Alege viata!”. „In aceste judete s-au produs, doar in perioada Sarbatorilor Pascale, patru accidente deosebit de grave, soldate cu decesul a cate trei persoane. Toate au fost cauzate de viteza. In plus, doar ieri, la nivel national, viteza excesiva a fost cauza a 17 accidente grave, soldate cu doi morti si 18 raniti. Vom folosi peste 600 de masini cu radar din dotarea politiei si un elicopter. (...) Vom aseza radarele in cascada pe toate aceste drumuri. Vreau ca toata lumea sa stie asta, astfel incat sa nu mai spuna nimeni ca politistii stau la panda pentru a-si face «norma» de amenzi”, a comentat, ieri, comisarul-sef Lucian Dinita, seful DPR, informeaza EvZ.ro

Banca Mondiala invata Romania cum ar putea castiga un miliard de euro de pe urma tiganilor. Neintegrarea romilor face Romania sa piarda un miliard de euro anual, arata Banca Mondiala in studiul "Costurile economice ale excluderii romilor", efectuat in Bulgaria, Cehia, Romania si Serbia. Conform Bancii Mondiale, faptul ca doar unul din doi romi apti de munca lucreaza duce, in Romania, la pierderi de productivitate de 887 de milioane de euro. "Pierderile de productivitate anuala variaza intre 231 milioane euro in Serbia, 367 milioane euro in Cehia, 526 milioane euro in Bulgaria, pana la 887 milioane euro in Romania", estimeaza Banca Mondiala, precizand ca aceste costuri sunt stabilite pe baza estimarilor oficiale cu privire la populatia roma, noteaza Gandul.

Pana unde ajunge luxul in serviciile bancare. Putin peste 100 de persoane detin in Romania cele mai elitiste instrumente de plata existente la ora actuala in lume. Este vorba despre cardul Visa Infinite, disponibil prin ING, si despre corespondentul sau, Mastercard World Signia, disponibil prin BRD, ambele lansate la finele anului trecut in Romania, discret, in cercuri foarte restranse, populate de potentiali clienti, de la mari sportivi la oameni de afaceri celebri. Practic, cele doua instrumente de plata vin la pachet cu un operator pe post de duhul lui Alladin, care-i indeplineste clientului chiar si cea mai extravaganta dorinta. „Ceea ce deosebeste fundamental cardul World Signia de alte produse din gama premium este asa-numitul serviciu de concierge. Practic, prin acest serviciu, la orice ora din zi sau din noapte, posesorul cardului poate rezerva camere de hotel, bilete, poate comanda un buchet de flori sau o pizza sau poate chiar sa angajeze un translator in cazul in care are nevoie urgent de asa ceva", ne explica cei de la Mastercard, scrie Romania Libera.