Mahmoud Ahmadinejad a plecat spre Statele Unite pentru a participa la o conferinta asupra neproliferarii nucleare. Presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a plecat duminica spre Statele Unite cu scopul de a lua parte la o conferinta asupra neproliferarii nucleare, conform unui purtator de cuvant al Ministerului de Externe de la Teheran. Inainte de decolarea avionului sau, Ahmadinejad le-a spus reporterilor ca Tratatul de Neproliferare Nucleara este ineficient si ca productia si stocarea armelor atomice reprezinta cea mai mare amenintare pentru siguranta lumii, scrie CNN. "Din pacate, Agentia Internationala pentru Energie Atomica nu si-a indeplinit misunea in ultimii 40 de ani. Nu avem tratate de dezarmare si neproliferare, iar unele state au reusit chiar sa-si procure bomba atomica in acest interval de timp", a declarat presedintele iranian. Acesta a adaugat: "Avem documente care confirma faptul ca Washingtonul este radacina terorismului. In ultimii ani, americanii au ajutat mai multe grupari extremiste." Totusi, presedintele iranian cauta cooperarea Statelor Unite, afirmand ca prefera "compania in locul conflictului".

Tratativele de pace dintre Israel si palestinieni s-ar putea relua. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a tramnsmis in acest weekend mesaje pozitive in vederea reluarii negocierilor de pace cu palestinienii, dupa ce Liga Araba a incurajat demersurile in acest sens, scrie CNN. In ciuda lipsei unei aprobari oficiale din partea Autoritatii Palestinene, Netanyahu a declarat ca "Israelul doreste reluarea convorbirilor de pace oricand si oriunde, fara conditii prealabile". Conform procedurii, comitetul executiv al Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei trebuie sa aprobe reinceperea negocierilor, care ar putea avea loc la sfarsitul saptamanii. Principalul negociator palestinian, Saeb Erakat, a sugerat ca vineri ar putea avea loc o intalnire intre presedintele Mahmud Abbas si trimisul american in zona George Mitchell. Insa miscarea Hamas, care controleaza Fasia Gaza, refuza convorbirile indirecte. "Respingem orice fel de negocieri cu ocupatia israeliana. Garantiile americane sunt doar un nou truc. Suntem convinsi ca discutiile vor avea consecinte negative pentru populatie si pentru problema palestiniana", declara Salah Al Bardali, un reprezentant al gruparii.

19 talibani ucisi dupa un bombardament al aviatiei pakistaneze. Avioane pakistaneze de lupta au bombardat duminica pozitiile talibane din nord-vestul tarii, ucigand cel putin 19 militanti, conform unui oficial guvernamental. Fortele pakistaneze au intensificat ofensivele din regiunile Orkazai si Khyber, situate la granita cu Afganistanul, incercand sa destabilizeze militantii care lupta pentru inlaturarea guvernului presedintelui Asif Al Zardari, sustinut de Statele Unite. Armata afirma ca mai multe sute de luptatori talibani au fost ucisi in decursul operatiunilor, insa pana acum nu exista o confirmare independenta a acestui lucru. Ultimele atacuri din regiunea Orkazai au fost ordonate dupa ce Pakistanul a aflat ca militantii din zona pregateau mai multe actiuni ofensive, scrie Reuters.

Studenti crestini atacati in Irak. 70 de studenti, majoritatea crestini, au fost raniti duminica si un irakian si-a pierdut viata dupa ce un convoi de autobuze scolare a fost lovit de o dubla explozie la periferia orasului Mosul, conform unui oficial al fortelor de ordine. Atacul aminteste de amenintarile prezente intr-o regiune disputata a statului islamic, revendicata atat de kurzi cat si de arabi. In zona, insurgenta a ramas activa, iar soldatii americani inca organizeaza puncte de control, scrie The New York Times. Bombele au explodat la scurt timp dupa ce convoiul de 20 de autobuze, escortat de forte armate, a trecut printr-un punct de control al fortelor americane, irakiene si kurde. 5 vehicule au fost avariate in urma atacului.

Militantii islamisti au ocupat o importanta baza de operatiuni a piratilor somalezi. Militantii islamisti somalezi au preluat controlul, duminica, asupra principalei ascunzatori a piratilor din portul Harardere, situat la cateva sute de kilometri nord de capitala Mogadishu, Dupa ce au avansat timp de cateva saptamani, membrii gruparii Hezb Al-Islam au preluat controlul orasului fara confruntari violente cu piratii. "Piratii au parasit orasul dimineata dupa ce au fost informati ca vor veni islamistii. Am vazut militanti inarmati intrand in oras cu circa zece vehicule blindate", relateaza Abdulkadir Hasan, un locuitor din Harardere contactat prin telefon de AFP. Potrivit unui alt martor, Ahmed Hasan Tubey, militiile strigau "Alahu Akbar" (Allah este mare), ocupand postul de politie, alaturi de alte pozitii importante.