FSB-ul rusesc ar putea aresta persoane pentru fapte pe care inca nu le-au comis
"Aceasta este o lege draconica care aminteste de trecutul nostru represiv", a declarat Boris Nemtsov, un lider al miscarii de opozitie Solidaritatea.
Activistii pentru drepturile omului au sperat ca Medvedev va tine sub control serviciile de securitate, dupa ce predecesorul sau, Vladimir Putin, fost colonel KGB, a fost acuzat ca si-a umplut administratia cu veterani ai fostului regim. Activistii, care se tem ca masurile ar putea fi folosite pentru a inabusi nesupunerea civila, si-au exprimat optimismul cu privire la un posibil refuz din partea lui Medvedev, in ceea ce priveste promulgarea acestei noi legi.
Conform noilor dispoziţii, FSB-ul va fi capabil sa reediteze practicile sovietice. Pedeapsa pentru ignorarea unui avertisment este inca neclara, insa pedeapsa cu 15 zile de inchisoare este avuta in vedere pentru "obstructionarea activitatii unui ofiter FSB". Serghei Ivanenko, un lider al partidului Yabloko a apreciat noua lege ca fiind "legea unui stat politienesc".
"Daca o astfel de lege exista intr-o tara democratica, atunci aceasta este limitata de un sistem al controlului civil, public si parlamentar. Aceasta noua lege va insemna putere absoluta pentru serviciile de securitate", a declarat Ivanenko.
In ultima perioada, sub conducerea lui Medvedev au existat semne de democratizare, in timp ce Putin, pe care l-a inlocuit in urma cu doi ani, a continuat sa promoveze o imagine rigida din postura sa de prim-ministru. Cu toate acestea, in timpul unei intalniri cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, Medvedev declarase ca fiecare tara are dreptul de a-si perfectiona legislatia, inclusiv pe cea care interfereaza cu serviciile sale speciale. Pozitia ferma a Kremlinului vine pe fundalul unor proteste civile impotriva coruptiei si a guvernului autoritar.
"Medvedev poate sa zambeasca mai mult decat Putin, insa fata puterii nu s-a schimbat. Kremlinul este inca ingrozit la gandul ca ar putea exista o Revolutie Portocalie in Rusia, in cazul in care oamenilor li se permite sa se adune in strada", a declarat Eduard Limonov, un politician de opozitie care intentioneaza sa candideze la presedintie in 2012.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
Adica eu te dau in gat, ajungi la parnaie sau mai rau.
PS esti nevinovat.
Insa in principiu mi se pare corect. Ar fi mai bine sa aresteze un individa care se pregateste sa comita o crima , decit sa aresteze un criminal care a ucis deja. Are de cistigat toata lumea, chiar si individul respectiv.
Daca sint date certe, dovezi ca pregatea o crima de ce nu ar putea sa il aresteze?
iar pt ceilalti, radeti voi dar nu stiti cati oficiosi bolnavi din europa sunt extaziati de modelul chinez, de exemplu. nu spuneti hop. sub pretextul intaririi statului ca sa scapa boboru din criza, sau ca sa lupte cu coruptia, tot felul de anomalii se pot impune oamenilor.