Google a lansat, joi un site dedicat ce permite utilizatorilor sa gaseasca in "timp real" informatiile cautate. Motorul de cautare Google Real Time, disponibil in 40 de tari se bazeaza pe caracteristici pe care Internetul le-a adaugat treptat serviciului sau de interogare online, informeaza AFP. Acesta este adaptat comentariilor, imaginilor sau continutului public de pe retelele sociale, cum ar fi Twitter, Facebook sau MySpace.

"Continutul in timp real este adesea una dintre cele mai bune surse de informatii despre ceea ce se intampla chiar acum. Noi le oferim oamenilor mai multe instrumente pentru a detalia aceste rezultate. Odata cu aparitia acestor platforme este mai usor pentru oameni sa publice continut si astfel sa avem mai mult continut pe Web", a declarat Dylan Casey, product manager Google.

Pagina de cautare adauga noi caracteristici, inclusiv posibilitatea de a cauta in functie de locatie si de a obtine "alerte" atunci cand cineva adauga comentarii despre subiecte selectate pe blog-uri, pe Twitter sau pe orice alt site. Carcateristicile noului motor includ posibilitatea de a urmari conversatiile publice pe forumuri online.

"In timp, cred ca utilizatorii vor dori sa mearga direct la Google Real Time, spre deosebire de pagina de cautare standard. Vom echilibra aceste doua motoare cu mare atentie," a declarat Casey.

Google colaboreaza, in prezent cu Twitter pentru a face disponibila intreaga sa arhiva publica in asa fel incat sa ramana la curent cu "tweet-urile" sterse de utilizatori sau cu modificarea setarilor de confidentialitate la conturile serviciului de microblogging.