Grecia cere patrule UE la granita cu Turcia. Grecia va cere Comisiei Europene sa trimita patrule responsabile cu securizarea frontierelor la granita sa terestra cu Turcia, a declarat un ministru grec pentru AFP. Organizatia Natiunilor Unite a cerut de asemenea UE sa ajute Grecia in problema imigrantilor, in conditiile in care 90% dintre imigrantii ilegali arestati pe teritoriul UE in ultimele opt luni au fost prinsi pe teritoriul Greciei. Grecia coopereaza deja cu Agentia Europeana pentru Frontiere, Frontex, pentru a stopa numarul mare de imigranti care incearca sa intre in Grecia pe mare. Influxul de imigranti care incearca sa patrunda in Uniunea Europeana via Grecia a crescut dupa ce Spania si Italia au luat masuri foarte drastice pentru a-si securiza frontierele;

Presa in diagonalaFoto: Colaj foto

Un serpas care a urcat de 19 ori pe Everest a fost dat disparut. Chewang Nima, un serpas faimos pentru cele 19 expeditii reusite pe Everest la care a participat, a fost dat disparut in urma unei avalanse pe muntele Baruntse, informeaza BBC. Alpinistul a fost vazut ultima oara la o altitudine de 7045 de metri, unde instala corzi in pregatirea unei alte expeditii. Serpasul a fost surprins de o avalansa si nu a fost gasit pana in prezent, in ciuda eforturilor depuse de mai multe echipe de salvatori. Nima este unul dintre cei mai experimentati alpinisti din lume si era aproape de doborarea recordului de catarari pe varful Everest, record detinut in prezent de nepalezul Appa Sherpa, cu nu mai putin de 20 de ascensiuni;

Israelul numeste “medievale” criticile din partea Bisericii Catolice. Israelul a respins criticile aduse de Sinodul Episcopilor Catolici din Orientul Mijlociu, care a acuzat statul evreu ca foloseste Scriptura pentru a justifica ocuparea unor teritorii palestiniene. Oficiali israelieni au declarat ca acuzatiile din partea sinodului amintesc de dezbaterile teologice din Evul Mediu, informeaza AFP. Episcopii catolici si patriarhii ortodocsi din Orientul Mijlociu au fost convocati la Vatican pentru un sinod de doua saptamani, tinut sub patronatul papei Benedict al XVI-lea. Reprezentanti ai sinodului au declarat ca “recursul la teologie si la Cuvantului lui Dumnezeu din Biblie pentru a justifica nedreptatea nu este acceptabil”, cu referire la ocuparea de catre Israel a teritoriilor palestiniene;

Sapte morti in Kenya dupa o busculada la un meci de fotbal. Sapte persoane au murit dupa ce au fost calcate in picioare in timpul unui meci de fotbal in capitala Keniei, Nairobi, informeaza CNN. Incidentul a avut loc la una dintre portile stadionului, cand un grup de suporteri care nu aveau bilet au incercat sa intre cu forta, a declarat un oficial kenian. Grupul de suporteri a fortat o poarta, care s-a prabusit peste mai multi oameni din interiorul stadionului. Un spectator a intrat pe teren si l-a alertat pe arbitru, care a intrerupt temporar meciul. Pe langa victime s-au inregistrat si cateva zeci de raniti;

Opozitia din Cehia castiga controlul senatului. Principalul grup politic de opozitie din Cehia, Partidul Social Democrat, a castigat controlul parlametnului in urma alegerilor legislative, informeaza BBC. Social-democratii cehi au la ora actuala 41 de senatori, dintr-un total de 81. Ei spera ca astfel vor putea bloca o parte din masurile de austeritate propuse de guvern. Primul ministru, Petr Necas, a declarat ca este deschis unei colaborari cu partidul de stanga.

O usa din epoca de piatra a fost decoperita la Zurich. O usa din lemn ce dateaza din epoca de piatra a fost descoperita sub un santier din orasul elvetian Zurich, informeaza CNN. Artefactul, cu o vechime de peste 5000 de ani, a fost descoperit in timpul sapaturilor pentru constructia unei noi parcari pentru Opera din Zurich. Usa este construita din lemn de plop, are o inaltime de 1,5 metri si este una dintre cele mai vechi descoperite pana acum in Europa. Arheologii responsabili cu descoperirea au declarat ca starea usii este exceptionala, data fiind vechimea si materialul din care este construita.