Presa in Diagonala: WikiLeaks va dezvalui documente secrete din China si Rusia; Un judecator argentinian cere investigarea crimelor generalului Franco; Politia suedeza cauta autorul unei serii de atacuri armate

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Miercuri, 27 octombrie 2010, 0:46 Revista Presei | Subiectele Zilei


Presa in Diagonala
Foto: Colaj foto
WikiLeaks va dezvalui documente secrete din China si Rusia. Siteul web WikiLeaks care a publicat mai multe informatii despre razboaiele duse de SUA se pregateste sa faca publice documente secrete din Rusia si China, potrivit declaratiei purtatorului de cuvant Kristinn Hrafnsson. Aceasta a mai adaugat ca rusii sunt pe cale sa afle multe lucruri interesante despre tara lor. Potrivit lui Julian Assange, fondatorul proiectului WikiLeaks, scopul principal al proiectului il constituie regimurile despotice din China, Rusia si Eurasia centrala. WikiLeaks a publicat peste 400.000 de documente secrete americane care contin adevarul despre conflictul din Irak. Potrivit documentelor, SUA a trecut cu vederea torturile puse in parctica de autoritatile irakiene, iar numarul victimelor civile este mai mare decat acela asumat oficial de Washington, scrie Ria Novosti.​

Indonezia: Eruptia vulcanului Merapi provoaca 13 morti.
Vulcanul indonezian Merapi a erupt marti de trei ori omorand cel putin 13 persoane. Mii de oameni au fost nevoiti sa isi paraseasca locuintele fugind din calea norilor de cenusa. Eruptiile au inceput in jurul orei 18:00. Echipele de salvare au descopertit 12 cadavre intr-o casa aflata la 2,5 km de varful Muntelui Merapi. Oamenii au fost surprinsi de eruptie in casa si in curte si au murit arsi de lava. In afara de acestia a mai fost gasit intr-un alt loc cadavrul unui bebelus care inhalase cenusa vulcanica. Autoritatile estimeaza ca numarul victimelor va creste in urmatoarele ore. Alte 29 de persoane au fost spitalizate cu probleme grave de respiratie sau cu arsuri. Inaintea eruptiei de marti, 15.000 de persoane care locuiau in zona au fost evacuate in urma avertizarilor specialistilor, dupa ce vulcanul Merapi a aratat unele semne de activitate in ultima perioada. Expertii au declarat ca energia acumulata in interiorul muntelui este mai mare decat in anul 2006 cand a avut loc ultima eruptie, anunta AFP.

Un judecator argentinian cere investigarea crimelor generalului Franco.
Judecatorul argentinian Maria Servini a cerut Spaniei sa declare daca tribunalele spaniole investigheaza cazurile de tortura, crima si disparitii fortate ale oponentilor politici ai Generalului Franco. Servini a inaintat o petitie oficiala catre Spania aratand ca aceste cazuri trebuie cercetate. Daca legile de amnistie au impiedicat tribunalele spaniole sa faca investigatiile cuvenite privind crimele din timpul lui Franco (1936-1975) si daca Spania nu ia atitudine in prezent, Maria Servini poate declara tribunalul argentinian competent in investigarea crimelor comise de acolitii lui Franco. Legea internationala prevede posibilitatea de investigare a crimelor impotriva drepturilor omului intr-o tara diferita daca tara care ar trebui sa le cerceteze nu o poate face din diverse motive legale. Magistratul spaniol Baltasar Garzon a intentat un proces impotriva chilianului Augusto Pinochet care a dus in final la arestarea acestuia. De curand, Argentina a abrogat proriile legi privind amistia. In anul 1977, la doi ani de la moartea lui Franco urcarea pe tron a Regelui Juan Carlos, Spania a aprobat o lege de aminstie generala pentru crimele comise in timpul represiunii politice inainte de anul 1976 de catre autoritati, civili sau agenti ai sigurantei publice, informeaza The Guardian.

Fostul ministru irakian Tareq Aziz a fost condamnat la moarte. Tribunalul superm al Irakului a formulat sentinta de condamnare la moarte pentru Tareq Aziz, fost ministru al afacerilor externe in guvernul lui Saddam Hussein. Impreuna cu Aziz au mai primit pedeapsa capitala inca patru lideri irakieni, toti sub acuzatia de crime impotriva umanitatii, tortura si rapire de persoane. Anul trecut Tareq Aziz fusese condamnat la 15 ani de inchisoare pentru participarea la asasinarea a zeci de comercianti in anul 1992 si inca 7 ani pentru rolul jucat de el in izgonirea kurzilor din nordul Irakului in timpul lui Saddam Hussein. Aziz s-a predat fortelor americane in aprilie 2003, dar a fost cedat autoritatilor irakiene in anul 2010. Intr-un interviu acordat ziarului britanic The Guardian in luna august, fostul ministru il acuza pe presedintele Obama ca lasa Irakul pe mana lupilor, referindu-se la planul de retragere a trupelor din Irak. Avocatul lui Tareq Aziz a declarat ca verdictul este unul politic, nu unul legal si ca era previzibil in special dupa ce inculpatul a fost predat autoritatilor irakiene. Vaticanul a facut apel la autoritati sa nu puna in practica condamnarea la moarte. Din punctul de vedere al Vaticanului neexecutarea lui Aziz, care este crestin, ar fi un punct in favoarea reconcilierii, pacii si justitiei, scrie Reuters.

Politia suedeza cauta autorul unei serii de atacuri armate. Autoritatile suedeze au concluzionat ca autorul seriei de atacuri cu arme de foc care ameninta orasul Malmo este un individ intre 20 si 40 de ani care se deplaseaza folosind bicicleta si cunoaste foarte bine orasul. Atacatorul are la activ 19 cazuri de folosire a pistolului, de cele mai multe ori avand ca tinta imigrantii. Majoritatea cazurilor nu s-au soldat cu victime sau pagube majore, desi au debutat cu uciderea unei tinere de 20 de ani in octombrie anul trecut. Peste 100 de politisti il cauta pe vinovat, in acelasi timp cu diverse grupuri de civili. Democratii suedezi au anuntat chiar oferirea unei recompense pentru informatii care ar putea duce la capturarea atentatorului sau la stabilirea identitatii lui. Recompensa se ridica la 25.000 de coroane suedeze, aproximativ 3.800 de dolari, anunta CNN.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1206 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by