Autoarea Sarah Palin il acuza pe presedintele Obama de lipsa de patriotism. In ultima carte publicata de Sarah Palin, "In America by Heart: Reflections on Family, Faith and Flag", autoarea formuleaza critici explicite atat la adresa politicilor puse in practica de presedintele Obama, cat si la adresa vietii sale personale. Cartea Sarei Palin seamana mai degraba cu o campanie impotriva lui Barack Obama la Casa Alba. Aceasta acuza liberalii in primul rand de lipsa de patriotism. Intr-unul dintre pasaje Sarah Palin se intreaba daca Obama este mandru de America. "Cred ca americanii de rand sunt satui de apologia globala facuta la adresa lui Obama si de remarcile facute de profesorii si jurnalistii de stanga conform carora America ar fi o tara foarte slaba". America isi doreste, scrie Palin, presedinti fie democrati, fie republicani "care nu sunt jenati de America, care sesizeaza defectele tarii noastre, dar care constata si maretia ei. America are nevoie ne lideri care sa fie mandri ca sunt americani si se bucura de asta in fiecare zi, nu doar atunci cand castiga alegerile", scrie The Guardian.

presa in diagonalaFoto: Colaj foto

Cercetatorii avertizeaza ca in 2050 bulgarii ar putea deveni o minoritate etnica in propria tara. Centrul pentru Politici Demografice din Sofia a ridicat un semnal de alarma prin care avertizeaza ca in anul 2050 bulgarii ar putea deveni o minoritate etnica in interiorul propriei tari. Prof. petar Ivanov, din partea Centrului pentru Politici Demografice, a prezentat o serie de predictii conform carora membrii populatiei bulgare etnice ar putea scadea pana la 800.000 in 2050. In acelasi timp se preconizeaza ca in 2050 vor exista 3,5 milioane de tigani si 1,2 milioane de turci in Bulgaria. In momentul de fata populatia etnica bulgara este estimata la 5 milioane de persoane, in vreme ce etnicii turci si tiganii ating un numar de un milion de persoane, anunta Novinite.

Irak: Atacurile mortale asupra crestinilor continua. Trei persoane au fost ucise luni in Irak in urma unui atac asupra crestinilor. Primul atac s-a soldat cu moartea a doi frati crestini. Acestia au fost ucisi in Mosul dupa ce mai multe persoane inarmate au intrat in magazinul pe care cei doi il administrau si i-au impuscat. Luni politia a mai identificat corpul neinsufletit al unei femei crestine in casa sa din centrul Mosulului. Atacurile care ii vizeaza pe crestini au inceput in 31 octombrie la Bagdag si s-au extins pana in regiunile nordice ale tarii, precum Mosul. Saptamana trecuta o bomba atasata unui autovehicul ce apartinea unui crestin a fost detonata in Mosul. Atacul s-a soldat cu moartea propietarului masinii si a fiicei sale in varsta de 6 ani, transmite CNN.

Facebook a inchis contul magnatului rus Hodorkovski. Reprezentantii retelei sociale Facebook au inchis contul principal al magnatului Mihail Hodorkovski, fostul CEO al companiei petroliere Yukos. Biroul de presa al Facebook a declarat ca a inchis acest cont pentru a verifica autenticitatea lui. "In 20 noiembrie 2010 contul http://www.facebook.com/m.khodorkovsky a fost inchis de administratia retelei sociale Facebook fara nicio notificare sau explicatie" este precizat intr-o declaratie prezenta pe site-ul fostului director executiv. "Contul era administrat de centrul de presa al lui Mihail Hodorkovski si Platon Lebedev, in numele lui Mihail Hodorkovski", se mai arata. Hodorkovski si Lebedev, care au petrecut deja sapte ani in inchisoare pentru evaziune fiscala, se confrunta in momentul de fata cu noi acuzatii: furt de produse petroliere si pentru spalarea a 97,5 milioane de dolari. Daca vor fi gasiti vinovati, cei doi risca inca sapte ani de inchisoare, potrivit Ria Novosti.

Germania a inchis accesul publicului in cladirea Parlamentului. Germania a inchis definitiv accesul publicului la cupola, precum si la terasa de pe acoperisul Parlamentului. Bundestagul german este singura cladire parlamentara din lume care cuprinde un restaurant public. Biroul de presa a declarat ca accesul publicului in aceasta cladire a fost restrictionat din motive de securitate. Politia germana a infirmat duminica informatia potrivit careia ar fi posibila organizarea unui atentat in aceasta cladire, relateaza CNN.

Cambodgia: Peste 300 de morti in urma unei busculade pe un pod. Cel putin 339 de persoane si-au pierdut viata, luni, intr-o busculada produsa in timpul unui festival in capitala Cambodgiei, a anuntat premierul la televiziune. Un responsabil al politiei anuntase anterior ca ar fi vorba de cel putin 180 de morti. Podul lega Phnom Penh de Diamond Island, o mica insula pe care au avut loc festivitati in ultima zi a Sarbatorii Apei, ce are loc in fiecare an timp de trei zile. Milioane de persoane s-au aflat in capitala cambodgiana pentru a asista la curse de vapoare, concerte si focuri de artificii prilejuite de sarbatoare, precizeaza AFP.