Scandalul "Vizita lui Vantu": Mircea Geoana, greu de exclus. Ca sa nu riste pierderea sefiei Senatului, PSD l-a "sanctionat", pentru moment, pe Mircea Geoana doar cu o dare de seama la partid. Mircea Geoana va fi chemat pentru explicatii la urmatoarea sedinta a Biroului Permanent al PSD. Aceasta a fost concluzia sedintei informale de ieri a conducerii PSD pe tema sanctionarii fostului sef al partidului. Ultimele declaratii facute de presedintele Senatului au provocat iritare printre liderii PSD, unii dintrei ei manifestandu-se pentru masuri dure de tipul excluderii din partid. Desi majoritatea liderilor PSD au dezavuat atitudinea lui Geoana, l-au criticat mai voalat sau mai direct, acestia nu au marsat la ideea debarcarii pentru a nu-i consolida puterea lui Victor Ponta. "Nu avem nevoie acum de scandal", au spus unii precum vicepresedintele Ecaterina Andronescu. La fel si Ion Iliescu care a adoptat o pozitie impaciuitoare. Problema de care social-democratii s-au lovit cand a venit vorba despre excluderea lui Geoana din PSD a fost pastrarea functiei de presedinte al Senatului. PSD risca sa o piarda daca fostului sef al partidului i se retrage sprijinul politic sau este exclus. Iar daca functia ar ajunge la PDL, coalitia guvernamentala ar obtine majoritatea in Biroul Permanent al Senatului, iar viata puterii ar fi astfel mult usurata, scrie EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Romanii, printre cei mai cautati cobai din lume: lista tarilor cu saraci unde fac teste companiile farmaceutice americane. Companiile farmaceutice americane isi testeaza noile medicamente in tarile unde oamenii sunt saraci si facuti sa creada ca sunt tratati gratis pentru afectiunile de care sufera, acuza jurnalistii de la publicatia americana Vanity Fair. Rusia, Romania si Thailanda ocupa primele trei locuri in topul tarilor cu saraci unde companiile farmaceutice isi testeaza produsele pe subiecti umani, scrie Vanity Fair. "Principial, este o realitate ca tarile bogate sa faca cercetari clinice in tarile sarace sau mai putin dezvoltate", a declarat pentru gandul prof.dr. Ostin C. Mungiu, seful Catedrei de Farmacologie, Toxicologie si Algeziologie si al Laboratorului Central de Testare a Medicamentului din cadrul U.M.F. "Gr.T. Popa" din Iasi. Asta se intampla "in principal datorita legislatiei laxe de care astfel de state beneficiaza comparativ cu legislatia dura din Statele Unite", explica profesorul Mungiu, dar si pentru ca "sumele cu care sunt platiti voluntarii sanatosi pe care se efectueaza astfel de studii sunt mai mici in tarile mai putin dezvoltate", anunta Gandul.

Fost rector, somat sa dea inapoi 22 de milioane de euro. Tribunalul Bucuresti a decis condamnarea lui Teodor Maghiar si confiscarea averii sale. Fostul rector al Universitatii Oradea, Teodor Maghiar, a fost condamnat la opt ani de inchisoare, dar si la plata unor despagubiri de circa 22 de milioane de euro. Acuzat ca a indus in eroare Ministerul Educatiei dupa ce a falsificat datele privind numarul studentilor admisi pe locurile fara taxa si a primit alocatii bugetare mai mari decat cele cuvenite, Teodor Maghiar a fost trimis in judecata in martie 2008. Dupa doi ani si jumatate de dezbateri, Tribunalul Bucuresti a decis, la 2 decembrie 2010, condamnarea fostului rector. In vederea recuperarii prejudiciului, magistratii au propus confiscarea a patru vile si a trei terenuri aflate pe numele cadrului didactic, dar si a unui autoturism Mercedes, informeaza Adevarul.

De ce studentii nostri sunt mai nepasatori decat ai lor. Tinerii studiosi din multe tari europene isi fac auzita vocea de fiecare data cand guvernele lor iau decizii care-i afecteaza in mod direct. Nu acelasi lucru se intampla in Romania. Miscarea studenteasca de la noi este faramitata in mai multe grupuri, cu interese uneori contrare, si care prefera sa nu se implice in problemele sociale reale ale Romaniei. Chiar daca nu au iesit de fiecare data in strada, tinerii europeni si-au facut auzita opinia, atunci cand le-a fost viitorul in joc. Pe fondul masurilor luate de guvern, Romania ultimelor luni s-a confruntat cu zeci de mitinguri, proteste sau greve ale multor categorii profesionale. O singura voce a lipsit cu desavarsire. Nici pro nici contra. Este vorba despre vocea miscarii studentesti. "Activitatea noastra pe ultimul an s-a concentrat pe modificarea legii educatiei la care avem anumite amendamente. Nu suntem de acord cu scoaterea prevederii prin care in alegerea lectorilor votul studentilor conta in pondere de 25%. Noi am decis ca greva si protestul sunt ultimele forme de presiune, ultima solutie la care recurgem atunci cand avem probleme majore. In Anglia, au existat chestiuni mult mai grave, s-au marit taxele de studiu. La noi nu s-a pus aceasta problema", explica Daniela Alexa, presedinta Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) care are 72 de organizatii si reprezinta peste 300.000 de studenti, scrie Romania Libera.

Ursul brun, o specie tot mai rara in Romania. Desi tara noastra are cea mai mare populatie de ursi din UE, specia este in pericol, iar autoritatile ar trebui sa stabileasca masuri concrete de conservare pe termen scurt, spun specialistii. Romania are 6.000 de ursi bruni, adica 40% din totalul celor existenti in Uniunea Europeana, potrivit datelor oficiale. Desi este o specie cu probabilitate mica de disparitie, ursul este in pericol din cauza distrugerii habitatului, prin defrisari ilegale, prin constructii si prin distrugerea ecosistemului. In acest sens, organizatia WWF cere, intr-o scrisoare transmisa Ministerului Mediului si ministrului Laszlo Borbely, ca institutia sa stabileasca, in urmatoarele sase luni, "masuri minime pentru mentinerea sau imbunatatirea starii favorabile de conservare a speciei urs brun". In 2008, in Romania erau 7.500 de ursi bruni si se estima ca numarul lor va creste cu aproximativ 200 in fiecare an. Totusi, in doar doi ani, in loc sa creasca, numarul ursilor a scazut, mai ales din cauza amenintarilor la care sunt supusi zilnic, anunta EVZ.

Politia condamna "spiritul civic" al romanilor care vor sa aplaneze un conflict: Nu mai interveniti! Cum s-a ales politistul Ciocan cu hainele rupte actionand ca civil. Bucuresteanul care a incercat sa-l opreasca pe Placinta jr. sa nu-si mai loveasca prietena a ajuns sub rotile masinii agresorului. A scapat doar cu o fractura. Alti romani care au intervenit in situatii de violenta stradala n-au fost atat de norocosi. Fiul senatoarei Sorina Placinta este acuzat de tentativa de omor dupa ce s-a urcat cu masina pe un barbat din Bucuresti. Acesta a incercat sa-l opreasca pe Placinta jr., care-si batea prietena. In conflict a intervenit un al doilea bucurestean care, mult mai hotarat si mai "pregatit" decat primul, a tras cu un pistol cu bile de cauciuc. Incidentul redeschide o discutie mai veche: ce faci cand vezi o agresiune? gandul va reaminteste o serie de cazuri in care cei care au intervenit au sfarsit tragic. Alarmata de astfel de situatii, Politia face un apel public: "Stati deoparte!", informeaza Gandul.

Rezultatele scolare depind de clasa sociala. Performantele copiilor in clasele primare sunt mai mari daca parintii lor au studii superioare, arata o cercetare recenta. Cercetatorii britanici au descoperit ca elevii de scoala primara se descurca mai bine daca parintii lor provin dintr-un mediu social bun. Copiii in varsta de 7 ani care au parinti absolventi de studii superioare au rezultate mai bune in comparatie cu cei care provin din familii dezavantajate. Conform oamenilor de stiinta de la Institutul de Educatie al Universitatii din Londra, primii au un avans de aproximativ opt luni. Cercetatorii au ajuns la aceasta concluzie incercand sa afle ce anume influenteaza rezultatele copiilor in primii ani de studiu. Spre surprinderea lor, a fi un parinte bun nu este suficient pentru ca fiul sau fiica sa se descurce bine la invatatura. De pilda, rezultatele copiilor nu sunt influentate de faptul ca parintii se poarta afectuos cu ei, citindu-le seara, inainte de culcare, povesti, scrie Adevarul.

Dizidentul Radu Filipescu: "Credeam ca protestele incepute in 21 decembrie 1989 vor dura cateva luni". A facut puscarie pentru ca a vrut sa organizeze un miting anti-Ceausescu in '83. A alergat cu securistii suflandu-i in ceafa. A fost torturat pentru ca a persistat in dizidenta. Dar si-a asumat toate actiunile si nu a cerut vreun leu despagubire de la statul roman. Intr-un interviu acordat pentru "Romania libera" in proiectul "2112 - povesti despre Revolutie", Radu Filipescu spune ca vedea in protestele incepute la 21 decembrie 1989 in Capitala o repetare a revoltei chinezesti din Piata Tiananmen. Se astepta la varsarea de sange deoarece intelesese pe ce se baza regimul Ceausescu: pe teroare. Dizidenta de dragul dizidentei. Nu al faimei, nu al banilor. Pe scurt, Radu Filipescu. "M-am inversunat sa demonstrez ca nu sunt de partea regimului comunist", spune cel care conduce Grupul pentru Dialog Social, la mai bine de 27 de ani de momentul in care a fost arestat pentru "propaganda impotriva oranduirii socialiste". In ianuarie 1983, Radu Filipescu si un prieten au incercat sa organizeze, in mod democratic, un miting impotriva regimului Nicolae Ceausescu. Intr-o singura noapte, au distribuit, in mai multe cartiere din Bucuresti, 10.000 de manifeste realizate cu un aparat de imprimat pe banda de plastic, anunta Romania Libera.