Panica penala in Arges. Dosarul presedintelui Consiliului Judetean s-ar putea ramifica spre alte nume grele din administratie. In timp ce PSD il apara cu scandal in Parlamentul European, ancheta DNA in cazul lui Constantin Nicolescu, suspectat ca a favorizat accesul unor firme la bani publici, a continuat ieri cu arestarea acestuia. La aflarea deciziei, seful CJ a facut infarct, iar sotia sa o cadere de glicemie. Presedintele Consiliului Judetean Arges, social-democratul Constantin Nicolescu, ar fi intermediat diverse afaceri intre firme controlate de rude si apropiati ai filialei judetene a PSD, iar ancheta DNA are sanse sa se extinda si la nivelul relatiei lui Nicolescu cu diversi primari de comune. Acestea sunt doar doua dintre elementele nou-aparute la dosarul in care presedintele CJ a fost retinut miercuri, timp de 24 de ore, si in cazul caruia mandatul a fost prelungit aseara cu alte 29 de zile. Acuzat de frauda cu fonduri europene, in suma de 900.000 euro, luare de mita (peste 6.000 lei, inclusiv alimente) si instigare la abuz in serviciu, Nicolescu, spun surse judiciare, ar fi cerut mai multor primari PSD sa favorizeze cateva firme cu obtinerea unor contracte finantate din fonduri publice, scrie Romania Libera.

subiectele zileiFoto: Colaj foto

50.000 de caini fara stapan pe strazile Bucurestiului. Situatia din Iasi, Oradea, Craiova, Timisoara. Plus: Programul Boc de numarat maidanezi la Brasov. Cainii maidanezi au pus stapanire pe marile orase. La Bucuresti, Iasi, Timisoara, Brasov sau Craiova strazile au devenit locul in care isi fac veacul haite de caini fara stapan. Numai in Bucuresti, potrivit celor mai optimiste statistici, pe strazi sunt 50.000 de comunitari. Anul trecut, peste 10.000 de bucuresteni muscati de maidanezi au ajuns la Spitalului Matei Bals pentru tratament antirabic. Ultima victima a maidanezilor a fost o femeie de 49 de ani sfasiata si mutilata chiar pe domeniul public. Miercuri dimineata, o femeie de 49 de ani, a fost gasita zacand intr-o balta de sange, sfasiata de cainii comunitari. Dupa ce femeia a fost transportata la spital in stare critica, la fata locului au fost trimise mai multe echipaje de hingheri. Contactat de ziarul gandul, directorul Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA), Robert Antonio Lorentz , a declarat ca echipajele n-au gasit nici un caine, scrie Gandul.

De ce sunt produsele de lux mai scumpe in Romania decat in Germania. Luxul in Romania este, in general, mai scump decat in Occident. Cat de adevarata este aceasta opinie, de altfel foarte raspandita? O comparatie realizata de RL, pe cateva produse de lux, scoate la iveala rezultate surprinzatoare. Pentru ca dorinta de a avea o masina "tare" este pentru unii atat de puternica incat sunt dispusi sa traiasca intr-o garsoniera doar pentru a-si achizitiona un astfel de bolid, am inceput comparatia cu aceasta categorie. Lexus este autoturismul de top al marcii Toyota. Am cautat sa comparam pretul modelului LS 600hL, asa cum apare el trecut pe pagina de internet a marcii. In Romania, pretul inscris pe site este de 131 mii de euro pentru categoria Executive (care are doar dotarile standard) si 135 pentru pachetul Luxury. Surprinzator, in Germania masina este mai ieftina decat la Bucuresti, avand un pret de 123.900 euro. Ana Maria Toma, de la departamentul PR al Toyota, recunoaste ca exista clienti nemultumiti de aceasta diferenta de pret fata de Germania, dar spune ca acest fapt nu are de-a face cu politica pe care compania o are in Romania, relateaza Romania Libera.

Povestea primilor fotbalisti pe care Ceausescu i-a lasat "afara". Fostul dictator a fost convins, in timpul unei vizite efectuate in Franta, in anul 1970, sa lase doi jucatori in Ligue 1. Norocosii au fost stelistul Florea Voinea si dinamovistul Ion Parcalab. Nicolae Ceausescu, care ieri ar fi implinit 93 de ani, a fost un blestem pentru toata Romania si, implicit, pentru fotbalistii din tara noastra. Toti microbistii se intreaba ce ar fi ajuns, de exemplu, Nicolae Dobrin daca dictatorul ar fi dat curs ofertei de la Real Madrid. Se stie ca celebrul Santiago Bernabeu, presedintele "albilor", a venit special la Bucuresti in toamna anului 1972 si a incercat sa-l imbuneze pe Ceausescu cu o oferta colosala: doua milioane de dolari si o instalatie de nocturna pentru stadionul din Pitesti. Dictatorul nici n-a vrut sa auda, sustinand ca fotbalistul e "bun national" si nu trebuie sa plece. Ceausescu s-a opus vehement si in alte situatii similare. Liderul comunist a spus un "Nu" hotarat si la alte oferte astronomice pentru acele vremuri. Lui Balaci i-a dat tarcoale AC Milan, Juventus Torino l-a vrut pe Hagi, iar Gianni Agnelli s-a oferit sa dea in schimb o suma consistenta si sa construiasca o fabrica "Fiat" in Romania, scrie EVZ.

Viata si moartea discreta a fiicei fostului mare demnitar Petru Groza. Lucia Prostean, fata unuia dintre fostii prim-ministri romani, a incetat din viata. La Timisoara mai traiesc doi dintre nepotii lui Petru Groza: Octavian si Mariana Prostean. Petru Groza a fost numit prim-ministru al Romaniei la 6 martie 1945 si s-a aflat la conducerea Guvernului timp de sapte ani. A murit pe 7 ianuarie 1958 si a fost inmormantat cu funeralii nationale. In urma cu o saptamana, la Timisoara, a trecut in nefiinta fiica cea mare al lui Petru Groza, Lucia Prostean. Timisoreanca avea 94 de ani. Ea a trait in capitala Banatului, retrasa de tumultul vietii politicie si publice, alaturi de doi dintre copiii ei: Octavian si Mariana Prostean. Acestia au ramas cu amintirile si povestirile mamei lor, care "aproape zilnic vorbea de Petru Groza". Din povestile celor care au cunoscut-o, Lucia Prostean era o femeie cu spirit aparte. A fost o mare iubitoare de muzica si sport, prin care s-a mentinut dinamica si plina de energie pana la o varsta inaintata. A lucrat ca si contabila la Industria Textila, iar apoi, pana la pensie, a fost secretar sef la Universitatea de Medicina, un institut care a fost inaugurat chiar de tatal ei, relateaza Adevarul.

Afganistan romanesc: moartea vine pe patru roti. 62.000 de decese intre 1990 si 2010. Este "birul" pe care Romania il plateste flagelului care omoara anual mai mult de un milion de persoane in intreaga lume: accidentele de circulatie. Comparat de cei afectati cu un razboi si privit de autoritati mai mult prin grafice si statistici, acest fenomen nu pare sa scada semnificativ in Romania, dupa cum reiese dintr-o analiza realizata de romanilibera.ro. "Noi suntem in razboi! Anual mor cate 2-3.000 de romani in accidente de circulatie. Mult mai multi decat in Afganistan. De asta cred ca siguranta rutiera ar trebui sa tina de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii", se revolta presedintele Asociatiei Victimelor Accidentelor de Circulatie (AVAC), Marian Nedelescu, la aflarea statisticilor sumbre ale anului 2010. Aproape 2.400 de morti si in jur de 8.500 de raniti in peste 9.000 de accidente rutiere grave la nivel national. Marian Nedelescu nu poate sa vorbeasca decat rastit pe acest subiect. El insusi este o victima a unui accident de circulatie. Cazul sau e arhicunoscut: in 1987, s-a ales cu comotie cerebrala si coloana vertebrala puternic afectata dupa ce Lada pe care o conducea a fost izbita frontal, in centrul Capitalei, de masina blindata a ambasadorului Statelor Unite la Bucuresti, scrie Romania Libera.

Popa Museum, Neamt - locul in care o agentie de turism britanica aduce turisti pentru 2.000 de euro. Strainii isi sfatuiesc turistii sa viziteze Romania pentru a vedea Popa Museum din Neamt. De-a lungul timpului, zeci de mii de turisti straini au vizitat muzeul, mult mai multi decat cei romani. "Aventura in Romania" de la 2.000 de euro. Aceasta este oferta cu care isi imbie clientii una din cele mai cunoscute agentii de turism din Marea Britanie. Detaliile sunt pe www.responsiblevacation.com. O alta oferta, de aceasta data din Franta, e mai mica. Insa vacanta dureaza 8 zile. Si olandezii au una de la 1.300 de euro, intr-un pachet numit "comorile Bucovinei". Fiecare dintre aceste vacante, care costa la fel cat un sejur de cinci stele in Turcia, are rezervata o zi pentru un loc putin cunoscut romanilor. Un muzeu etnologic privat, ascuns printre dealurile molcome ale Neamtului. "Extraordinarul" Popa Museum, asa cum e caracterizat in brosuri, este o marca a tarii foarte bine cunoscuta peste granite, dar total ignorata la noi, scrie Gandul.

Oligarhul cu dubla identitate, Vladimir Plahotniuc a speculat o bresa din lege / Vezi aici cum poate scapa cu basmaua curata. Dupa dezvaluirile din "Adevarul" despre dubla identitate a prim-vicepresedintelui Republicii Moldova, autoritatile se feresc sa faca declaratii. Oficialii de la Chisinau sustin ca este o situatie inedita, insa nu stiu exact care sunt institutiile care ar trebui sa se ocupe de cazul Plahotniuc-Ulinici. Prim-vicepresedintele Legislativului din Moldova, Vladimir Plahotniuc (41 de ani), recunoaste ca si-a schimbat numele, dar spune ca acest lucru e perfect legal. El si-a motivat decizia, la PRO TV Chisinau, facand referire la unul dintre baietii lui, care a mers la studii in Romania. Plahotniuc sustine ca si-a schimbat numele numai de dragul copilului sau. Omul de afaceri precizeaza ca profesorii romani i-ar fi recomandat sa-si schimbe numele de provenienta slavona, astfel incat sa nu creeze probleme de adaptare baiatului sau. Numele folosit ca cetatean moldovean este Vladimir Plahotniuc, iar ca cetaten roman este inregistrat ca Vlad Ulinici, scrie Adevarul.

Gelu Voican Voiculescu si-a aproximat suferinta la 748.000 de euro. Gelu Voican Voiculescu, omul care a stat alaturi de Ion Iliescu din primele zile ale Revolutiei, si care a executat "chirurgical" treburile murdare ale noii puteri, inclusiv ingroparea celor doua cadavre ale dictatorilor, explica, in interviul acordat Romaniei Libere in ce a constat colaborarea sa cu Securitatea, relatia sa cu Gregorian Bivolaru, liderul gruparii MISA, dar si de ce tine inca la secret detalii esentiale din trecutul sau colaborationist. Gelu Voican Voiculescu mai povesteste ca a ales la intamplare suma pe care o cere acum statului roman in contul represaliilor la care sustine ca a fost supus de regimul comunist. Potrivit CNSAS, Voican Voiculescu a avut mai multe nume conspirative - Calugarul, Viorel si Virgil, scrie Romania Libera.

Cel mai mare SPA din UE, pe ruinele Dracula Park. La doi pasi de Capitala se va ridica cel mai mare centru SPA din Europa, in ceea ce se vrea a fi "statiunea balneara Snagov". Visul guvernului Nastase de a ridica, la cativa kilometri distanta de Bucuresti, un megaparc de distractii - Dracula Park, proiectul in care 14.000 de romani s-au grabit sa-si investeasca agoniseala - este pentru totdeauna istorie. Ce se va intampla cu sumele investite in actiunile "afacerii" PSD, botezata "cel mai indraznet proiect turistic al Romaniei", nimeni nu stie. Un singur lucru e cert: pe terenul situat la aproximativ 25-30 de kilometri de Capitala si la cativa "pasi" de viitoarea autostrada Bucuresti-Brasov, in apropierea Padurii Cornisu, se va construi cel mai mare centru SPA din Europa. Gireaza pentru el, cu un nou mandat, chiar primarul comunei ilfovene Snagov, Apostol Musat. Acesta a gasit si sustinerea guvernului Boc, concretizata deja intr-un act normativ, scrie EVZ.