Seful Fiscului, Sorin Blejnar, afirma ca va sesiza Ministerul Sanatatii si comisia de disciplina a ANAF in cazul lui Iulian Teseleanu pentru faptul ca acesta este in concediu medical de sase luni, din momentul in care a fost mutat de la vama Agigea Sud la Galati.

Blejnar spune, intr-un interviu acordat Revistei Kamikaze, ca avea informatii ca "cei de la vama Constanta nu-si fac treaba".

"Aveam informatii ca e un blat general acolo. Ca la biroul vamal Agigea, mult comentatul birou vamal Agigea, se petrec tot felul de lucruri mai putin curate", a explicat presedintele ANAF, care a adaugat ca a fost vorba de "niste suspiciuni, cred ca asta e cuvintul - pentru ca, pina la urma, din pacate, nu am gasit mare lucru".

"Si am facut o actiune intr-o noapte, am intrat la patru dimineata cu ei acolo. Si l-am mutat pe seful vamii Agigea Sud, care era de 15 ani acolo, celebrul Teseleanu, la zona libera Galati, unde era singurul angajat. Iar acum vreau sa-l bag in comisia de disciplina pentru ca in toata perioada asta - si-l bag si pe directorul de la Galati! - abia acum am aflat, cu ocazia problemelor astora, ca de fapt cit a fost la Galati el nu a fost la Galati, a stat in concediu medical. Si vreau sa sesizez inclusiv ministrul Sanatatii, sa-mi spuna de ce a primit ala sase luni de concediu medical", a spus Sorin Blejnar.

Iulian Teseleanu a fost prezentat in mai multe randuri de presa centrala si locala ca un apropiat al lui Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu.

Citeste tot interviul in Revista Kamikaze.