Subiectele Zilei: Cum se manipuleaza o licitatie de 1 miliard de euro; De ce la Baicoi explodeaza zilnic 450 kilograme de dinamita; Cum am contribuit la cresterea prieteniei romano-chineze in Casa Poporului. Geoana: "De acolo, de la balcon, a sarit un cetatean, in semn de protest"
Topul celor mai harnice state din lume. Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica a intocmit topul tarilor ai caror cetateni lucreaza cele mai multe ore zilnic. Surprinzator sau nu, mexicanii sunt cei mai harnici oameni. Insa mai mult de jumatate din munca lor este neplatita, reprezentand activiti casnice sau studii. Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) a publicat ieri studiul "Society at a glance 2011", care cuprinde o serie de indicatori relevanti pentru modul de viata al cetatenilor. Studiul cuprinde 29 de state. In mod traditional, se crede ca japonezii sau chinezii sunt cei care petrec cele mai multe ore pe zi muncind. In realitate, lucrurile stau altfel. Integral in Adevarul.
Culisele escrocheriei "gripa aviara". Romania Libera prezinta astazi culisele uneia dintre cele mai spectaculoase afaceri pe bani publici din timpul crizei gripei aviare, in care 14 persoane, inclusiv oficiali ai statului roman, au fost trimise in judecata de procurorii DNA pentru un prejudiciu creat bugetului de sase milioane euro. Ancheta a vizat modul in care cele doua companii din subordinea Ministerului Transporturilor, CNADNR si CFR, s-au implicat ilegal in contractarea unor asa-zise servicii de dezinfectie pe calea ferata si pe drumurile din tara. Procurorii au demonstrat faptul ca nici Compania de Autostrazi, nici Carile Ferate nu aveau, de fapt, calitatea sa deruleze astfel de contracte.
Culmea incompetentei: UE ne trimite ajutoare ca sa-i cheltuim banii/ Udrea accepta experti europeni. Comisarul european pentru politici regionale, Johannes Hahn, a transmis Guvernului Romaniei ca fondurile europene reprezinta "cei mai ieftini bani" aflati la dispozitia unui stat membru, apreciaza ca exista o imbunatatire a absorbtiei banilor UE, dar a adaugat ca mai sunt inca multe de facut. Comisia Europeana (CE) a propus Romaniei mai multe masuri pentru a cheltui mai repede cele aproape 20 de miliarde de euro puse la dispozitie de UE. Comisarul Hahn a explicat dupa ce s-a intalnit la Bruxelles cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, si cu cel al Dezvoltarii Regionale, Elena Udrea, care sunt "ofertele" de ajutor ale Comisiei Europene, scrie Adevarul.
Secretarul General al NATO: "Nu exista o solutie militara pentru conflictul din Libia". Chiar si dupa saptamani de atacuri aeriene coordonate de catre NATO, conflictul din Libia pare departe de a fi solutionat. Publicatia germana Spiegel a discutat cu Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, despre cele mai recente evolutii ale confruntarilor si despre reticenta Germaniei de a se implica in operatiunile militare. Confruntat cu acuzatiile rebelilor libieni, potrivit carora "NATO tradeaza rezistenta libiana", Rasmussen se apara, aruncand vina pe "vremea rea", care a ingreunat operatiunile. Intrebat de la cine primeste Alianta coordonatele pentru atacurile aeriene - de la rebelii libieni sau de la agentii CIA aflati in teritoriu - Rasmussen a refuzat sa comenteze, justificand ca nu poate sa ofere detalii operationale. Integral in EurActiv.ro.
Cum am contribuit la cresterea prieteniei romano-chineze in Casa Poporului. Geoana: "De acolo, de la balcon, a sarit un cetatean, in semn de protest". Li Changchun este membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al C.C. al P.C. Chinez, si a sosit miercuri dimineata la Bucuresti pentru o vizita in Romania. Oficialul chinez a venit insotit de presa si de o delegatie din care fac parte reprezentanti ai legislativului si ai guvernului chinez."Sa intensificam contactele la nivel inalt intre China si Romania" spune Li Changchun. "Sa intarim increderea politica reciproca", "Sa adancim cunoasterea", "Sa avem in vedere sprijinul", "Sa ne coordonam pozitia", "Sa planuim impreuna perspectiva ampla a dezvoltarii relatiilor bilaterale", "Sa aducem o contributie sporita", "Sa adancim colaborarea economica si comerciala", "Sa edificam conexiunile". "Sa intensificam circulatia de factura umana intre cele doua tari", "Sa fructificam temelia sociala... necontenit", "Sa sporim prietenia dintre China si Romania" (Aplauze). "Tarile noastre..." Integral in Gandul.
De ce la Baicoi explodeaza zilnic 450 kilograme de dinamita. O armata de 400 de oameni inarmati cu 90 tone de dinamita a inconjurat din toate partile prafuitul orasel Baicoi. Intrusii au patruns chiar in inima orasului. "Armeaza pusca 1! Atentie! Foc!", se anunta in statie. In curtile oamenilor se aud pe rand explozii, pamantul tresalta, iar ferestrele caselor incep sa tremure. Speriat de armata care a invadat Baicoiul, un localnic a inceput sa strige: "Sa nu detonati langa conducta de gaze!". "Fiti fara grija, o ocolim", i-au raspuns "invadatorii". Ce vedem noi nu este un razboi conventional. Este un razboi al petrolului. Echipele de geologi si geofizicieni exploreaza aceasta zona din judetul Prahova, in cautarea unor noi "capcane" bogate in aur negru. Integral in Romania Libera.
Realitatea TV, un post de lesina lumea. Lesinul unei femei, transmis in direct de la un protest fata de inchiderea spitalului din Urlati, se contureaza a fi fost premeditat. Lesinul "live" difuzat de Realitatea TV face cariera pe Youtube. Adevarul va prezinta, imagine cu imagine, poticnelile unei regii nereusite. Vineri, la Urlati, judetul Prahova, cateva zeci de persoane protestau in fata primariei impotriva desfiintarii spitalului din localitate. Reporterul Realitatea TV Laura Calciu, corespondent de Prahova, transmitea in direct. Dupa doar cateva secunde de filmare, o femeie din multime - Cornelia Tudorache (58 de ani) - lesina in fata camerei de filmat, spre satisfactia ziaristei care speculeaza prompt momentul, scrie Adevarul.
Cum sa te lepezi de copil in fata "conducatorului iubit". Intr-o scrisoare adresata lui Nicoale Ceausescu, pentru a nu avea probleme, criticul literar George Ivascu se dezicea oficial, pe doua pagini, de gestul fiicei sale de a parasi tara. Un document descoperit de Evenimentul zilei in arhiva Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Roman (PCR) schiteaza realitatea absurda a anilor 1980 in Romania lui Nicolae Ceausescu. De frica unor eventuale investigatii din partea organelor de Securitate, parintii ai caror copii fugeau peste granita - in special cei cu functii in stat - trimiteau scrisori catre conducere prin care se delimitau de gestul urmasilor si-si reafirmau credinta in partid. Pe file intregi, cei ramasi acasa "se lepadau" oficial de copiii lor, pentru a evita eventuale probleme sau schimbari din functii inalte. Printre autorii unor asemenea gesturi, ce pot parea halucinante azi, se numara criticul literar George Ivascu, decedat in 1988.
Cum se manipuleaza o licitatie de 1 miliard de euro. Metoda aleasa pentru desemnarea constructorilor Coridorului IV a facilitat acordarea unor contracte firmelor de pe locurile inferioare. Urmarea: vom plati 56 milioane euro in plus. A avut pretul cel mai bun pe un tronson din autostrada Nadlac-Sibiu, a avut anul trecut o cifra de afaceri de 11 miliarde euro si lucrari in toata Europa, iar in Romania nu a fost nici macar inclusa printre cei ale caror oferte au fost luate in considerare, deoarece s-a considerat ca nu indeplineste conditiile cerute. Oferta firmei franceze COLAS pentru sectorul de autostrada Timisoara-Lugoj, tronson 2, a fost respinsa deoarece inginerul coordonator propus de francezi, romanul Gheorghe Minea, avea o vechime in domeniu de 9 ani si 11 luni fata de minimum cerut de 10 ani. Neacceptarea unei luni lipsa din CV-ul inginerului, daca e sa credem compania de autostrazi ca aceasta intr-adevar lipsea inginerului in cauza, are si un pret pentru bugetul de stat, respectiv 4 milioane de euro. Aceasta este diferenta dintre oferta francezilor si cea a firmei de pe locul 2 care a castigat licitatia, anume firma italiana Tirrena Scavi, scrie Romania Libera.
Citeste si:

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate
dar chiar nici-o institutie nu se sesizeaza?, banii astia sunt ai nostri fratilor ai mei ai tai ai vostri din tva-ul de 24% la toate si din toate taxele anapoda platite de noi...... si se duc in buzunarele unora prin aceste licitatii cel putin dubioase....