Subiectele Zilei: Clasificarea spitalelor din Romania; O decizie criminala: inarmarea Garzilor Patriotice; Omul care il vrea in reluare pe Dan Diaconescu Direct; Tamas Sandor (UDMR), seful Consiliului Judetean Covasna, despre "nesupunerea civica": "In prima faza, iesim in strada fara arme. Apoi o sa vedem"
Omul care il vrea in reluare pe Dan Diaconescu Direct. Constantin Cojocaru, adevaratul tata al Partidului Poporului, spune ca patronul OTV este un hot si un populist. Loc de impacare nu mai este. E o batalie pe viata si pe o posibila candidatura la presedintie. De la televizor, pare doar o rafuiala, din care unul iese popular si celalalt fraier. Unul are televiziune, se autopromoveaza, iar celalalt se foloseste de arma justitiei sa-i stea in cale. La dimensiunea realitatii, este insa un razboi de gherila. De ideologii, de care strange mai multe semnaturi, unde se trimit, cine conduce partidul, cine va fi prim-ministru. Intr-un an, partile combatante, economistul Constantin Cojocaru si mogulul Dan Diaconescu, isi vorbesc doar la termenele de judecata. Asta daca OTV-istul se trezeste de dimineata sa onoreze instanta, anunta EVZ.
Tamas Sandor (UDMR), seful Consiliului Judetean Covasna, despre "nesupunerea civica": "In prima faza, iesim in strada fara arme. Apoi o sa vedem". Seful udemerist al C.J. Covasna, Tamas Sandor, a declarat, marti, pentru gandul, ca formatiunea sa si bisericile maghiare se pregatesc de "nesupunere civica" in cazul in care Traian Basescu si PDL nu vor fi de acord cu Tinutul Secuiesc. UDMR doreste, la o eventuala reimpartire administrativ-teritoriala a tarii, infiintarea Tinutului Secuiesc (judetele Covasna, Harghita, Mures) si a Partium-ului (judetele Bihor, Satu Mare, Salaj) ca "regiuni cu statut special de autonomie, dupa modelul Tirolului de Sud, singura solutie acceptabila pentru UDMR", informeaza Gandul.
Copiii din inchisori, condamnati la esec. Corada ar fi avut sanse sa ajunga coafeza sau poate chiar actrita. In loc de asta si-a petrecut copilaria pe strazi, printre toxicomani si dealeri de droguri. Acum, traieste intr-un centru educativ pentru minori, unde se remarca printre cele mai istete fete din unitate. Pustoaica cu ochii negri, patrunzatori, pielea ciocolatie si dintii albi ca laptele, isi trece mana prin parul cret si incepe sa povesteasca. "Eu n-am avut copilarie. Eu stiu sa fac bani", spune fata, care peste aproape 20 de zile va fi eliberata din Centrul de Reeducare pentru Minori de la Gaesti. Corada, pe numele ei de alint, a inceput sa vanda droguri de la 12 ani si toata adolescenta si-a petrecut-o printre toxicomani si dealeri de heroina. Inainte sa implineasca 18 ani si sa fie adusa in Centrul de Reeducare pentru Minori de la Gaesti, Corada castiga zilnic cate 10-20 de milioane de lei vechi din trafic de heroina. De altfel, cu asta se ocupa intreaga sa familie: mama, tatal si fratele, toti condamnati la puscarie, scrie Romania Libera.
Cat de pregatita era armata romana pentru a executa ordinul "Ostasi, va ordon: Treceti Prutul!". Declansarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial la 1 septembrie 1939 a creat o situatie deosebit de grava Romaniei, prinsa in clestele acordului dintre Germania si Uniunea Sovietica, incheiat la 23 august 1939, prin care cele doua mari puteri totalitare isi imparteau sferele de influenta in istmul ponto-baltic. Sistemul sau de securitate, cladit cu migala in perioada anterioara si care generase mari sperante in privinta trainiciei lui, fusese puternic afectat de noul curs al evenimentelor, astfel ca statul roman dispunea doar de forta sa militara pentru a supravietui marilor incercari ale momentului. Dar, problema principala, care preocupa, deopotriva, clasa politica si opinia publica era aceea a valorii organismului militar romanesc. Era, cu alte cuvinte, capabila armata sa asigure, singura, integritatea teritoriala si independenta politica a tarii, sa respinga agresiunile vecinilor sai revizionisti, anunta Adevarul.
Dorin Cocos, despre Dan Voiculescu: "Are o lista impresionanta de afaceri cu statul". Pana in 2005, numele lui Dorin Cocos a fost vehiculat doar in contextul concesionarii parcarilor Dalli, desi afacerile lor erau infloritoare. Cand, pe 26 decembrie 2003, Dorin Cocos se casatorea la New York cu Elena Udrea, amandoi erau, pentru marele public niste ilustri necunoscuti. Intrarea in politica a Elenei Udrea, incepand cu 2004, a schimbat radical datele problemei. Astazi, cuplul Udrea-Cocos este cunoscut in fiecare sat si oras al Romaniei, informeaza EVZ.
Planul PDL de temperare a udemeristilor. Propunerea Scripcaru, tinuturile cu reprezentare: "Nu vad care ar fi problema daca Tinutul Secuiesc s-ar numi chiar asa". Cerinta expresa a UDMR ca Harghita, Covasna si Mures sa formeze un judet de sine statator in cadrul reorganizarii administrative forteaza PDL sa ia in calcul modificarea proiectului pregatit pentru asumare. Dupa ce in intalnirea Coalitiei, de marti dimineata, nu au reusit sa ajunga la un compromis cu partenerii lor de guvernare, pedelistii au discutat in cadrul Biroului Permanent varianta trasarii unor microstructuri zonale in interiorul superjudetelor. Concret, noile judete sa contina anumite tinuturi care, in ciuda faptului ca nu ar avea personalitate juridica, ar urma sa primeasca drepturi de reprezentare la nivel national si european. Ideea a fost lansata de catre George Scripcaru, primarul Brasovului, oras programat sa devina capitala regiunii Centru, structura ce inglobeaza si judetele Harghita, Covasna si Mures, scrie Gandul.
ANI s-a sesizat dupa dezvaluirile RL din cazul Andronescu. Agentia Nationala de Integritate (ANI) va analiza daca Ecaterina Andronescu s-a aflat in conflict de interese in perioada in care era directorul a trei proiecte de cercetare finantate de Ministerul Educatiei pe care il si conducea. Pe baza articolului "Subordonatii i-au aprobat ministrului Andronescu bani pentru cercetare" publicat, marti, in ziarul "Romania libera", ANI s-a sesizat si va demara o investigatie pentru a analiza daca fostul ministru a incalcat legea 161/2003, privind conflictul de interese si legea referitoare la regimul incompatibilitatii demnitarilor. De asemenea, ANI va incerca sa vada daca exista un conflict de interese in materie penala, concluziile acestui demers urmand a fi inaintate Parchetului, anunta Romania Libera.
Clasificarea spitalelor din Romania. Ministerul Sanatatii a publicat ieri clasamentul general al celor 461 de spitale din Romania, de stat si private, impartite pe cinci clase de competenta. Cele mai multe institutii sanitare (58%) se gasesc in cele mai slabe categorii: a patra si a cincea. "Adevarul" va prezinta lista tuturor spitalelor din Romania, de stat sau private, care au capatat in ultimele sase luni o clasa de competenta. Cele 461 de institutii sunt impartite pe cinci categorii, de la cea mai buna, clasa 1, pana la cea mai slaba, a cincea. Pentru pacienti, clasificarea este importanta pentru a vedea gradul de performanta al fiecarui spital la care apeleaza. Pentru autoritatile locale si angajatii spitalului, gradul influenteaza finantarea institutiei si achizitiile de aparatura, nu si salariile, informeaza Adevarul.

Sondaj printre români despre vaccinul antiCOVID: 30% din respondenți spun că nu se vaccinează și 40% nu cred în eficacitatea vaccinurilor / 77% vor redeschiderea școlilor pe 8 februarie
O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Axionul ar putea să existe - Apar noi dovezi despre o particulă misterioasă a cărei poveste a început acum peste 40 de ani
Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai
Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
taman vroiam sa intreb si io ce'i cu gandu, cum gandeste ...
in direct, la teve b1, acest tamas a dezmintit ca ar fi zis cuvantul arme. iar, nesupunerea civica era varianta ultima, daca nu reusesc pe cale politica.
gandu, gandeste ca noi nu gandim, ca luam de bune stiri care nu's stiri.
jurmalizmul a aparut pentru a relata stiri, pentru aducerea la cunostinta opiniei publice a unor intamplari, fapte petrecute.
junalizmul gandirist se pare ca in lipsa de stiri, sau in goana dupa fraieri, inventeaza, mai adauga, mai vopseste gardu' sa credem ca ne arat leopardu' !
domnilor, puneti inregistrarea, sa vedem cine minte !
pana atunci, in virtutea dreptului la replica si la aparare, il cred pe tamas.
aratati ca sunteti jurnalisti, nu vuvuzele !