Scandal sexual la Patriarhie: Unul dintre prostituatii din dosarul Iuga dezvaluie detalii despre relatiile sexuale cu Parohul Bisericii de la Cotroceni. Unul dintre baietii din dosarul de proxenetism homosexual in care este implicat Doru Iuga, directorul OTV, a povestit in exclusivitate reporterilor Adevarul detalii despre relatiile sexuale pe care le-a avut cu parintele Irineu de la Patriarhie. Baiatul era inca minor cand a avut relatii sexuale cu preotul. Din cele relatate de tanar, parintele este parohul bisericii de la Palatul Cotroceni. "Mi-a facut legatura cu el, un prieten. Ne-am intalnit intr-o joi-seara, pe la 21.30, in fata Hotelului Horoscop. Io am venit cu taxiul si ma astepta acolo cu BMW-ul lui de serviciu. Era imbracat in haine preotesti, dar nu avea cruce la gat. M-a intrebat cat iau pentru sex anal si oral. I-am facut un pret de 350 de lei si mi-a dat o hartie de 100 de euro", spune baiatul. Integral in Adevarul.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

La munca in padurile daneze. 2.000 de euro pentru Andrei. Romanii dau Spania pentru tarile nordice, unde se castiga peste 1.200 de euro pe luna. Un tanar din Iasi povesteste cum e in Danemarca, din ce traieste, ce se mananca si cat sunt chiriile. In Romania, Andrei Cazacu, un tanar iesean de 24 de ani, a lucrat ca agent de vanzari. A schimbat cateva firme si avea ceva experienta. Pentru ca facea ca baxurile de ulei de masline si rotile de cascaval sa zboare de la depozite catre magazine precum stolurile de randunele, patronul nu s-ar fi lepadat de el. "Castigam foarte putin, 1.000 - 1.200 de lei", pune degetul pe rana Andrei. A dat cateva click-uri pe net, s-a sfatuit cu niste amici, si-a incheiat socotelile cu firma de distributie si dupa cateva saptamani s-a urcat in avionul spre Danemarca pentru un post de muncitor in silvicutura, scrie EVZ.

Imagini din casa de protocol in care locuieste Mioara Roman. Fosta sotie de premier isi aminteste cum s-au impartit vilele din Primaverii dupa Revolutie. Fosta sotie a intaiului premier postdecembrist are de platit catre RA-APPS o datorie de 350.000 de euro.Mioara Roman se judeca pe trei fronturi cu RA-APPS: pentru ca i s-a cerut sa paraseasca vila din Primaverii, pentru ca e somata sa plateasca 350.000 de euro - cuantumul provenind din chiriile neplatite si majorarile aplicate - si pentru ca i s-a pus sechestru pe o vila de la Sinaia, aflata in constructie, in incercarea de a recupera o parte din suma datorata. Ramasa singura la adresa din Gogol, in urma divortului, Mioara Roman nu a mai platit chiria, pentru ca, spune ea, in primul rand aceasta nu se justifica, iar in al doilea rand pentru ca pensia de sub 1.800 de lei nu-i permite: "Am sa ma judec cu ei, ce pot face? Ma asteptam sa vina cineva, sa negociem, sa ajungem la o solutie. Dar ei imi trimit doar hartii. O sa raman in strada, alta solutie nu exista", spune Mioara Roman, relateaza Gandul.

Mama romancei disparute in masacrul din Norvegia: "Copilul meu este mort!". Anca Holst, mama tinerei Karin Elena Holst, in varsta de 16 ani, a declarat, intr-un interviu la RTV, nu mai are nicio speranta cu privire la sansele de supravietuire ale fiicei sale. "Nu am nicio speranta. Eu stiu, copilul meu este mort!", a declarat Anca Holst. Pana in acest moment, insa, politia norvegiana nu a confirmat decesul lui Karin Elena Holst, o tanara cu origini romanesti. Karin Elena Holst se afla pe 22 iulie pe insula Utoya, unde participa la scoala de vara a tinerilor laburisti. Acolo, a avut loc masacrul in urma caruia au murit 68 de persoane. Anca Holst a povestit la RTV ca fiica sa a sunat-o in timp ce atacatorul, cetatean norvegian, tragea in grupurile de tineri. Femeia povesteste ca fiica sa era foarte speriata si se afla deja in apa, alaturi de alte cateva persoane, informeaza EVZ.

Femeia care doarme cu cosciugul si crucea in casa de frica sa nu fie aruncata cu sacul dupa moarte. Poveste din Ferentari. La 75 de ani, o batrana din Ferentari doarme cu sicriul si crucea in casa, fiindu-i teama ca nu are cine sa o ingroape si va fi luata din apartament intr-un sac. Apartamentul nu pare sa aiba mai mult de 12 mp. Un pat, un televizor, un sifonier, iar in centrul camerei, sicriul. Nu poti sa il ignori. Langa perete, sta sprijinita o cruce pe care este inscriptionat numele femeii: Stancu Elena. Pe cruce este trecuta data nasterii, 1936, dar nu si anul mortii, scrie Gandul.

Fotograful care a dezbracat-o pe Helen Mirren, la Sibiu. Doua expozitii de fotografie de exceptie sunt deschise la Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal. Exceptia rezulta din lucrarile memorabile ale lui Jurgen Teller si din tema dificila a experimentului de grup, "Desire is WAR". Nu cu putin timp in urma a fost publicata o fotografie senzationala cu Helen Mirren, goala la 65 de ani, in cada. Imaginea a fost opera renumitului fotograf german, Juergen Teller, de 47 ani. Fiind unul dintre cei mai iubiti fotografi de moda, Teller a avut privilegiul sa scoata niste bijuterii de arta din chipuri sau gesturile unor vedete. Tot el a a realizat fotografii cu pictorul si fotograful David Hockney fumand scufundat intr-un fotoliu sau cu misterioasa actrita Charlotte Rampling pozand goala la Luvru, alaturi de care insusi fotograful apare in cateva ipostaze intime. Integral in Romania Libera.

Cum sunt ademeniti teroristii in Romania. Membrii unor retele teroriste "forteaza" piata de arme si droguri din tara noastra, chemati de parteneri care sunt de fapt agenti acoperiti romani si americani, in urma unor operatiuni minutios pregatite. A patra operatiune importanta, derulata de ofiteri antidrog americani si romani la Bucuresti, a fost finalizata luni seara, dupa trei ani de munca sub acoperire. Romania a devenit, in ultimii patru ani, o locatie importanta pentru americani in razboiul cu narco teroristii. Din primavara lui 2007, dupa arestarea la Bucuresti a iranianului Hossein Karimi, supranumit "Regele Heroinei", Agentia americana antidrog (DEA) si-a mutat cartierul general la Bucuresti, informeaza Adevarul.

Arme pentru Hezbollah, blocate la Bucuresti. Arestari spectaculoase in Romania si Maldive, unde traficanti periculosi de arme si droguri planuiau sa livreze rachete, pusti si munitie pentru teroristii din Hezbollah. Intre ei, si un iranian care facea afaceri la Bucuresti si locuia langa sediul Parchetului General. Procurorii romani au finalizat cu succes o operatiune a anchetatorilor americani de la Agentia Americana Antidrog (DEA), capturand doua persoane care urmau sa achizitioneze armament pentru gruparea terorista Hezbollah. La Bucuresti au fost prinsi turcul Cetin Aksu si iranianul Siavosh Henareh, iar pe 26 iulie Curtea de Apel Bucuresti a dispus arestarea acestora in vederea extradarii catre SUA. In cadrul aceleiasi ope-ratiuni, anchetatorii americani au mai obtinut arestarea libanezului Bachar Wehbe si Tazar Gul, ridicati de ofiterii americani pe Insulele Maldive. Iranianul Henareh era domiciliat chiar in Bucuresti, langa sediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, relateaza Romania Libera.

Spagile de la Bac, negociate mai ceva ca la piata. DNA cere arestarea mai multor profesori galateni care au incercat sa distruga probe din dosarul fraudei la Bacalaureatul din 2010. Directoarea liceului particular galatean "Dimitrie Cantemir", Maria-Elena Onu, este acuzata de DNA ca a facut o afacere din fraudarea examenului de Bacalaureat. Maria -Elena Onu, dar si fiica sa, Roxana, avocata in Capitala, au fost trimise in judecata pentru fapte de coruptie, alaturi de cinci profesori supraveghetori si membri ai comisiei de corectura si de 10 absolventi de liceu. Maine, Curtea de Apel Bucuresti va decide daca ii aresteaza pe Maria-Elena Onu, pe fiica sa, Roxana, dar si pe unul dintre candidatii care au dat mita pentru a promova examenul de Bacalaureat, in 2010. Acestia sunt judecati in libertate, insa sunt acuzati ca ar incerca sa influenteze martori si sa distruga probe pentru a scapa de ancheta penala. Integral in Adevarul.

De ce nu-si consolideaza bucurestenii blocurile: "Ce ti-e scris in frunte ti-e pus!". Romania Libera va prezinta realitatea cinica din spatele bulinelor rosii care impanzesc centrul Bucurestiului: avem bani sa consolidam cladirile astea si o lege darnica. Dar soarta oamenilor se infunda intr-un birou al primariei: in 20 de ani, au terminat doar 13 cladiri. In primul episod vom afla ce e in capul locatarilor care pun bete-n roate consolidarii. Mii de bucuresteni stau in cladiri gata sa se prabuseasca si mor de frica unui cutremur, dar nu se apuca de consolidare, desi bani exista. Am colindat zeci de blocuri cu bulina si am aflat de ce. Cutremurul e cea mai mare spaima a bucurestenilor, spune o cercetare realizata in 2010 de Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative. Oamenilor le e mai frica de cutremur decat de singuratate sau de moarte, scrie Romania Libera.

Daniel Bojte profesor de informatica: "Sistemul antichiul nu poate fi pacalit". Un dascal inventiv din Miercurea-Ciuc (judetul Harghita) a pus la punct un sistem care-i da de gol imediat pe elevii chiulangii. Daniel Bojte face 29 de ani in august, iar in ultimii cinci a fost informaticianul, dar si "proful" de informatica de la Colegiul National "Octavian Goga" din Miercurea-Ciuc. Educat el insusi in acelasi liceu si mai apoi la Universitatea "Petru Maior" din Targu-Mures, specializarea "Informatica de Gestiune", Daniel Bojte a pus la punct un sistem care promite sa devina cosmarul elevilor chiulangii in urmatorii ani. Intre altele, parintii pot afla prin SMS ora exacta la care copilul lor ajunge la scoala. Cat de eficient este sistemul in reducerea absenteismului? Cei care vor sa chiuleasca o vor face oricum, nu?, relateaza Adevarul.