Daniel Daianu la RFI: La toamna vom avea un nou episod care va tulbura apele

48 de ore pe HotNewsFoto: Colaj foto

Noi turbulente ar putea aparea la toamna pe pietele financiare, spune, la RFI, fostul ministru de Finante Daniel Daianu. De aceea, el sugereaza ca FMI si Romania sa creioneze o strategie de rezerva pentru o situatie de acest gen, care va avea in prim plan tari ca Grecia si Portugalia.

Statul impotent: culisele si cauzele esecului de la vinzarea pachetului de actiuni la OMV Petrom

Plecam de la premisa ca Guvernul Boc chiar a vrut sa vinda pachetul Petrom. (Daca au mimat doar, pentru a scapa de gura FMI, atunci actorii principali ar trebui judecati pentru inalta tradare). Esecul vinzarii actiunilor Petrom a functionat ca turnesolul turnat peste un guvern populat de incompetenti. De la semi-analfabetul economic Emil Boc pina la necunoscutul Florin Vladan, care a negociat in numele Romaniei - desi nici Google n-a auzit de el. Si sa nu uitam de catastrofa numita Ion Ariton, unul dintre cei mai slabi ministri ai ultimilor 20 de ani, Dumnezeu-stie prin ce coterii de partid ajuns stapin peste cel mai complicat minister. Dar sa luam pe rind cauzele esecului.

Discutiile ministrului economiei cu FMI: In octombrie se decide soarta mamutilor Electra si Hidroenergetica/La Hidroelectrica si Nuclearelectrica va avea loc o majorare de capital cu 10%, iar vanzarea actiunilor Petrom va fi reluata in prima parte a anului viitor

Agonia infiintarii celor doi mamuti energetici, Hidroenergetica si Electra, se prelungeste. Dovada sta faptul ca Ministerul Economiei a convenit in cadrul unei intalniri cu reprezentantii FMI, Bancii Mondiale si Comisiei Europene, sa realizeze pana in luna octombrie o noua analiza referitoare la infiintarea celor doua companii energetice. In cadrul intalnirii s-a mai convenit reluarea in prima parte din 2012 a ofertei de vanzare a actiunilor de la Petrom, scoaterea pe bursa pana la sfarsitul anului a cate 15% din actiunile de la Transelectrica si Transgaz, listarea a 15% din actiunile Romgaz, iar pentru Hidroelectrica si Nuclearelectrica, se va demara procesul de majorare de capital cu 10% prin oferta publica primara.

Disputele politice din SUA au loc fara a se mai respecta eticheta. Dolarul slabeste, China devine tot mai ingrijorata

Au mai ramas cateva zile, dar negocierile merg mai mult inapoi decat inainte. America trebuie sa gaseasca o cale pentru a mari plafonul de indatorare. Certurile dintre republicani si democrati au intrat intr-o faza aflata la limita mitocaniei politice. Obama il suna pe Boehner si il roaga sa-i dea un telefon. Contrar tuturor etichetelor, Boehner nu il suna pe presedinte. Fiecare parte o acuza pe cealalta de ce e mai rau si refuza compromisul. Presedintele FED (sistemul federal al Bancilor Centrale americane) avertizeaza ca lipsa unei decizii poate provoca un nou dezastru financiar. La fel spune si Geithner, secretarul Trezoreriei. Degeaba. Infernul e la cateva ore distanta.

Partidul lui Dan Voiculescu revendica primaria Iasi si ataca USL. Vezi in text ce urmareste

Presedintele PC, Daniel Constantin, face presiuni asupra PNL si PSD pentru a-l accepta pe Tudor Ciuhodaru drept candidat eligibil la primaria Iasi. Sursele Hotnews.ro sustin ca reprezentantii PC vor sa forteze partenerii de alianta, prin atacuri publice, pentru a obtine cate mai multe candidaturi la nivel local. In protocolul USL (PSD - ACD) si in cel al ACD (PNL-PC) nu exista nicio prevedere referitoare la impartirea candidaturilor locale cu PC. Liberalii nu vor sa comenteze atacurile PC in timp ce social democratii se spala pe maini, pasand problema catre PNL.

Liviu Nistoran, la lansarea tabletei Evolio Neura: Este peste Motorola Xoom si peste iPad

Televoice, compania lui Liviu Nistoran, a lansat tableta Evolio Neura care costa intre 1.500 si 1.900 lei si se doreste a fi un concurent serios pentru iPad si lider de vanzari in segmentul tabletelor cu Anrdoid la noi. Liviu Nistoran estimeaza ca stocul de 3.000 de unitati va putea fi vandut intr-un trimestru si sustine ca Neura este peste alte tablete din piata, avand si avantajul ca este cu 40% mai ieftina decat produse concurente cu specificatii apropiate. In Romania se vor vinde anul acesta circa 60 - 70.000 de tablete din toate marcile, a mai spus Nistoran la conferinta de presa la care, surprinzator, numele iPad s-a auzit aproape tot la fel de des ca si cel al tabletei Neura.

EXCLUSIV General Motors este interesat sa investeasca in Romania, atunci cand va trebui sa creasca productia

Grupul General Motors (GM) a fost interesat sa preia Automobile Craiova si sa construiasca acolo masini Chevrolet, insa compania americana nu a vrut sa duca un “razboi al licitatiilor” cu Ford, a declarat pentru 0-100.ro Nick Reilly, presedinte al GM Europa si presedinte al consiliului de supraveghere al Opel. Grupul GM este in continuare atras de ideea de a investi in