Comando din umbra: lunetistii, luptatorii invizibili. Tragatorii din fortele speciale ale Politiei Romane participa la misiuni atat de la distanta, cat si direct la capturarea infractorilor periculosi. Interventia tragatorilor de elita reprezinta unul dintre cele mai discrete servicii pe care politistii trebuie sa le faca in cadrul misiunilor speciale. Nu fac zgomot, nu se misca si nu-i vede nimeni. Au tot timpul tinta in vizor si pentru ei fiecare fractiune de secunda conteaza. Si asta pentru ca, in cazul lor nu exista termenul de "misiune ratata". Ei sunt lunetistii, tragatorii de elita pe care fortele de ordine se bazeaza la cele mai complicate interventii. Gheorghe Mitran are 40 de ani si se poate lauda ca este unul dintre cei mai vechi din Serviciul pentru Interventii si Actiuni Speciale (SIAS). El este in acest serviciu inca de la infiintare, acum 16 ani, relateaza Romania Libera.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Miron Cozma: Daca ajung presedinte il bag in puscarie pe Ion Iliescu. In urma cu doua decenii avea o armata de zeci de mii de insi gata sa-l urmeze. Zece ani, la auzul numelui sau politicienii tremurau. Avea o putere imensa. A vrut sa rastoarne guverne, i-a iesit o data. A impus oameni si isi permitea orice. S-a casatorit cu un iepuras Playboy. A fost la un pas de a arunca tara in razboi civil. "Trupele" sale i-au batut pe jandarmi intr-o batalie ca o conflagratie medievala. A umilit un prim-ministru pe care l-a obligat sa intre pe geam, sa-i cerseasca "pacea". A facut puscarie 11 ani, pentru subminarea puterii de stat. Pentru unii erou, pentru altii criminal, individul a ajuns unde ii era locul, printre infractorii de drept comun. Si acolo si-a impus mofturile. Avea "sclavi", telefoane mobile si program de pension. Din cauza lui, seful puscariei a fost demis, informeaza EVZ.

Papirusul din Mangalia pierdut la rusi se intoarce acasa dupa 50 de ani. Cei doi "detectivi" ai istoriei care au scris povestea recuperarii acestui obiect "de o valoare nepretuita". In 1959, la Mangalia este descoperit intr-un mormant un papirus vechi de 2500 de ani; aflat in pericol de degradare, sunt chemati specialistii rusi care-l duc la Moscova; papirusul dispare, nimeni nemaistiind unde a fost depozitat. Acum, la peste o jumatate de secol de la disparitie, papirusul se intoarce in Romania. Cititi, in continuare, povestea acestei "reveniri", relatata pentru gandul de cei care au facut posibila recuperarea lui, dr. Sorin Marcel Colesnic (directorul muzeului de arheologie "Callatis" din Mangalia) si dr. Ion Paslaru (muzeolog). Integral in Gandul.

Cum atrage Biserica Mormonilor noi adepti cu ajutorul Google. Daca deschizi Google si cauti (in limba engleza) "biserica", "Vechiul Testament", sau chiar "prieten", unul dintre primele site-uri care apar este cel al Bisericii lui Isus Hristos a Sfintilor din Zilele din Urma. In era internetului, comunitatea mormona a gasit o modalitate de a domina ce e considerata azi cea mai importanta sursa de informatii: motorul de cautare, scrie The Washington Post. Oficiali ai Bisericii spun ca totul se rezuma la a controla imaginea pe care o au ei. Fac asta de un secol sau mai bine. Acum, cand doi membri ai congregatiei concureaza pentru candidatura republicanilor si cand un musical ajuns pe Broadway atrage mult atentia asupra sectei, se risca mult, scrie Romania Libera.

Perla litoralului: cazare comunista, plaje de lux. Linistea, nu distractia este prioritate in fosta "perla a litoralulului romanesc". Sta prost la capitolul arhitectura, cu hoteluri si restaurante nerenovate de 20 de ani, dar, fata de alte statiuni din sud, are cea mai ingrijita plaja, apa "in trei nuante" si multa vegetatie. De cum intri in Neptun, te rascoleste nostalgia: pe o parte - blocuri cenusii de doua-trei etaje, cateva pictate in verde sau portocaliu aprins, flancate de copertine din plastic si transformate in hoteluri, iar de cealalta parte - restaurante si hoteluri vechi, in culori prafuite, cu balcoane din sticla si zabrele la geamuri, cu stelele si literele de pe firma mancate - vestigii ale "Epocii de aur", anunta EVZ.

Ce sfori se trag in Imperiul Pentagonului. Cu 1,5 milioane de militari activi, un numar la fel de mare de rezervisti, 790.000 de angajati civili si un buget de 680 miliarde dolari, Ministerul Apararii al Statelor Unite este un stat in stat - care a ajuns sa defineasca, in locul politicienilor, strategia nationala de securitate. Intr-un articol aparut in publicatia Foreign Policy, reputatul jurnalist Stephen Glain ataca dur "militarizarea politicii americane", reprosand alesilor poporului de la Washington ca au pierdut controlul asupra Pentagonului, permitand - si adeseori chiar oferind - conducerii militare sa formuleze atat scopurile politicii externe americane, cat si mijloacele cu care acestea urmeaza sa fie atinse. Integral in Romania Libera.

"Cartelul lubenitelor" din Gottlob a acaparat Europa centrala. Celebra lubenita banateana de Gottlob este insasi esenta Uniunii Europene: nimic in ea nu e 100% romanesc. Privita din perspectiva semintelor, aceasta e mai degraba olandeza sau greceasca. La care se adauga tehnologia ungureasca de crestere a pepenilor, cu tunele protectoare si irigatie prin picurare. Patriotii locali afirma insa o realitate: solul special de la Gottlob face toti banii, respectiv doar din pamantul locului isi trage fructul dulceata miezului rosu zemos, relateaza EVZ.

La scoala este copil, acasa este mama. Fetita de 12 ani care in februarie a adus pe lume o fetita isi ia in serios rolul de parinte. La numai 12 ani, Claudia tine in brate propriul copil. Nu concepe viata fara Alexandra (6 luni) si promite in fiecare zi ca nu isi va dezamagi "papusica". Au trecut mai bine de 6 luni de cand Claudia, copila de 12 ani din Clinceni, judetul Ilfov, a devenit mamica. S-a scris mult si s-a comentat la fel de mult cazul fetei. Multi au judecat-o, multi au compatimit-o pentru copilaria pierduta, dar nu se stie cati au inteles cu adevarat ce simte acest copil cu un copil in brate. Am mers in Clinceni pentru a face o vizita scurta Claudiei si am fost intampinati de cel mai frumos zambet, zambetul micutei ei. I-am vorbit si a inceput sa rada, ochisorii ii straluceau iar in obraji au aparut gropitele. "Un copil frumos", mi-am zis. Parca imi sunt citite gandurile. "Este un copil bun, este cea mai cuminte fetita din lume", imi spune dintr-o data Claudia, scrie Adevarul.

Cati miliardari americani se inghesuie sa plateasca "taxa pentru bogati" porpusa de Warren Buffett. Miliardarul Warren Buffett a surprins intreaga lume, luni, cand intr-un editorial publicat in The New York Yimes a propus cresterea impozitelor pentru cei bogati proportional cu veniturile pe care le obtin. Desi sustine cresterea taxelor, Buffett a avut o contributie mica la bugetul statului in 2010. Atunci el a dat doar 17,4 % din venitul sau taxabil, o suma de bani pe care ii da statului o persoana ce apartine clasei de mijloc, nu un miliardar, informeaza Romania Libera.