O idee de Nobel a devenit afacere in Romania. Clinica Motivation, prima intreprindere sociala infiintata dupa modelul lui Muhammad Yunus, din Bangladesh, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, s-a deschis ieri la Bucuresti. Banii castigati de Fundatia Motivation din clinica medicala vor fi investiti in servicii gratuite de sanatate pentru persoane cu dizabilitati. Intr-un sediu al unei foste frizerii de langa Palatul Parlamentului, incepand de ieri functioneaza Clinica de Recuperare Motivation, prima afacere sociala pusa pe picioare in Romania dupa modelul inventat de Muhammad Yunus, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, relateaza Adevarul.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Lumea lui George Soros - regele enigmatic al Europei de Est. La o emisiune din Statele Unite, prezentatorul lasa sa ruleze un film cu secvente ale Holocaustului. Sunt genul de imagini date pe rapid, cu oameni indreptandu-se spre tren, pentru ca filmuletul sa se incheie cu fetele pierdute in negura adusa de usile care se inchid greoi. Numai ca Soros n-a fost printre ei. El a scapat, banul l-a scapat. Cand nazistii au ocupat Budapesta, in 1944, tatal lui Soros era un avocat de succes. Cand a simtit ca vor fi probleme pentru evrei, avocatul a indesat un pumn de bani in buzunarul unui oficial al guvernului maghiar. In schimbul banilor, cel mituit trebuia sa il prezinte pe micul George Soros, atunci in varsta de 14 ani, drept finul sau crestin. Si "finul crestin" a urmarit evreii care urcau speriati in trenuri, ba chiar a mers impreuna cu "nasul" sau sa confiste averile bogatilor evrei ai Budapestei. Integral in EVZ.

De ce detinem recordul european la tuberculoza? 20.000 de romani sunt bolnavi de TBC, iar in fiecare an apar 12.000 de cazuri noi. Romania este fruntasa in Europa in ceea ce priveste numarul oamenilor care sufera de o boala eradicata, de altfel, in mai toate tarile din jurul nostru. Cum am ajuns in aceasta situatie? Mai bine de 100 milioane de dolari au fost investiti in tra-ta-men-tul pacientilor cu tuberculoza din Romania, in ultimii zece ani, potrivit Or-ga-nizatiei Mondiale a Sanatatii. Cu toate acestea, tara noastra este prima in Europa la numarul de pacienti diag-nos-ticati cu tuberculoza. In-te-resant este ca tarile din jurul nostru, Serbia, Bulgaria sau Ungaria au reusit sa scape de aceasta problema, informeaza Romania Libera.

In Romania se cauta din nou aur - Cine sunt investitorii care vor sa inceapa exploatarea a doua zacaminte in Apuseni. Locuitorii din Certeju de Sus, judetul Hunedoara, abia asteapta ca Deva Gold SA, firma controlata de o companie canadiana, sa inceapa activitatea de exploatare a zacamantului de aur din subsolul locurilor lor de bastina, potrivit primarului localitatii. Deva Gold SA este detinuta de canadienii de la European Goldfieldscare, companie care detine, prin intermediul unui vehicul de investitii inregistrat in Barbados, 80% dintre actiunile Deva Gold, restul titlurilor fiind detinute de Compania Nationala a Cuprului, Aurului, Fierului Minvest Deva. European Goldfieldscare a avut afaceri de 63 de milioane de dolari in 2009, scrie Gandul.

"Traiasca Armata Rosie!", a strigat Ceausescu in primul sau discurs. Ceausescu s-a aflat in fruntea tinerilor care au intampinat trupele sovietice la intrarea in Bucuresti. La 30 august 1944, autoritatile civile si militare s-au codit sa dea piept cu sovieticii. Prin urmare, activistii PCR au organizat primirea "fastuoasa" a Armatei Rosii. La sosirea soldatilor sovietici, Nicolae Ceausescu si-a facut prima iesire in public. Se intampla la balconul cladirii Palatul Societatii Generale, din spatele statuii lui Mihai Viteazul. Avea in fata o adunare care se stie ca era mobilizata de Partidul Comunist. Ii statea alaturi Lenuta Petrescu, femeia care avea sa-l insoteasca apoi tot drumul vietii, pana in fata plutonului de executie, anunta Adevarul.

Ultimele zile ale lui Roibu-imparat. Vremea lui Roibu-imparat pare a fi apus la Oltchim, combinatul care a ajuns in pragul falimentului ca urmare a unor grave erori manageriale ale echipei sale. Intr-un efort disperat de a arata actionarilor ca altii sunt vinovati de situatia dezastruoasa a societatii, Constantin Roibu a transmis, marti, Bursei de Valori si Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), o informare in care anunta conditiile in care este dispus sa demisioneze de la conducerea combinatului. O mie de salariati au fost trimisi in somaj tehnic in luna august, iar la poarta Oltchimului protestele se tin lant. Saptamana trecuta, Roibu a fost contestat de angajatii preluati de la fosta Arpechim, iar ieri a venit randul muncitorilor de la Mentchim sa protesteze pentru neplata salariilor, scrie EVZ.

Dai 10 lei si te ratacesti in lanul de porumb! O metoda de distractie raspandita in strainatate a ajuns recent si in Romania. Este vorba despre jocurile in labirint, create in cele mai diverse locuri: parcuri, lanuri de porumb etc. Dupa ce a lucrat ca asistent de promovare turistica pentru Primaria Bruxelles-ului si asistent de dezvoltare rurala in cadrul Ministerului Agriculturii din Belgia, Nicolae Marghiol (28 de ani) s-a intors acasa anul trecut cu o idee nastrusnica in cap: "A te pierde intr-un labirint urias e o idee pe care multi dintre noi o avem din copilarie. Va mai aduceti aminte cand erati mic si completati labirinturi in reviste? Eu am lucrat in Belgia si am vazut astfel de labirinturi facute in sate ca sa atraga turisti din mari orase. Atunci mi-a venit ideea", relateaza Romania Libera.

Cum au pastrat romanii deschise magazinele de vise. Romania se afla la loc de frunte in topul tarilor cu site-uri prin care se comercializeaza substante etnobotanice, alaturi de Marea Britanie, Germania si Olanda. Spice-shop-urile au ramas deschise pe internet, dupa ce autoritatile au decis inchiderea lor. Ca sa nu fie prinsi, cei care opereaza online folosesc codurile ".com" sau ".net". Vanzatorii de plante si substante euforice si-au mutat piata de desfacere de la chioscuri pe internet. Chiar daca mare parte din "magazinele de vise" au fost inchise, etnobotanicele se gasesc la liber pe diferite site-uri pe net. Integral in Adevarul.

Secundele in care uiti de rata la banca. Cat timp urc, frica ma impiedica sa vad un Bucuresti interesant. De la 50 de metri deasupra Herastraului, partea de Capitala pe care o vad arata chiar turistic, desi uneori stilurile cladirilor difera cam mult. Simt nevoia sa ma uit in jos, sa vad cat urc. Pana sa fac asta, vad sigla bancii la care am datorii si zabovesc un pic cu ochii pe ea. Cand ajungem la capatul cablului, picioarele imi tremura asa de puternic incat, mai tarziu, situatia mi-a amintit de un meci de fotbal. Italia - Romania 1-1, la Euro, cand Mutu rata un penalty. Atunci mi s-a parut ca ii tremura picioarele si am simtit ca va rata. Ei bine, si eu am ratat, intr-un fel. Cu varfurile picioarelor pe marginea nacelei si cu inima batand tare, dar nu violent, strang suficient curaj sa sar. Insa, desi instructorul mi-a spus sa sar cu mainile in jos, eu am sarit cu picioarele, scrie EVZ.

Jonathan Scheele fost sef al Delegatiei Uniunii Europene la Bucuresti: "Cred ca Romania nu are obiective clare in UE". Cum vede Romania, la cinci ani de la aderare, fostul sef al Delegatiei Uniunii Europene la Bucuresti si unul dintre sustinatorii Bucurestiului in procesul de negociere. Jonathan Scheele este rezervat in privinta progreselor reformei administrative. Criza si nationalismul din UE nu ajuta Bucurestiul, spune el. Integral in Adevarul.

Satul "atomistilor": viata cu deseuri nucleare la picioare. Comuna Saligny, o asezare constanteana vecina cu Cernavoda, mai are putin si da in clocot. Cei 2.500 de locuitori nu mai au liniste de cand au aflat ca la marginea satului se va construi un depozit urias in care vor fi inmagazinate "resturile radioactive de la Atom". Asa numesc ei Centrala Nucleara de la Cernavoda, al carui prim reactor se afla la numai 500 metri de hotarul comunei. Pe ulitele prafuite ale satului sau la carciuma de la soseaua nationala, oamenii intorc subiectul pe toate partile, informeaza EVZ.