Aproape de realitate: vaccinul care te ajuta sa renunti la tigari. Daca nu reusesti sa te lasi de fumat cu plasturi sau guma de mestecat cu nicotina, un vaccin ar putea sa te ajute sa scapi de acest viciu. Doctorul Peter Burkhard, profesor in departamentul de biologie moleculara si celulara la Universitatea din Connecticut, are in curs de dezvoltare un vaccin care ar neutraliza efectele pe termen scurt ale tigarilor. In decursul acestui an, echipei doctorului Burkhard i-a fost acordata pe o perioada de cinci ani suma de 2,5 milioane de dolari pentru finantarea cercetarilor. Cu ajutorul vaccinului, va fi intrdusa in corp o particula cu molecule de nicotina atasate, pe care apoi corpul l-ar recunoaste ca un agent patogen si isi va construi "apararea" impotriva ei, scrie EVZ.

UtileFoto: Colaj foto

Partenerul de viata isi doreste sa slabeasca? Nu e semn bun. Daca partenerul de viata incepe sa slabeasca, nu te simti prea flatat: cel mai probabil, o face pentru altcineva. Cel putin aceasta este concluzia unui studiu al cercetatorilor germani. Oamenii aflati intr-o relatie stabila care incep brusc sa slabeasca pregatesc, in secret, despartirea de actualul partener, sustine profesorul Thomas Klein, de la Universitatea din Heidelberg. Asta pentru ca, in cuplurile fericite, partenerii nu se chinuie atat de mult sa-si mentina greutatea stabila, fiindca nu exista "presiunea de a fi atractiv", sustin sociologii. Profesorul Klein a studiat legatura dintre fericire si greutate si a ajuns la concluzia ca obsesiile legate de sala de gimnastica, de sport sau de diete reprezinta un "semnal de alarma". "In momentul in care cauta un nou partener, oamenii incearca sa arate cat mai supli si mai atractivi posibil. Oamenilor aflati intr-o relatie fericita nu le pasa atat de mult de greutate. Intr-o relatie buna, tendinta este ca ambii parteneri sa se ingrase. Dar o criza intr-o relatie poate face ca ambii parteneri sa inceapa sa slabeasca", spune Klein, anunta Gandul.

Alimentatia mamei "da" sexul copilului. Oamenii de stiinta britanici de la Colegiul Universitar din Londra au demonstrat ceea ce se banuia de multa vreme si anume ca alimentatia din perioada conceperii influenteaza sexul viitorului copil. Studiul prin care s-a demonstrat aceasta ipoteza a fost realizat pe cobai carora li s-a inhibat procesul de transportare a glucozei din sange cu ajutorul unui steroid numit dexametason (DEXA). In cele trei zile de imperechere, celor 20 de femele cobai li s-a administrat apa in care fusese pus steroidul respectiv. In acelasi timp, un alt grup format din cobai de control a primit apa simpla. Mai tarziu, cercetatorii au observat ca numai 41% din cobaii nascuti de femele care primisera DEXA erau masculi, in comparatie cu 53% din cobaii proveniti din grupul de control. "Inca nu am reusit sa deslusim modul in care nivelul glucozei din sange influenteaza sexul copilului. Un lucru insa este cert: daca in sange exista mai putina glucoza in perioada conceperii, sansele ca viitorul copil sa fie baiat cresc", explica Ruth Mace, coordonatorul studiului, informeaza Adevarul.

Iata plantele care ne scapa de respiratia urat mirositoare. Halena sau respiratia urat mirositoare constituie o problema neplacuta, atat pentru noi, cat si pentru cei din jur care se simt jenati sa ne atraga atentia. Halena este deseori cauzata de consumarea unor alimente sau lichide cu miros puternic (ceapa, usturoi, cafea, alcool), infectii gingivale, igiena orala defectuoasa sau afectiuni ale tractului digestiv. Daca insotesc o buna igiena a gurii si vizite regulate la medicul stomatolog, remediile naturale pot fi de mare ajutor in combaterea respiratiei urat mirositoare. Se recomanda sa nu folositi simultan plantele descrise in continuare si sa va adresati medicului stomatolog in cazul in care simptomele halenei persista. Musetelul este de lunga vreme folosit ca ingredient in apele de gura, fiind recomandat pentru prevenirea infectiilor gingivale care pot provoca respiratia urat mirositoare. Realizati o infuzie dintr-un pliculet de ceai la o cana de apa clocotita (250 ml), lasand sa actioneze timp de 5-10 minute. Lasati infuzia sa se raceasca, apoi clatiti-va gura de 2-3 ori pe zi. Musetelul are efect digestiv, antiinflamator, antispastic, antidiuretic, sedativ, scrie Libertatea.

Fructele tin dintii sanatosi. Daca vrem sa avem dinti sanatosi, ar trebui sa evitam alimentele care contin mult zahar, pentru ca mentin o aciditate crescuta ce demineralizeaza smaltul si grabeste formarea cariilor. Din fericire, smaltul dintilor se poate remineraliza printr-o alimentatie corespunzatoare. Specialistii recomanda lactatele. Contin calciu si fosfor care ajuta la refacerea depozitelor de minerale de la nivelul dintilor. Stomatologii spun ca imediat dupa masa e bine sa mancam un cubulet de branza pentru a preveni atacul acid asupra dintilor. Un studiu facut de cercetatori americani a aratat ca ceapa contine compusi sulfurici care ajuta la anihilarea mai multor bacterii care ne distrug dantura. Pentru a obtine efectul dorit, se recomanda consumul cepei numai in stare proaspata. Merele si perele reprezinta cea mai buna alegere pentru gustarile dintre mese, deoarece previn formarea placii bacteriene, anunta Click.

Ghid de ingrijire a tenului pe vreme rece. Crapaturile si senzatia de piele uscata sunt comune cand temperaturile scad. Medicii explica ce e de facut. Zilele din ce in ce mai racoroase nu aduc doar o nuanta de rosu aprins in obraji, ci si senzatia inconfortabila de piele uscata, la nivelul fetei, dar si la maini sau la picioare. Unele persoane, mai sensibile, ajung chiar sa sufere de eczeme sau crapaturi. Una dintre cauzele neplacerilor din perioada rece este caldura din locuinte. Nu conteaza daca sistemul de incalzire din casa este electric, pe lemne sau orice alt tip, pielea devine mai uscata din cauza caldurii. Dermatologii spun ca tenul poate fi ajutat sa treaca peste socul schimbarilor de temperatura prin mai multe metode, informeaza EVZ.