Un tratament revolutionar combate cele mai grave forme de cancer. Imunoterapia, care a obtinut succese remarcabile in ultimii ani, in batalia impotriva melanomului, a fost prezentata, la Congresul mondial de oncologie de la Chicago, ca un tratament revolutionar ce ofera, de asemenea, o speranta de vindecare a altor forme de cancer greu de tratat. Imunoterapia reprezinta o noua abordare, bazata pe stimularea sistemului imunitar al pacientului, care astfel, incepe sa atace tumorile canceroase. "Aspectul genial al acestei abordari consta in faptul ca este mai selectiva si ca produce remisii durabile, nu numai in randul unui numar restrans de pacienti, ci si in cazul unui grup mai mare, care sufera de metastaze de melanom, fapt care este cu adevarat revolutionar", a declarat luni Steven O'Day, profesor asistent de medicina la Universitatea din California de Sud, scrieDoctorulZilei.ro.

UTILEFoto: Colaj foto

Cinci metode verificate de a-ti imbunatati dispozitia. Indiferent ca suntem mai temperamentali ori mai calmi, emotiile negative se insinueaza in universul interior al fiecaruia dintre noi, ducand la unele dezechilibre deloc de neglijat. De aceea, este important sa le contracaram, mai ales ca metodele sunt simple si la indemana. Te-a luat valul gandirii pesimiste si te simti din ce in ce mai impovarat de griji? Este esential sa constientizezi ca aceasta stare nu te ajuta cu nimic, ba dimpotriva - iti dauneaza enorm. Specialistii te invita sa te grabesti sa iei masuri impotriva indispozitiei si propun cinci trucuri eficiente. Chiar si "fortat", zambetul ridica automat dispozitia. Cercetatorii de la Universitatea Clark au dovedit-o: au rugat un grup de voluntari sa zambeasca, iar pe altul sa se incrunte, apoi, le-a prezentat un film de desen animat; cei care au zambit au avut o stare mai buna in timpul vizionarii si au ras mai mult. Aceasta pentru ca, spun expertii, zambetul (sau miscarea corespunzatoare a muschilor faciali) activeaza regiunile creierului responsabile pentru sentimetul de fericire, anuntaAdevarul.

Bolile au miros. Vezi daca ai vreo problema de sanatate! Cand mirosul pielii sau al respiratiei devine neplacut, e semn ca organismul se confrunta cu o afectiune. Cu siguranta ti s-a intamplat sa simti, fie pe strada, fie, la locul de munca, fie in locuri aglomerate, anumite mirosuri neplacute, venind dinspre persoane ce nu pareau sa aiba probleme de igiena. Intepator, puternic, special sau suav si nu intotdeauna neplacut, mirosul raspandit in jur poate spune foarte multe despre starea noastra de sanatate. De aceea, este bine sa nu ignoram niciun iz ciudat emanat de propriul corp, caci poate fi semn de boala. Inainte de toate, trebuie mentionat ca transpiratia unui om sanatos si curat nu are miros. Bacteriile de la suprafata pielii, care intra in contact cu transpiratia, sunt cele care dau un iz specific fiecaruia dintre noi. Este si motivul pentru care anumite parti ale corpului, precum picioarele, regiunea inghinala, axilele sau pliurile de sub sani, la femei, miros mai accentuat decat altele si necesita o ingrijire aparte, informeazaUnica.ro.

Cate fructe e indicat sa mananci zilnic ca sa previi cancerul si bolile de inima? Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) recomanda consumul a 600 grame de fructe si legume in fiecare zi. Acest lucru ar preveni 14% din decesele provocate de cancerul gastrointestinal, 11% din bolile cardiovasculare si 9% din mortile provocate de infarct. Avantajele terapeutice ale fructelor sunt detaliate intr-o carte intitulata "Frutoterapia" (Ed. Paidos) publicata in Spania. Aceasta este un ghid pentru a cunoaste cateva din proprietatile acestor alimente care ajuta la intarirea sanatatii omului. Este vorba de o serie de recomandari facute de doctorul Montse Folch, membru al Centrului Medical Hospital Quiron Teknon. Ciresele ajuta, de exemplu, la combaterea infectiilor, kiwi este o sursa bogata in vitamine, caisele au proprietati antiinflamatorii, prunele sunt cel mai bun laxativ natural, pepenele rosu hidrateaza, portocalele sunt o sursa de vitamina C, bananele sunt bogate in magneziu necesar inimii, in timp ce marul este alimentul perfect, scrieDoctorulZilei.ro.

Inflamatia, "legatura bolnavicioasa" dintre depresie si diabet. Ce au in comun depresia si diabetul? Cercetatorii londonezi anunta ca au dezlegat misterul, dupa ce au descoperit ca persoanele care sufera atat de depresie, cat si de diabet, au mai multi markeri inflamatori in organism. Nivelul ridicat al markerilor inflmatori in sange reprezinta puntea de legatura dintre diabet si depresie, potrivit unui nou studiu aparut in "Diabetes Care". Pentru a ajunge la aceasta concluzie, oamenii de stiinta de la Institutul de Psihiatrie de la Kings College din Londra au examinat 1.227 de persoane, diagnosticate recent cu diabet de tip 2. Analizele au scos la iveala faptul ca pacientii mai tineri si cu o greutate mai mare se confruntau si cu depresie. Ei aveau, de asemenea, mai multe probleme circulatorii si cardiace, precum si niveluri mai mari de inflamatie in corp, anuntaAdevarul.