Efectele nocive ale alcoolului în organism. Deși mulți nu știu, alcoolul are atât efecte benefice pentru organismul uman, dacă este consumat cu moderație, dar și efecte nocive. Băutura zăbovește în gură prea puțin timp pentru a putea fi descompus de enzimele din salivă, iar cea mai mare parte a alcoolului înghițit ajunge în stomac și de acolo încep marile transformări. Alcoolul absorbit în sânge la nivelul stomacului şi al intestinului subţire ajunge peste tot în corp şi provoacă, asupra diferitelor organe şi funcţii ale organismului, efecte cu atât mai intense cu cât este mai mare cantitatea ingerată, potrivitunica.ro

utileFoto: Hotnews

Cele mai sănătoase 27 de alimente alcaline de pe planetă! Mâncați-le cu încredere, previn obezitatea și bolile de inima. Organismul uman a devenit din ce în ce mai încercat, după ce îl agresăm zilnic cu ingrediente și mâncare procesată, care afectează în mod vădit nivelul pH-ului său. Care sunt cele 27 de alimente alcaline pe care ar trebui să le consumăm Axați-vă pe consumul acestor alimente sigure, alcaline, care vor deveni aliatul sănătății voastre. Sunt multe, aveți de unde alege. Mâncați-le cu încredere! Desigur, cei aflați sub tratamente pentru diabet, tensiune etc, trebuie să se consulte cu medicul, înainte de a le trece pe lista zilnică, potrivitdoctorulzilei.ro

50 de diete ușoare. Cum să slăbești dacă ai exagerat cu mesele de Paște. Dacă ai exagerat puțin cu mesele de Paște, nu trebuie să își faci griji! Cu toții ne bucurăm de mesele împreună cu familia, mai ales că avem și metodele perfecte pentru a reveni în formă. Iată 50 de diete la care poți apela pentru ca a răta senzațional în costum de baie. Dieta 1.-Cu pâine. Cura durează şapte zile, timp în care se consumă zilnic zece felii de pâine graham, neagră sau de secară. Lăsate o zi să se usuce, ele se ung cu margarină şi se mănâncă după un program strict. Obligatoriu, hidratarea va fi intensă, cu apă plată şi sucuri naturale, potrivitlibertatea.ro.

Scapă de burtă într-o singură zi!Liftigul abdominal, aşa cum mai este numită abdominoplastia, presupune o liposucţie, apoi întinderea pielii de la pubis până la coaste şi îndepărtarea excesului cutanat. Se face într-o singură şedinţă, în cabinetul medicului chirurg estetician, care analizează cu atenţie, în prealabil, starea de sănătate a pacientului. Intervenţia chirurgicală este una invazivă şi are ca rezultat un abdomen plat, însă cu preţul unei cicatrici la nivelul ombilicului şi la nivelul porţiunii abdominale inferioare, care nu este semnificativ vizibilă. Cine decide să apeleze la o asemenea intervenţie e bine să ia în calcul posibile complicaţii. Medicul Gabriel Mazilu ne dă toate amănuntele, potrivitclick.ro

De ce ne electrizăm când atingem diverse obiecte. Scânteia care te curentează atunci când încerci să dai mâna cu cineva sau să atingi diferite obiecte îți creează mereu o senzație neplăcută și are efectul unui mic șoc asupra întregului organism. „Este vorba de un fenomen cunoscut în fizică, se numeşte încărcare electrostatică. Prin frecarea unor elemente metalice în general acel obiect se încarcă electrostatic, iar în momentul în care intră în contact două corpuri încărcate identic are loc o descărcare electrică” a explicat Valentin Boldea, potrivitunica.ro