Cum alegi cele mai bune ouă de pe piaţă. Potrivit unui studiu realizat recent, 61% dintre români nu ştiu ce înseamnă cifrele înscrise pe ou şi, oricum, doar 25% dintre cumpărători citesc mereu aceste marcaje. Astfel, categoria 3 arată că ouăle sunt provenite de la găini crescute în baterii, categoria 2 provine de la găini crescute în hale, la sol, categoria 1 provine de la găini crescute în aer liber, iar categoria 0 reprezintă ouăle ecologice, de la găini crescute în ferme ecologice şi hrănite cu furaje care nu conţin făină proteică de origine animală, aditivi sau conservanţi, potrivit click.ro

utileFoto: Hotnews

10 medicamente care îți pot afecta memoria. Antihistaminicele, pastilele pentru insomnie și cele pentru hipertensiune se numără printre ele. Ar fi bine, dacă vă aflați sub tratament cu medicamentele menționate mai jos, să vă sfătuiți cu doctorul și să căutați împreună soluții pentru contracararea acestor efecte nedorite. Pastilele pentru insomnie nu îmbunătățesc calitatea somnului, ci induc o stare asemănătoare cu beția ori coma. O mare parte a celor care iau în mod constant astfel de pilule recunosc că înregistrează pierderi de memorie – perioada de timp dintre momentul în care medicamentul începe să-și facă efectul și cel în care adorm nu e înregistrată de creier, potrivit libertatea.ro

Cum se manifestă bolile care macină ficatul. Medic: ”O stare de oboseală sau greață trec neobservate, dar pot anunța hepatita”. Hepatita este o afecțiune care include orice tip de inflamație a ficatului, rezultată în urma unor procese complexe care se declanșează când ficatul suferă o agresiune. Cele mai răspândite virusuri hepatitice sunt: virusul hepatitic A, virusul hepatitic B și virusul hepatitic C, fiecare tip de virus având caracteristicile sale specifice în ceea ce privește transmiterea, severitatea și abordarea terapeutică, potrivit doctorulzilei.ro

Ce mănânci pentru un abdomen plat. Nu numai alegerile alimentare sănătoase îţi asigură un abdomen plat şi o slăbire fără riscuri, ci şi modul în care prepari şi mănânci hrana. Fierbe sau coace în loc să prăjeşti, concentrează-te asupra mestecării atente a fiecărei îmbucături, evită să mănânci la supărare, pe fugă, în faţa televizorului. Pentru prevenirea balonării, nu trebuie băute lichide în timpul mesei. Bea apă sau suc de lămâie cu apă cu 20-30 de minute înainte sau după ce ai mâncat. Un bun truc pentru slăbit şi pentru a avea energie e să iei un pahar de apă cu zeamă de lămâie dimineaţa, pe stomacul gol, potrivit click.ro

Fructul pasiunii este cel mai bun afrodisiac și previne bolile cardiace. Fructul pasiunii este bogat și în vitamina C, prevenind îmbătrânirea prematură și asigurând eficiența sistemului imunitar. Este eficient în astm. Potrivit studiilor, prin conținutul de flavonoizi, maracuja ameliorează simptomele celor care suferă de astm. Protejează tubul digestiv. Aceste fructe protejează stomacul și previn apariția gastritei și a ulceurlui. De asemenea este un bun laxativ ce îmbunătățește tranzitul intestinal, potrivit unica.ro