Aplicația de Windows care-ți permite să accesezi pozele de pe telefon.De câte ori ți-ai trimis fotografiile făcute de tine cu telefon pe email sau să le stochezi în cloud pentru a le putea accesa pe calculator? De prea multe ori, știu. În viitor nu vei mai fi nevoit să faci asta. Microsoft a anunțat printr-o postare pe blogul companiei ce noutăți le aduce cu următorul update al Windows. Printre acestea se numără aplicația de Windows Your Phone care o să-ți permită să-ți vezi pozele făcute cu telefonul, scrieplaytech.ro

UtileFoto: Colaj foto

A fost descoperită legătura dintre depresie şi insomnie.Aproximativ 75% dintre persoanele diagnosticate cu depresie declară că suferă de lipsa somnului. În acelaşi timp, persoanele care suferă de insomnii sunt predispuse să dezvolte depresie. Cercetătorii au publicat un nou studiu prin care se doreşte descoperirea unui remediu pentru tratarea ambelor afecţiuni, scrie InVerse. „Insomniile şi depresia merg mână în mână. Am lucrat în acest domeniu de mulţi ani, iar lipsa odihnei sau una precară este un simptom al depresiei”, a declarat profesorul Jianfeng Feng, din cadrul Universităţii din Warwick. Feng susţine că de-a lungul istoriei a fost dificilă descoperirea relaţiei dintre somn şi depresie, însă echipa sa a descoperit o asociere neuronală între cele două stări, conformdescopera.ro

Porumbul: bun când eşti la dietă.Delicios, dar şi controversat, porumbul poate fi consumat ca atare, congelat sau conservat. Există numeroase produse derivate din porumb: făină, tărâţe, feculă, ulei sau sirop. Iată ce avantaje are pentru sănătate! Porumbul ajută sistemul digestiv şi funcţionarea inimii.Un aliment bogat. Porumbul conţine proteine, glucide, fibre, minerale ( fosfor, magneziu, fier, zinc, mangan, cupru) şi vitamine (B1, B2, B3, B5 şi B9). Util pentru tiroidă. Atenuează funcţionarea tiroidei, fiind deci indicat în caz de hipertiroidie, scriecsid.ro

Obiceiuri zilnice care afectează creierul: care sunt principalii inamici ai memoriei.Multe din obiceiurile zilnice ale oamenilor le pot distruge creierul. Fără să îşi dea seama, ajung să se simtă obosiţi, nu se pot concentra şi uită diverse lucruri. Specialiştii atenţionează că telefonul, tableta şi laptopul sunt principalii inamici ai memoriei.Nu contează cât de multe aplicaţii şi jocuri dedicate stimulării creierului foloseşti dacă ai o serie de obiceiuri zilnice care luptă împotriva memoriei. Începând cu verificarea periodică a telefonului, alimentaţia incorectă şi lipsa somnului, toate acestea dăunează buna funcţionare a creierului, scrieadevarul.ro

Tot ce trebuie să ştii despre alergii.Alergia este răspunsul sistemului imunitar al organismului la substanţe inofensive în mod normal, cum ar fi polenuri, alimente, medicamente sau acarienii din praf. Cele mai frecvente reacţii alergice se produc la nivelul pielii, mucoaselor, căilor respiratorii şi al tubului digestiv. Aflaţi care sunt simptomele, de câte feluri şi ce anume provoacă alergiile! Simptomele pe care le experimentezi din cauza alergiilor sunt rezultatul mai multor factori. Acestea includ tipul de alergie pe care o ai şi cât de gravă este ea. Dacă iei orice medicament înainte de un răspuns alergic anticipat, poţi să prezinţi în continuare unele dintre aceste simptome, însă ele pot fi reduse. Alimentele pot declanşa: umflături, greaţă, oboseală şi multe altele, conformclick.ro

5 greșeli costisitoare pe care le faci atunci când îți reamenajezi locuința.Din lipsă de timp, bani sau în absența unui proiect coerent de renovare sau redecorare a locuinței riscăm să comitem unele greșeli costisitoare pe termen lung sau care nu mai pot fi reparate foarte ușor.Un designer din New York a dezvăluit, într-un articol pentru Brick Underground, care sunt cele mai mari greșeli de reamenajare a locuinței, care sunt riscurile lor și cum le putem evita. Alegi o echipă neprofesionistă de muncitori Atunci când ne pregătim să ne renovăm locuința, primul lucru pe care îl facem este să întrebăm în stânga și în dreapta, la prieteni sau colegi, de recomandări pentru o echipă de muncitori care să ne ajute, scrieviva.ro